"Față în față cu Biblia" - emisiune despre Duminica Cuvântului la postul de radio ERCIS FM
Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, începând cu ora 10.00, postul de radio al Diecezei de Iași, ERCIS FM, a difuzat în direct dialogul cu caracter ecumenic, având tema "Față în față cu Biblia". Moderator a fost pr. Iosif Antili, profesor de Sfânta Scriptură la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași și director al Oficiului pentru Ecumenism din cadrul Episcopiei de Iași. Transmisiunea a fost preluată de postul de televiziune catolic Angelus TV.
În studioul radioului au fost prezenți pr. Iosif Antili, căruia i-a aparținut inițiativa acestei întâlniri și care a moderat dialogul cu cei doi invitați: pr. Cătălin Vatamanu, conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din cadrul Universității "Al.I. Cuza" din Iași, și Iosif Gabriel Moisuc, pastor baptist din Iași.
Dialogul s-a centrat în jurul unor întrebări fundamentale despre Biblie și despre modul în care este receptată Sfânta Scriptură în diferitele tradiții ale creștinismului.
Emisiunea și tematica aleasă au căpătat o valență deosebită în contextul în care în perioada 18-25 ianuarie în Biserică se celebrează Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor.
Biserica Romano-Catolică celebrează în cea de-a treia duminică de peste an, la 21 ianuarie, "Duminica Cuvântului lui Dumnezeu". Aceasta este o ocazie privilegiată de a ne întreba ce loc ocupă Biblia în viețile noastre și în viața Bisericilor noastre.
Emisiunea s-a derulat într-o atmosferă dinamică, ascultătorii putând observa rolul central pe care îl are Scriptura în Bisericile catolică, ortodoxă și baptistă. Au fost subliniate și diferențele de viziune și de raportare la Cuvântul lui Dumnezeu, care are forța de a uni, și nu de a diviza Bisericile creștine. În final, fiecare dintre cei trei interlocutori au exprimat aprecieri la adresa celorlalte două Biserici menționate.
Astfel de întâlniri ecumenice au menirea de a spori atenția pe ceea ce este comun, și nu de a accentua deosebirile. Biblia este referința indispensabilă pentru configurarea vieții de credință a fiecărui credincios.
Pr. Cristian Diac
* * *
Redăm în continuare înregistrarea emisiunii