Valea Lupului: A șasea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor
Întâlnirea celei de-a VI-a zile din octava de rugăciuni pentru unitatea creștinilor, s-a celebrat în Biserica "Sfântul Padre Pio" din Valea Lupului în seara zilei de marți, 23 ianuarie 2024. Celebrarea a fost organizată de către Grupul de Rugăciune "Padre Pio" al parohiei și au participat credincioși din comunitate și din comunitățile învecinate, precum și pr. Emil Dumea, care a ținut și cuvântul de învățătură. Desfășurarea momentelor celebrării a fost inspirată de modelul propus de către comunitatea Chemin Neuf.
Rugăciunea a început cu o cântare penitențială, în timp ce în procesiune erau aduse un potir și o pixidă goale, care au fost așezate pe altar. Ele sunt simbolul faptului că noi, creștinii, deși suntem cu toții discipolii lui Cristos, nu putem încă să ne împărtășim împreună, din aceeași pâine și din același potir. Pentru a reaprinde în noi aspirația pentru unitatea pentru care Domnul s-a rugat la Cina cea de Taină, trebuie să recunoaștem suferința pe care o provoacă scandalul dezbinării și să acceptăm fiecare propria responsabilitate. Mărturisindu-ne păcatul, am invocat iertarea milostivă a lui Dumnezeu, lăsându-ne stropiți cu apa binecuvântată, pentru ca sufletul nostru să devină "mai alb decât zăpada".
Doar acceptând, cu umilință, vinovăția și limitele noastre față de marele scandal al dezbinării putem să învățăm să ne încredem mai mult în harul lui Dumnezeu, decât în puterile noastre. După actul penitențial a urmat litania de laudă, prin care i-am mulțumit Domnului "pentru harul convertirii și pentru toate semințele de credință, speranță și iubire prezente în poporul tău și pretutindeni".
A urmat apoi proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, care a avut în centru parabola samariteanului milostiv. La predică, pr. Emil Dumea a scos în evidență idealul de incluziune, pe care încearcă să îl cultive societatea actuală și care nu este posibil fără implicarea serioasă și matură a creștinilor. Părintele a indicat câteva din categoriile defavorizate pe care trebuie să le recunoaștem și să ne angajăm mai mult în integrarea lor, după modelul samariteanului din Evanghelie.
Purificați prin gesturile de pocăință, hrăniți la masa cuvântului și ancorați în mărturisirea Crezului comun am putut să-i adresăm lui Dumnezeu intențiile și propunerile noastre bune, printr-o "rugăciune universală", care a culminat cu rugăciunea "Tatăl nostru": rugăciunea noastră de fiecare zi, prin care ne recunoaștem fii și frați, rugăciune de la care trebuie să ne vină dorința și puterea de a întinde mâinile și și a ne dărui pacea.
Pacea pe care o trăim în celebrările noastre devine binecuvântare și misiune. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea finală și cu îndemnul de a recunoaște în potirul și în pixida, din care ne împărtășim, bucuria de a putea lua parte la masa Domnului, dar și angajamentul de a ne dori mai mult și de a ne ruga mereu, nu doar în octavă, pentru ca această bucurie să o putem trăi în împărtășire cu toți creștinii.
Pr. Bogdan Herciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
23 ianuarie: Valea Lupului: A șasea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creștinilor
*
Următoarele celebrări din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2024 la Iași vor avea loc în Biserica "Sfântul Anton de Padova" din Iași (miercuri, 24 ianuarie) și în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (încheierea, joi, 25 ianuarie).
* * *
Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.