© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 10 ianuarie 2024

Cateheze. Viciile şi virtuţile. 3. Lăcomia

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Pe acest drum al nostru de cateheză pe care-l parcurgem despre vicii şi virtuţi, astăzi ne oprim asupra viciului lăcomiei.

Ce ne spune evanghelia în această privinţă? Să privim la Isus. Prima sa minune, la nunta din Cana, revelează simpatia sa faţă de bucuriile umane: el se preocupă ca sărbătoarea să se termine bine şi le dăruieşte soţilor o mare cantitate de vin foarte bun. În toată activitatea sa Isus apare ca un profet foarte diferit de Botezătorul: dacă Ioan este amintit pentru asceza sa - mânca ceea ce găsea în deşert -, Isus este în schimb Mesia pe care-l vedem adesea la masă. Comportamentul său provoacă scandal în unii, pentru că nu numai că el este binevoitor faţă de păcătoşi, ci chiar mănâncă împreună cu ei; şi acest gest demonstra voinţa sa de comuniune şi apropiere cu toţi.

Dar este şi altceva. În timp ce atitudinea lui Isus faţă de preceptele ebraice ne revelează supunerea sa deplină faţă de Lege, el se dovedeşte însă înţelegător faţă de discipolii săi: când aceştia sunt prinşi în greşeală, pentru că, fiindu-le foame, culeg spice de grâu în zi de sâmbătă, el îi justifică, amintind că şi regele David şi însoţitorii săi, aflându-se în nevoie, au mâncat pâini sacre (cf. Mc 2,23-26). Şi Isus afirmă un principiu nou: invitaţii la nuntă nu pot să postească atunci când mirele este cu ei; vor posti atunci când mirele va fi luat de la ei. De acum totul este cu referinţă la Isus. Atunci când el este în mijlocul nostru, nu putem fi în doliu; dar în ceasul pătimirii sale, atunci da, postim (cf. Mc 2,18-20). Isus vrea ca să fim în bucurie în compania sa - el este Mirele Bisericii -; dar vrea şi ca să participăm la suferinţele sale, care sunt şi suferinţele celor mici şi ale celor săraci.

Un alt aspect important. Isus face să dispară distincţia între mâncăruri pure şi mâncăruri impure, care era o distincţie făcută de legea ebraică. În realitate - învaţă Isus - nu ceea ce intră în om îl contaminează, ci ceea ce iese din inima sa. Şi spunând astfel "declara pure toate alimentele" (Mc 7,19). Pentru aceasta creştinismul nu contemplă mâncăruri impure. Dar atenţia pe care trebuie s-o avem este cea interioară: aşadar, nu asupra mâncării în sine, ci asupra relaţiei noastre cu ea. Şi despre aceasta Isus spune clar că ceea ce face, să spunem aşa, bunătatea sau răutatea unei mâncări nu este mâncarea în sine, ci relaţia pe care noi o avem cu ea. Şi noi vedem asta atunci când o persoană are o relaţie neordonată cu mâncarea, privim cum mănâncă, mănâncă în grabă, parcă are voinţa de a se sătura şi nu se satură niciodată, nu are un raport bun cu mâncarea, este sclav al mâncării.

Acest raport senin pe care Isus l-a stabilit faţă de alimentaţie ar trebui să fie redescoperit şi valorizat, în special în societăţile aşa-numitei bunăstări, unde se manifestă atâtea dezechilibre şi atâtea patologii. Se mănâncă prea mult sau prea puţin. Adesea se mănâncă în singurătate. Se răspândesc tulburările alimentaţiei: anorexia, bulimia, obezitatea... Şi medicina şi psihologia încearcă să înfrunte relaţia rea cu mâncarea. O relaţie rea cu mâncarea produce toate aceste boli.

Este vorba de boli, adesea foarte dureroase, care sunt de cele mai multe ori legate de chinuri ale psihicului şi ale sufletului. Alimentaţia este manifestarea a ceva interior: predispoziţia la echilibru sau la neînfrânare; capacitatea de a mulţumi sau pretenţia arogantă de autonomie; empatia celui care ştie să împărtăşească mâncarea cu nevoiaşul, sau egoismul celui care acumulează totul pentru sine. Această întrebare este atât de importantă: spune-mi cum mănânci şi îţi voi spune ce suflet ai. În modul de a mânca se revelează interioritatea noastră, obiceiurile noastre, atitudinile noastre psihice.

Părinţii din vechime numeau viciul lăcomiei cu numele de "gastrimargia", termen care se poate traduce cu "nebunia pântecelui". Lăcomia este o "nebunie a pântecelui". Şi există şi acest proverb: că noi trebuie să mâncăm pentru a trăi, nu să trăim pentru a mânca. Lăcomia este un viciu care se altoieşte tocmai pe o necesitate vitală a noastră, cum este alimentaţia. Să fim atenţi la asta.

Dacă noi citim asta dintr-un punct de vedere social, lăcomia este probabil viciul cel mai periculos, care ucide planeta. Pentru că păcatul celui care cedează în faţa unei felii de tort, până la urmă nu provoacă daune mari, dar aviditatea cu care ne-am dezlănţuit, de câteva secole încoace, spre bunurile planetei compromit viitorul tuturor. Ne-am năpustit asupra a toate, pentru a deveni stăpâni ai oricărui lucru, în timp ce fiecare lucru a fost încredinţat pazei noastre, nu exploatării noastre! Aşadar, iată marele păcat, furia pântecelui: am abjurat numele de oameni, pentru a asuma un alt nume, "consumatori". Şi astăzi se spune aşa în viaţa socială: "consumatorii". Nici nu ne-am dat seama că unii au început să ne numească astfel. Suntem făcuţi pentru a fi bărbaţi şi femei "euharistici", capabili de mulţumire, discreţi în folosirea pământului, şi în schimb pericolul este să ne transformăm în prădători şi acum ne dăm seama că această formă de "lăcomie" a făcut mult rău lumii. Să-i cerem Domnului ca să ne ajute pe drumul sobrietăţii şi ca diferitele forme de lăcomie să nu pună stăpânire pe viaţa noastră.

________________

Să reînnoim apropierea noastră cu rugăciunea de iubita populaţie ucraineană aşa de încercată şi de cei care suferă oroarea războiului în Palestina şi Israel, precum şi în alte părţi ale lumii. Să ne rugăm, să ne rugăm pentru aceşti oameni care sunt sub război şi să-l rugăm pe Domnul pentru ca să se semene în inima autorităţilor ţărilor sămânţa păcii.

Şi pentru toţi binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu