Iaşi: Alături de Isus pe drumul întunecat al crucii

În seara zilei de marţi, 26 martie 2024, tinerii din Iaşi au străbătut drumul până la Mănăstirea Cetăţuia, meditând un alt drum parcurs cu greutate, dar şi cu multă iubire, de Mântuitorul, drum ce a dus la mântuirea fiecărui suflet. Calea crucii ne-a ajutat să conştientizăm că suferinţa şi sângele lui Isus, praful greu ce a acoperit rănile Domnului, crucea purtată cu atâta iubire sunt poarta noastră către dimineaţa Învierii.

Însoţiţi de preoţii catolici din Iaşi, prin rugăciune, cânt şi tăcere, am alăturat suferinţei Domnului suferinţele noastre, fricile, jertfele noastre lăsându-ne sufletul să se golească de tot ceea ce îl răstigneşte. Am dorit să îi acordăm mai mult timp lui Isus şi mai mult spaţiu cuvântului său pentru a reuşi să "pătrundem în profunzimea şi sensul a tot ceea ce trăieşte pe acest drum al crucii şi tot ceea ce trăim pe propriul nostru drum".

Timpul Postului Mare nu e doar despre pregătirea bucuriei ce se ascunde în salutul "Cristos a înviat!", ci şi despre înţelegerea sacrificiului, a lecţiei ce se ascunde în spatele acestei bucurii: iubirea care înghite moartea şi viaţa care ne naşte din această iubire şi care calcă victorios asupra fiecărei morţi.

Această cale a crucii a fost încă un pas prin care inimile tinere au dorit să înţeleagă profunzimea iertării şi a iubirii din spatele Învierii. Umilinţa pe care Isus o păstrează în momentul condamnării, în suferinţa de pe drum, blândeţea din privire, mângâierea femeilor care plâng, grija faţă de Mama sa, iertarea tuturor celor ce l-au condamnat sunt dovezi ale iubirii sale ce rămâne infinit mai mare decât tot răul pământesc pe care îl trăim şi îl simţim.

Când povara a fost prea grea, Cristos a căzut şi a îmbrăţişat pământul, a îmbrăţişat durerea în faţa căreia ne simţim adesea singuri, a căzut iubindu-ne şi ne-a iubit deşi era căzut. Inima lui s-a frânt, dar nu s-a oprit niciodată din a îmbrăţişa umanitatea.

Dumnezeu are nevoie de fiecare dintre noi! Are nevoie ca noi să păşim alături de Fiul său, deşi avem senzaţia că nu-i putem alina durerea. Prezenţa noastră şi dorinţa de a înţelege complexitatea dăruirii lui, contează pentru Dumnezeu. La fel cum prezenţa lui Simon şi a Veronicăi a contat. Deşi ei nu au înţeles atunci, gestul lor a devenit exemplu pentru noi.

Deşi la moartea lui Isus s-a lăsat întunericul şi catapeteasma templului s-a rupt în două, raiul s-a deschis, moartea nu a avut ultimul cuvânt, iar sufletul şi-a redobândit casa. Golgota a devenit vârful întunericului, dar a redat lumina celor ce au crezut în biruinţa lui Isus.

Calea sfintei cruci pe dealul Cetăţuia e mai mult decât o tradiţie, e o declaraţie de prietenie cu Isus, e felul nostru, al tinerilor, de a spune: "Vrem să fim prietenii tăi chiar dacă suntem plini de greşeli! Vrem să mergem alături de tine, Isuse! Vrem să îţi arătăm recunoştinţa şi preţuirea noastră!"

"Zborul tău frânt devine zborul lui ţintit", căci suferinţa l-a înălţat şi ne-a învăţat că orice durere trăită de mână cu Dumnezeu nu te doboară, ci te pregăteşte şi te ajută să înţelegi, măcar puţin, o bucurie infinit mai mare decât putem cuprinde!

Îi mulţumim şi îi suntem recunoscători Domnului pentru profunzimea providenţei sale! Totodată, mulţumim tuturor celor ce s-au îngrijit de buna desfăşurare a acestei seri!

Alma Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 26 martie: Iaşi: Alături de Isus pe drumul întunecat al crucii