Pordenone: Vizita PS Petru Sescu în comunitatea catolică română
Din nou prilej de bucurie în comunitatea românilor catolici din Pordenone (Italia), unde miercuri, 11 octombrie 2023, a fost primit într-o vizită oficială episcopul auxiliar de Iași, PS Petru Sescu, însoțit de părintele Mihai Budău.
Au fost prezenți la Sfânta Liturghie toți preoții care au slujit în comunitatea noastră: pr. Ciprian Ghiurcă, pr. Eugen Anton, pr. Ciprian Sava, pr. Claudiu Vacaru și pr. Daniel Bordea, actualul responsabil al comunității. Au mai fost prezenți și pr. Laurențiu Manolache și pr. Gabriel Neculăeș.
A fost pentru prima dată când am avut ocazia să-l avem în mijlocul nostru pe PS Petru Sescu.
Bucuria, fericirea și veselia au fost prezente pe fața fiecăruia dintre noi.
Cuvintele de învățătură, credința, devotamentul și încrederea totală în Dumnezeu ne-au fost din nou transmise prin lectura din cartea profetului Iona și fragmentul din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul Luca.
Prezența noastră la acest ospăț prin participarea la Sfânta Liturghie și evenimentul convivial care a avut loc după a făcut comunitatea catolică din Pordenone să fie fericită, încrezătoare în Dumnezeu.
Au fost momente de mulțumire pentru eforturile depuse de către PS Petru Sescu, de a avea astăzi un preot responsabil de comunitatea noastră, trimis din România pentru a duce mai departe cuvântul Domnului în lumea întreagă, prin limba, cultura și tradițiile noastre românești. De aceea nu au lipsit pâinea și sarea, ofertoriul și momentele conviviale împreună.
Mii de mulțumiri aducem tuturor persoanelor care direct sau indirect au fost și au sprijinit rugăciunile noastre.
Vă mulțumim și vă urăm multă sănătate.
Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos!
Paul Vatamanu
lecturi: 2.