© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 20 martie 2024

Cateheze. Viciile şi virtuţile. 12. Prudenţa

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Cateheza de astăzi o dedicăm virtuţii prudenţei. Ea, împreună cu dreptatea, tăria şi cumpătarea formează virtuţile aşa-numite cardinale, care nu sunt prerogativă exclusivă a creştinilor, ci aparţin patrimoniului înţelepciunii antice, îndeosebi al filozofilor greci. De aceea, una dintre temele cele mai interesante în opera de întâlnire şi de înculturare a fost tocmai aceea a virtuţilor.

În scrierile medievale, prezentarea virtuţilor nu este o simplă prezentare de calităţi pozitive ale sufletului. Reluând autorii clasici în lumina revelaţiei creştine, teologii au imaginat septenarul virtuţilor - cele trei teologale şi cele patru cardinale - ca un soi de organism viu, unde fiecare virtute are un spaţiu armonios de ocupat. Există virtuţi esenţiale şi virtuţi accesorii, ca pilaştri, coloane şi capiteluri. Iată, probabil că nimic ca arhitectura unei catedrale medievale nu poate reda ideea armoniei care există în om şi a tinderii sale continue spre bine.

Aşadar, pornim de la prudenţă. Ea nu este virtutea persoanei temătoare, mereu şovăielnică în privinţa acţiunii de întreprins. Nu, aceasta este o interpretare greşită. Nu este nici numai circumspecţie. A acorda un prima prudenţei înseamnă că acţiunea omului este în mâinile inteligenţei şi libertăţii sale. Persoana prudentă este creativă: raţionează, evaluează, încearcă să înţeleagă complexitatea realului şi nu se lasă doborâtă de emoţii, de lene, de presiuni, de iluzii.

Într-o lume dominată de apariţie, de gândurile superficiale, de banalitatea atât a binelui, cât şi a răului, lecţia antică a prudenţei merită să fie recuperată.

Sfântul Toma, pe urma lui Aristotel, o numea "recta ratio agibilium". Este capacitatea de a guverna acţiunile pentru a le îndrepta spre bine; pentru acest motiv ea este supranumită "vizitiul virtuţilor". Prudent este cel sau cea care este capabil/ă să aleagă: cât timp rămâne în cărţi, viaţa este întotdeauna uşoară, dar în mijlocul vânturilor şi valurilor cotidianului este cu totul altceva, adesea suntem nesiguri şi nu ştim în ce parte să mergem. Cel care este prudent nu alege la întâmplare: înainte de toate ştie ce vrea, apoi cântăreşte situaţiile, se lasă sfătuit şi, cu viziune amplă şi libertate interioară, alege pe ce cărare să meargă. Nu este spus că nu se poate greşi, în fond rămânem mereu umani; dar cel puţin va evita rătăciri mari. Din păcate, în fiecare ambient există cei care tind să lichideze problemele cu glume superficiale sau să provoace mereu polemici. În schimb, prudenţa este calitatea celui care să conducă: ştie că a administra este dificil, că punctele de vedere sunt multe şi trebuie încercat să se armonizeze, că trebuie făcut nu binele cuiva, ci al tuturor.

Prudenţa învaţă şi că, după cum se obişnuieşte să se spună, "optimul este duşman al binelui". De fapt, zelul prea mare, în unele situaţii poate provoca dezastre: poate ruina o construcţie care ar fi cerut gradualităţi; poate genera conflicte şi neînţelegeri; poate chiar să dezlănţuie violenţa.

Persoana prudentă ştie să păstreze amintirea trecutului, nu pentru că îi este frică de viitor, ci pentru că ştie că tradiţia este un patrimoniu de înţelepciune. Viaţa este făcută dintr-o continuă suprapunere de lucruri vechi şi lucruri noi, şi nu face bine să credem mereu că lumea începe de la noi, că problemele trebuie să le înfruntăm pornind de la zero. Şi persoana prudentă este şi prevăzătoare. Odată decisă destinaţia spre care să se tindă, trebuie procurate toate mijloacele pentru a ajunge la ea.

Atâtea texte din Evanghelie ne ajută să educăm prudenţa. De exemplu: este prudent cel care îşi construieşte casa pe stâncă şi este imprudent cel care o construieşte pe nisip (cf. Mt 7,24-27). Înţelepte sunt fecioarele care iau cu ele ulei pentru candelele lor şi nechibzuite acelea care nu fac asta (cf. Mt 25,1-13). Viaţa creştină este o unire de simplitate şi de isteţime. Pregătindu-i pe discipolii săi pentru misiune, Isus recomandă: "Iată, eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, aşadar, înţelepţi ca şerpii şi simpli ca porumbeii" (Mt 10,16). Ca şi cum ar spune că Dumnezeu nu ne vrea numai sfinţi, ne vrea sfinţi inteligenţi, pentru că fără prudenţă într-o clipă se greşeşte drumul!

* * *

Sfântului Iosif îi încredinţăm şi populaţiile din martirizata Ucraina şi din Ţara Sfântă - Palestina, Israel -, care suferă mult oroarea războiului. Şi să nu uităm niciodată: războiul este mereu o înfrângere. Nu se poate merge mai departe în război. Trebuie să facem toate eforturile pentru a duce tratative, pentru a negocia, pentru a termina războiul. Să ne rugăm pentru asta.

Pentru toţi, binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu