© Vatican Media

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin despre călătoria apostolică în ţara asiatică

Papa Francisc în Mongolia - pelerin de speranţă pentru lume

de Massimiliano Menichetti

Mongolia este pregătită să îmbrăţişeze pentru prima dată în istoria sa un papă, "mare este aşteptarea": cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, într-un interviu la mass-media vaticane, vorbeşte despre entuziasmul cu care comunitatea catolică mică din această ţară asiatică se pregăteşte să-l primească pe Sfântul Părinte.

În a 43-a călătorie apostolică a sa, Papa Francisc va fi de la 31 august la 4 septembrie 2023 la Ulaanbaatar, capitala Mongoliei, o ţară mai mare de cinci ori decât Italia şi cu o populaţie de circa trei milioane şi trei sute de mii de locuitori, ţară care se învecinează cu Rusia şi China. Central, pentru a înţelege călătoria, este motoul: "A spera împreună", pentru că - explică Parolin - este atâta nevoie de speranţă, "o speranţă care nu este o aşteptare goală, dar care se întemeiază, cel puţin pentru noi, creştinii, pe credinţă, adică pe prezenţa lui Dumnezeu în istoria noastră, şi că, în acelaşi timp, se transformă în angajare personală şi colectivă".

Eminenţă, care sunt aşteptările Sfântului Părinte?

Această călătorie în inima Asiei răspunde la invitaţia autorităţilor ţării şi a comunităţii catolice. Aşteptarea este desigur mare, fie din partea Sfântului Părinte, fie din partea Mongoliei, care pentru prima dată vede un succesor al lui Petru în ţinutul său. Interesul papei este să întâlnească această comunitate, o comunitate redusă numeric, dar tânără, vie, fascinantă prin istoria şi compoziţia sa specială. În afară de asta, va fi foarte semnificativă dimensiunea interreligioasă, într-o ţară care are o mare tradiţie budistă.

Papa va întări în credinţă circa 1.500 de catolici prezenţi în Mongolia. Cât de importantă este prezenţa lui Francisc pentru această comunitate misionară mică?

Iată, este palpabil entuziasmul cu care catolicii se pregătesc să-l primească pe Sfântul Părinte. Prezenţa sa este aşteptată fie ca o întărire şi o încurajare pe drumul de viaţă creştină, pe drumul de credinţă, speranţă şi caritate; fie ca o confirmare a acestei împliniri a unei perioade fascinante de înculturare misionară. De fapt, dacă ne gândim la viaţa acestei Biserici, nu putem decât să rămânem încântaţi şi aş spune şi înduioşaţi, după secole de absenţă, la începutul anilor '90, ca urmare a tranziţiei democratice paşnice a ţării, reporneşte practic de la zero. Primii misionari vin ca pionieri, învaţă limba, încep să celebreze în case, observă şi modalitatea de apropiere trebuie să fie aceea a carităţii şi îmbrăţişează populaţia locală ca şi cum ar fi poporul lor. Astfel, după numai puţine decenii, există o comunitate catolică în sensul literal al termenului, adică o comunitate "universală", compusă fie din membri locali, fie şi din membri care provin din diferite ţări, care, cu umilinţă, blândeţe şi simţ de apartenenţă doresc să fie o mică sămânţă de fraternitate.

Atenţia va fi şi faţă de întâlnirea ecumenică şi interreligioasă care se va ţine duminică, 3 septembrie?

Da. Aşa cum a amintit de mai multe ori Sfântul Părinte, drumul interreligios, drumul dialogului ecumenic nu sunt alegeri de oportunitate sau de convenienţă, ci sunt căi pe care, de la Conciliu încoace, Biserica Catolică le parcurge fără sincretisme. Şi din acest punct de vedere, întâlnirea cu exponenţi din alte religii are mereu scopul construirii păcii şi al fraternităţii şi ştim câtă nevoie este astăzi tocmai de acest efort pentru a construi pacea şi fraternitatea! Şi desigur, vizita marchează apoi şi un moment important de întâlnire cu budismul, care în Mongolia se mândreşte cu o prezenţă şi o istorie foarte semnificative, caracterizate de o căutare înţeleaptă a adevărului, dar şi caracterizate de mari suferinţe îndurate în trecut.

În aceşti ultimi ani, alături de stilul de viaţă tradiţional, se asistă la o urbanizare crescândă. În contextul acestei schimbări sociale, ce rol poate avea vizita Sfântului Părinte?

Papa Francisc subliniază adesea importanţa de a căuta armonia. Cu această expresie, cu acest cuvânt intenţionează să sugereze o creştere globală, totală, adică o creştere umană, socială şi spirituală care să stea departe de riscurile omologării, ştiind în schimb să integreze diferenţele şi schimbările ca factori de creştere, aşa încât întâlnirea opusurilor şi a diferenţelor să prevaleze asupra ciocnirii şi a contrapoziţiei. Societatea mongolă străbate fără îndoială o perioadă istorică stimulantă, unde înţelepciunea bine înrădăcinată în popor este chemată să conjuge tradiţia şi modernitatea, fără a pierde rădăcinile şi promovând dezvoltarea tuturor. Papa, care în semn de prietenie şi cu mare respect este bucuros să întâlnească poporul mongol, se va dovedi desigur atent şi la aceste aspecte.

Dialogul dintre Sfântul Scaun şi Mongolia dăinuie de 800 de ani, din timpurile lui Inocenţiu al IV-lea. Care sunt astăzi raporturile?

Pe urma precedentelor istorice pe care dumneavoastră tocmai le-aţi amintit, convergenţa de interese a dus la stabilirea formală a relaţiilor diplomatice în 1992. Şi colaborarea care s-a instaurat atunci - şi la nivel formal, să spunem - continuă să progreseze! Au fost făcuţi importanţi paşi înainte în domeniile de interes comun, aşa cum s-a scos în evidenţă de vizita oficială a arhiepiscopului Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale, în iunie anul acesta. Şi se va continua în această linie. Călătoria apostolică iminentă este, aşadar, ocazie propice pentru a întări ulterior aceste legături, menite să promoveze binele comun, libertatea religioasă, pacea, dezvoltarea umană integrală, instruirea, schimburile culturale, precum şi să înfrunte provocările comune care se referă la regiune şi la comunitatea internaţională.

În acest sens, putem să aşteptăm de la Sfântul Părinte un reînnoit apel la pace, în aceste timpuri în care întreaga lume este sfâşiată de conflicte?

Sfântul Părinte continuă să apeleze la pace, pentru ce? Pentru că poartă în inimă durerea sfâşietoare provocată de ceea ce el însuşi numeşte de mult timp "al treilea război mondial pe bucăţi". Dincolo de eventuale apeluri explicite la pace, pe care papa le va adresa în această circumstanţă, mi se pare că însăşi prezenţa papei în Mongolia constituie o invitaţie la pace. Şi asta, prin locul semnificativ pe care această ţară îl ocupă în marele context asiatic. Această vizită poartă în sine chemarea la respectarea fiecărei ţări, oricum ar fi ea mică sau mare, la respectarea dreptului internaţional, la renunţarea la principiul forţei pentru a reglementa controversele, la construirea de raporturi de colaborare, de solidaritate şi de fraternitate între vecini şi cu toate ţările din lume.

O ţară mare care se învecinează cu Mongolia este China, o naţiune pe care Francisc o priveşte cu mare interes. Este în studiu, chiar dacă nu în scurt timp, o călătorie în Republica Populară Chineză?

Toţi cunosc interesul pe care Papa Francisc îl are faţă de China. Şi cât priveşte întrebarea dumneavoastră, pot spune că este în inima Sfântului Părinte această mare dorinţă, o dorinţă complet comprehensibilă pe care el a manifestat-o deja de mai multe ori public, de a merge în acea ţară nobilă, fie pentru a vizita comunitatea catolică şi a o încuraja pe drumul credinţei şi al unităţii, fie pentru a întâlni autorităţile politice, cu care Sfântul Scaun a stabilit de mult timp un dialog, având încredere că, în pofida dificultăţilor şi a obstacolelor care există pe drum, tocmai pe această cale a dialogului şi a întâlnirii, mai mult decât pe cea a ciocnirii ideologice, se pot obţine roade de bine pentru toţi.

Sfântul Părinte s-a întors de puţin timp de la ZMT din Lisabona unde, cum a subliniat el, în tineri s-a făcut vizibilă speranţa. Această călătorie în Mongolia unde ne duce?

Iată, motoul călătoriei - ştim asta - este "A spera împreună", aşadar, încă o dată accentul este pe speranţă, care va fi după aceea şi tema Jubileului din 2025. De ce atâta insistenţă asupra speranţei? Este clar, pentru că este atâta nevoie de speranţă în lumea noastră! Lumea noastră este tot mai lipsită de speranţă, în faţa multelor drame personale şi colective pe care le experimentează. O speranţă care nu este o aşteptare goală, a aştepta ca lucrurile să meargă mai bine, aproape într-o formă magică; ci una care se întemeiază, cel puţin pentru noi, creştinii, pe credinţă, adică pe prezenţa lui Dumnezeu în istoria noastră, şi care, în acelaşi timp, se transformă în angajare personală şi colectivă, o angajare reală, pentru îmbunătăţirea lumii, şi asta putem s-o facem împreună, credincioşi şi laici, toţi cei care sunt convinşi de această posibilitate. Iată, mi se pare că faptul că papa porneşte la drum prin ţări îndepărtate geografic şi înfruntă şi greutăţile care derivă din asta semnifică tocmai voinţa sa de a mărturisi activ şi de a promova concret, în ziua de astăzi, speranţa.

Eminenţă, care este speranţa dumneavoastră, care sunt aşteptările dumneavoastră?

Eu împărtăşesc aşteptările Sfântului Părinte, cele pe care tocmai am încercat acum să le descriu. În afară de asta, mi se pare că aceste călătorii apostolice ale papei, ale succesorului lui Petru, sunt de mare semnificaţie şi eficacitate pentru a atrage atenţia întregii Biserici asupra anumitor comunităţi care o compun şi care, ca în cazul Mongoliei, sunt numeric mici şi prin urmare riscă un pic, probabil, să nu fie mereu cunoscute în mod adecvat, înainte de toate, dar şi apreciate şi ţinute în consideraţie; şi, pe de altă parte, permite acestor comunităţi să ofere contribuţia lor la ansamblul Bisericii, atrăgând atenţia asupra a ceea ce este fundamental pentru viaţa sa şi pentru misiunea sa. Aş spune că sunt un pic ca primele comunităţi creştine de la care trebuie să ne inspirăm. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla, se va întâmpla şi cu această ocazie. Şi pentru aceasta asigur şi rugăciunea mea.

(După L'Osservatore Romano, 30 august 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2.