© Vatican Media

Introducerea Papei Francisc la o carte care adună două scrieri ale sale despre tema sfinţeniei

Lupta interioară împotriva mondenităţii spirituale

Papa Francisc a oferit în după-amiaza de vineri, 6 octombrie 2023, participanţilor la adunarea sinodală cartea Santi, non mondani. La grazia di Dio ci salva dalla corruzione interiore ["Sfinţi, nu mondeni. Harul lui Dumnezeu ne salvează de corupţia interioară"] (Libreria Editrice Vaticana, 2023, 80 de pagini), care adună două intervenţii ale lui Jorge Mario Bergoglio publicate în momente şi ocazii diferite: un articol scris în 1991, cu titlul originar Corrupción y pecado ("Corupţie şi păcat"), apoi republicat în 2005 când era arhiepiscop de Buenos Aires, şi Scrisoarea către preoţii din Dieceza de Roma, difuzată la 5 august. Volumul se deschide cu textul introductiv inedit al Papei Francisc însuşi pe care îl publicăm în continuare.

Credinţa creştină este o luptă, o bătălie interioară pentru a învinge ispita închiderii în eul nostru şi a ne lăsa locuiţi de iubirea unui Tată care doreşte fericirea noastră. Este o luptă frumoasă, pentru că, atunci când îl lăsăm pe Domnul să învingă, inima noastră tresaltă de plinătate şi existenţa noastră este luminată de o rază de infinit.

Lupta pentru care luptăm ca discipoli ai lui Isus este înainte de toate împotriva mondenităţii spirituale, care este un păgânism travestit cu haine ecleziastice. Oricât de camuflată ar fi de o aparenţă de sacru, este o atitudine care ajunge să fie idolatră, pentru că nu recunoaşte prezenţa lui Dumnezeu ca Domn şi eliberator al vieţii noastre şi al istoriei lumii. În timp ce ne lasă în voia moftului nostru şi a voinţelor noastre.

Aşadar, trebuie să luptăm. Dar lupta noastră nu este una zadarnică şi nici fără speranţă, pentru că această luptă are deja un învingător: Isus, cel care a înfrânt în moartea sa forţa păcatului. Şi cu învierea sa ne-a dat posibilitatea de a deveni persoane noi.

Desigur, victoria lui Isus are un nume, crucea, care la prima vedere ne creează repulsie şi ne îndepărtează. Dar ea este semnul unei iubiri nemărginite, umile şi tenace. Isus ne-a iubit până la o moarte aşa de ruşinoasă ca aceea a crucii ca să nu ne mai putem îndoi că braţele sale rămân deschise şi pentru ultimul dintre păcătoşi. Şi această iubire veşnică interpelează şi orientează căile creştinului şi ale Bisericii însăşi. Crucea lui Isus devine criteriul oricărei alegeri de credinţă.

Fericitul Pierre Claverie, episcop de Orano, într-o omilie a sa, afirma acest lucru cu cuvinte foarte frumoase, pe care vreau să le prezint aici: "Eu cred că Biserica moare dacă nu stă suficient de aproape de crucea Domnului său. Oricât ar putea să pară paradoxal, forţa, vitalitatea, speranţa, rodnicia creştină, rodnicia Bisericii vin de acolo. Nu din altă parte. Tot restul nu este decât fum în ochi, iluzie lumească. Biserica se înşală şi înşală lumea când se pune ca o putere între puteri sau ca o organizaţie, fie ea şi umanitară, sau ca o mişcare evanghelică aptă să dea spectacol. Poate chiar să strălucească, dar nu poate arde de focul iubirii lui Dumnezeu, «tare ca moartea» - spune Cântarea Cântărilor".

Tocmai pentru acest motiv am voit să adun în acest mic volum două texte publicate în timpuri diferite: unul, scris în 1991, apoi republicat în 2005 când eram arhiepiscop de Buenos Aires, dedicat corupţiei şi păcatului; celălalt, o Scrisoare către preoţii din Roma. Ce le uneşte? Preocuparea, pe care o simt ca o chemare puternică a lui Dumnezeu adresată întregii Biserici, de a rămâne vigilenţi şi de a lupta, cu forţa rugăciunii, împotriva oricărei cedări în faţa mondenităţii spirituale.

Această luptă are un nume: se numeşte sfinţenie. Sfinţenia nu este o stare de fericire obţinută o dată pentru totdeauna, este în schimb dorinţa neîncetată, neobosită de a rămâne alipiţi de crucea lui Isus, lăsându-ne plăsmuiţi de logica ce vine din dăruirea de sine şi din rezistenţa faţă de cel care, duşmanul, ne linguşeşte insuflându-ne convingerea autosuficienţei noastre. În schimb, ne va face bine să ne amintim de ceea ce ne-a spus Isus: "Fără mine nu puteţi face nimic" (In 15,5). Aşadar, sfinţenie înseamnă a rămâne deschişi la acel "mai mult" pe care Dumnezeu ni-l cere şi care se manifestă în adeziunea la viaţa noastră zilnică. Părintele Alfred Delp scria: "Dumnezeu ne îmbrăţişează cu realitatea". Iată, cotidianul nostru este locul în care să lăsăm spaţiu Domnului care ne salvează de autosuficienţa noastră şi care ne cere acel magis despre care vorbeşte Sfântul Ignaţiu de Loyola: acel "mai mult" care ne împinge spre o fericire nu efemeră, ci deplină şi senină.

Ofer cititorului aceste texte ca ocazie de reflecţie asupra propriei vieţi şi asupra vieţii Bisericii având convingerea că Dumnezeu ne cere să fim deschişi la noutăţile sale, ne cere să fim neliniştiţi şi niciodată potoliţi, în căutare şi niciodată instalaţi în opacităţi comode, nu baricadaţi în siguranţe false, ci în mişcare pe calea sfinţeniei.

Cetatea Vaticanului, 30 septembrie 2023

Franciscus

(După L'Osservatore Romano, 6 octombrie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.