|
Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Vatra Dornei În perioada 30 iunie - 2 iulie 2023, PS Iosif Păuleț a întreprins o vizită pastorală în Parohia "Schimbarea la Față a lui Isus" din Vatra Dornei. Cele trei zile, de la finalul lunii iunie și începutul lunii iulie 2023, au fost pline de emoție și bucurie pentru comunitatea noastră avându-l ca oaspete pe PS Iosif Păuleț. A fost însoțit în această vizită canonică de pr. Cristian Diac. Vineri, 30 iunie, înainte de Sfânta Liturghie, seara la orele 17.00, episcopul a fost întâmpinat de pr. paroh, Iosif Răchiteanu, și de membrii comunității veniți pentru deschiderea vizitei pastorale. După cuvântul de bun-venit și salutul de bun-găsit, a urmat celebrarea Sfintei Liturghii. După Liturghie episcopul a avut o întâlnire cu credincioșii prezenți. După ce a vorbit despre sensul vizitelor pastorale a intrat în dialog cu toți cei din biserică. La toate aceste momente a fost prezent și pr. decan, Alois Farțade. A doua zi, sâmbătă, în cursul dimineții, Preasfințitul, însoțit de părintele paroh și de pr. Cristian, a vizitat câțiva bolnavi din parohie. Au fost momente de bucurie pentru cei vizitați, o bucurie exprimată în cuvinte, dar mai ales radiind de pe chipurile lor. Desigur, crucea nu este ușoară, dar o astfel de vizită este mângâietoare. Tot în cursul dimineții a vizitat și cimitirul. Ne-am rugat împreună pentru credincioșii răposați și pentru preoții decedați care au păstorit această comunitate. După-amiază, de la 15.00, episcopul a avut program de audiențe la biroul parohial. Seara, ne-am adunat din nou în biserică, la Sfânta Liturghie. La final a fost o scurtă întâlnire cu copiii și tinerii prezenți în cadrul căreia episcopul le-a oferit "șapte cuvinte de ținut minte": credința, recunoștința, respectul, iubirea, ascultarea, rugăciunea și bucuria. După Liturghie și întâlnirea cu copiii și tinerii, am vizitat bisericile din filiale: Iacobeni și Dorna Candrenilor. La Iacobeni, câțiva credincioși au dorit să fie de față pentru acest scurt moment care s-a încheiat cu o rugăciune urmată de binecuvântarea episcopului. La Dorna Candrenilor, după vizitarea bisericii, am făcut o vizită pr. Anton Egner, paroh emerit care s-a retras la locuința personală din localitate. Duminică, 2 iulie, Preasfințitul Iosif Păuleț, însoțit la altar de pr. paroh Iosif Răchiteanu și de preoții Anton Egner și Cristian Diac, a celebrat Liturghia de încheiere, la ora 10.30. În cuvântul de învățătură, bazat pe lecturile duminicii a XIII-a de peste an, a subliniat, printre altele, un risc la care suntem supuși în anii de după pandemie: "Comoditatea de «a asculta» Liturghia la radio sau TV. E de mare ajutor pentru bolnavi, dar pentru omul sănătos, aceasta nu suplinește datoria de a participa fizic, la biserică, la Liturghie". La finalul celebrării parohul și un membru al parohiei i-au mulțumit lui Dumnezeu și episcopului pentru aceste zile de har, apoi Preasfințitul Iosif i-a încurajat pe credincioși să rămână tari în credință, fervenți în rugăciune și plini de curaj în mărturisirea iubirii lui Dumnezeu. Vizita pastorală s-a încheiat, drumul nostru continuă! E drumul vieții. Drumul vieții de credință. Drumul vieții cu Dumnezeu. Sfântul Paul, adresându-se comunităților pe care le-a format, le va scrie mai târziu scrisori pentru a-i încuraja pe cei care au crezut. Mereu le spune că ar dori să-i vadă față în față, dar până atunci îi încurajează prin scrisori. În aceste zile, episcopul diecezei noastre a fost între noi. Prezența sa e un moment de încurajare pe drumul credinței. Nu suntem singuri. Nu suntem mici insulițe pierdute pe valurile tulburi ale lumii ce pare în derivă. Suntem împreună! Împreună în parohie! Împreună cu episcopul și cu întreaga dieceză. Împreună cu papa și cu întreaga Biserică Catolică! Astfel, uniți între noi, suntem împreună cu Isus! În aceste vremuri în care Satana pare că devine tot mai puternic ne amintim de cuvântul pe care Isus i l-a spus lui Petru: "Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; dar eu m-am rugat pentru tine ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi" (Lc 22,31-32). Da, au fost zile de comuniune cu păstorul diecezei noastre și de întărire și încurajare în credință. Pentru întreaga comunitate. Mulțumim Excelenței Sale PS Iosif Păuleț pentru aceste zile de har. Pr. Iosif Răchiteanu * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 iunie - 2 iulie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Vatra Dornei * * * Din arhiva ercis.ro: Secțiune "Anul pastoral 2022-2023. "Uniți în Duhul Sfânt" Programul vizitelor pastorale octombrie 2022 - martie 2023 Secțiunea "Vizite pastorale" lecturi: 1.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |