"Rămâneţi în cuvântul meu" (In 8,31). Tema Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu

Textul biblic propus ca temă pentru celebrarea Duminicii Cuvântului lui Dumnezeu, duminică, 21 ianuarie 2024, este luat din Evanghelia după Sfântul Ioan: "Rămâneţi în cuvântul meu" (In 8,31).

Aceste cuvinte din Evanghelia după Sfântul Ioan, capitolul 8, fac parte din lungul schimb de replici pe care Isus l-a avut cu evreii chiar pe locul Templului. Poporul sărbătorea marea sărbătoare de Sukkot, sărbătoarea corturilor, în amintirea ajutorului pe care Dumnezeu i l-a arătat de-a lungul exodului. Ajuns pe esplanadă, Isus salvează o femeie prinsă în adulter. "Femeie, nimeni nu te-a condamnat - nimeni, Doamne!" (cf. In 8,10-11). Invitând-o să plece fără niciun cuvânt de reproş sau de condamnare, Isus se revelează ca fiind doar milostivire. Cei care se erijaseră în justiţiari nu înţeleg această milă. Isus se angajează într-un lung schimb de replici cu evreii care discutau cu el. Aceştia trebuiau să înţeleagă că mila era, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu. Trebuiau să recunoască faptul că el însuşi nu făcea nimic altceva decât ceea ce văzuse la Tatăl. Ei trebuiau să recunoască faptul că Dumnezeu era Tată. Acest lucru a fost adevărat încă de la început, aşa cum putem citi în relatarea căderii primilor oameni, atunci când Dumnezeu "a făcut bărbatului şi femeii haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele" (cf. Gen 3,21). Nu a vrut să-i abandoneze în ruşinea şi vinovăţia lor. Încă de la început Dumnezeu a fost milostiv. Acest lung schimb de replici între Isus şi evreii prezenţi în acea zi la Templu este plin de învăţăminte.

Isus le spune evreilor care crezuseră în el: "Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera" (In 8,31-32). Ce ar fi putut înţelege contemporanii lui Isus prin acest "rămâneţi în cuvântul meu"? Episodul femeii adultere poate oferi o clarificare în acest sens: "Cine dintre voi este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea". Doar atât este nevoie, pentru ca cărturarii şi fariseii - acuzatorii - să se retragă unul după altul.... sub efectul unui cuvânt care este "viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri" (Evr 4,12). Este un cuvânt care pune în lumină experienţele celorlalţi, pentru a elibera ("Nici eu nu vă condamn" - In 8,11) şi nu pentru a condamna. Eliberarea de păcat vine prin cuvântul acceptat. Iar acest cuvânt este Cuvântul: "Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi într-adevăr liberi" (v. 36).

Fidelitatea este viaţa credinţei, mai precis faţă de cuvântul lui Isus. Unii dintre cei care îl ascultaseră au crezut în el, adică au acceptat cuvântul său ca fiind cuvântul vieţii veşnice. Isus le spune în mod expres că nu este suficient să începi, trebuie să continui, ba chiar trebuie să rămâi fidel cuvântului auzit. În ceea ce priveşte credinţa, o scriere rabinică, paralelă cu scrierea evangheliilor, spune: şapte calităţi au valoare în faţa tronului de slavă, care este tronul lui Dumnezeu, şi anume: credinţa, dreptatea, justiţia, dreptatea, iubirea, pietatea, sinceritatea şi pacea. Credinţa este practic prima dintre aceste şapte virtuţi. În iudaism libertatea de gândire este largă, iar Talmudul vorbeşte astfel despre credinţă. Conform tradiţiei, 613 precepte i-au fost date lui Moise, 365 negative şi sunt cele care corespund zilelor anului solar, şi 248 pozitive, care corespund numărului de membre ale corpului uman, conform unei numărări simbolice. David le-a redus la cele din Psalmul 15 - "Doamne, cine va locui în cortul tău? Cine se va odihni pe muntele tău cel sfânt? Cel care umblă fără prihană, face dreptatea şi spune adevărul din inimă; cel care nu calomniază cu limba şi nu face rău semenului său, nici nu aruncă ocară asupra aproapelui. În ochii săi, cel nelegiuit e vrednic de dispreţ, dar îi cinsteşte pe cei care se tem de Domnul. Chiar dacă ar face un jurământ spre rău, nu încalcă jurământul. Nu-şi împrumută banii pentru dobândi şi nu ia mită împotriva celui nevinovat. Cel care face acestea nu se va clătina în veci!".

Accentul este pus pe acţiune. Apoi - continuă Talmudul - profetul Isaia a venit şi le-a redus la 6: "Cel care umblă după dreptate şi vorbeşte cele drepte, care dispreţuieşte câştigul din furt, care îşi scutură mâna ca să nu primească daruri, care îşi astupă urechea ca să nu audă de sânge şi îşi închide ochii ca să nu vadă răul" (Is 33,15-16). Apoi a venit Miheia şi le-a redus la 3: "Ţi s-a făcut cunoscut, omule, ce este bine şi ceea ce caută Domnul de la tine: nimic altceva decât să împlineşti judecata, să iubeşti îndurarea şi să umbli în umilinţă cu Dumnezeul tău" (Mih 6,8). Iar Isaia, mai târziu, le-a redus la 2: "Aşa vorbeşte Domnul: păziţi judecata şi faceţi dreptatea" (Is 56,1). În cele din urmă, Habacuc le-a redus la una singură: "Cel drept va trăi prin credinţa lui" (2,4). Această procedură rabinică subliniază că, pornind de la o bază care provine din acceptarea învăţăturilor revelate şi mergând în crescendo, reducând preceptele la esenţial, în final preceptul prin excelenţă este credinţa prin care trăieşte cel drept. Dar aceasta înseamnă că tot ceea ce găsim afirmat în Scriptură în atitudinea de bază nu poate fi desprins de practică, de acţiune: nu există credinţă care să nu fie legată şi de acţiune, de praxis. În Scriptură, aspectul mărturiei practice este fundamental, nu există niciodată o teorie care să nu fie atestată într-un fel sau altul de practică. Prin urmare, credinţa şi practica nu pot fi decât unite.

Cei care rămân fideli la ceea ce au auzit de la Isus, pun în practică cuvântul, îl trăiesc, devin adevăraţi discipoli ai lui Isus, vor cunoaşte adevărul şi adevărul îi va elibera. Cuvântul, adevărul şi libertatea îl caracterizează pe adevăratul ucenic al lui Isus, dacă rămâne mereu în Cuvânt, îi este credincios, îl acceptă şi îl trăieşte. Cuvântul se află la originea a toate, este calea spre adevăr, adevărul fiind principiul libertăţii. Fără Cuvânt, omul rămâne în robia păcatului său; el trăieşte împotriva umanităţii sale, care este o vocaţie la adevăr şi la libertate.

În cuvintele Papei Benedict al XVI adresate tinerilor cu ocazia celei de-a XXI-a Zile Mondiale a Tineretului din 2006, avem o invitaţie, care nu este adresată doar tinerilor, ci vorbeşte fiecărui credincios în parte în această Duminică a Cuvântului lui Dumnezeu.

"Apostolii au primit cuvântul de mântuire şi l-au transmis succesorilor lor ca o bijuterie preţioasă păstrată în caseta sigură a Bisericii: fără Biserică acest mărgăritar riscă să se piardă sau să se sfărâme. Dragi tineri, iubiţi cuvântul lui Dumnezeu şi iubiţi Biserica; ea vă permite să ajungeţi la o comoară de o valoare aşa de înaltă, făcându-vă să-i apreciaţi bogăţia. Iubiţi şi urmaţi Biserica; ea a primit de la Întemeietorul său misiunea de a arăta oamenilor drumul fericirii adevărate. Nu este uşor de a recunoaşte şi a întâlni fericirea autentică în lumea în care trăim, în care omul este adesea prizonier al curentelor de gândire, care îl conduc, chiar crezându-se "liber", la pierdere în erorile sau în iluziile ideologiilor aberante. Este urgent de "a elibera libertatea" (cf. Enciclica Veritatis splendor, 86), de a lumina întunericul în care bâjbâie omenirea. Isus a arătat cum poate să se întâmple acest lucru: "Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera" (In 8,31-32). Cuvântul întrupat, Cuvânt al adevărului, ne face liberi şi conduce libertatea noastră spre bine. Dragi tineri, meditaţi des cuvântul lui Dumnezeu şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să fie învăţătorul vostru. Atunci veţi descoperi că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor; veţi fi duşi să-l contemplaţi pe adevăratul Dumnezeu şi să citiţi evenimentele istoriei cu ochii săi; veţi gusta în mod deplin bucuria care se naşte din adevăr." (Vatican, 22 februarie 2006, Sărbătoarea Scaunului Sfântului Apostol Petru).

Avem o chemare de a descoperi în Biserică locul privilegiat unde Cuvântul se revelează. În acest an pastoral, în care suntem invitaţi la a medita asupra Bisericii ca familie a lui Dumnezeu, aceste cuvinte ne invită la a suda legătura noastră cu Biserica.

Să luăm aceste cuvinte din evanghelie - rămâneţi în cuvântul meu - ca pe o încurajare de a asculta des cuvântul lui Dumnezeu... de a trăi ca ucenici ai lui Isus... şi chiar mai mult, de a deveni copii ai lui Dumnezeu cu Fiul. Să contribuim la slava şi mila lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este Tatăl nostru, dragostea noastră pentru Fiul său va fi mai mare.

Oficiul pentru Pastoraţia Biblică - Iaşi

* * *

Material auxiliar liturgico-pastoral pentru Duminica Cuvântului lui Dumnezeu