|
de Peter Pinedo Potrivit Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, eforturile și munca de zi cu zi, obișnuite, ale unui catolic sunt, de fapt, "lucrarea lui Dumnezeu". În timp ce Biserica îl sărbătorește pe Escrivá pe 26 iunie, catolicii care se confruntă cu noi atacuri la adresa credinței și cu diviziuni tot mai mari în interiorul și în afara Bisericii pot vedea mesajul său de a-și sfinți munca de zi cu zi ca pe o chemare spirituală modernă la arme. Cine a fost Josemaria Escrivá? Născut în 1902, Escrivá a fost un preot catolic de origine spaniolă a cărui slujire a început într-o perioadă în care Biserica din Spania se confrunta cu o ură tot mai mare. Deși, în mod tradițional, era o țară profund catolică, mulți spanioli ajunseseră să vadă Biserica ca fiind coruptă, irelevantă și ruptă de societatea modernă. În mijlocul acestei uri crescânde împotriva catolicismului, Escrivá a auzit o chemare clară din partea lui Dumnezeu că reînnoirea trebuie să vină nu doar din parohiile și mănăstirile episcopilor sau ale papilor, ci din casele și locurile de muncă ale familiilor și ale laicilor. Canonizat în 2002 de Papa Ioan Paul al II-lea, Escrivá este cunoscut astăzi ca "sfântul oamenilor obișnuiți". Cu o iubire de nezdruncinat și un zâmbet mereu vesel, Escrivá a învățat că Dumnezeu poate fi găsit și slujit în viața de zi cu zi. "Trebuie să fim suflete contemplative în mijlocul lumii, care ne străduim să transformăm munca noastră în rugăciune", spunea adesea Escrivá. "Munca ta trebuie să devină o rugăciune personală, trebuie să devină o conversație reală cu Tatăl nostru din ceruri." Și ce a făcut? Escrivá credea că sfințenia nu era destinată doar preoților și călugărilor, ci și "oamenilor din toate categoriile sociale" - atât bărbați, cât și femei, inclusiv "doctori, avocați, ingineri și artiști, precum și zidari, mineri și muncitori agricoli". Prin îndrumare spirituală, întâlniri regulate de grup și rugăciune în comun, Escrivá și-a început noua slujire în 1928. Lucrarea a început doar cu un mic grup de credincioși laici. Încă de la început, Escrivá le-a insuflat credința sa că sfințenia era realizabilă în "orice stare de viață" și "orice profesie", spunând că "orice sarcină cinstită poate fi divină". Întotdeauna umil, Escrivá a început să își numească pur și simplu ministerul "Lucrarea lui Dumnezeu" sau "Lucrarea", în latină: "Opus Dei". În 1933, Escrivá a deschis "Derecho y Arquitectura Academy" (DYA) la Madrid. DYA era un centru de rugăciune și studiu și o reședință pentru studenți care a devenit primul dintre numeroasele centre de studiu și reședințe Opus Dei care există astăzi în întreaga lume. În timp ce o mare parte a societății spaniole devenise nemulțumită de Biserică și ambivalentă față de credință și chiar față de Dumnezeu, Escrivá a învățat că Dumnezeu încă mai caută suflete și că sfințenia poate fi atinsă chiar și în mijlocul lumii cu toate distracțiile vieții de zi cu zi. "El îi cheamă pe fiecare la sfințenie; îi cere fiecăruia să îl iubească: tineri și bătrâni, celibatari și căsătoriți, sănătoși și bolnavi, învățați și neînvățați, indiferent unde lucrează sau unde se află", a spus Escrivá într-o omilie. Pentru Escrivá, sfințenia nu este luxul câtorva persoane, ci mai degrabă chemarea maselor. Nici măcar războiul nu poate opri lucrarea lui Dumnezeu În 1936, a izbucnit Războiul Civil Spaniol și a fost lansată o persecuție fățișă a clerului și a călugărilor în întreaga țară. În multe regiuni, inclusiv la Madrid, catolicii nu-și puteau practica în mod deschis credința de teama execuției. În timp ce preoții și laicii catolici erau împușcați pe străzi, iar călugărițele erau masacrate în mănăstirile lor, Escrivá și-a continuat activitatea, riscându-și viața pentru a aduce sacramentele credincioșilor aflați în suferință. În ciuda tuturor șanselor și a numeroaselor întâlniri de aproape, Escrivá a supraviețuit războiului, iar slujirea sa a înflorit. Deși a suferit de o sănătate precară, Escrivá a călătorit mult prin Europa și America, răspândind pretutindeni chemarea de a sfinți îndatoririle obișnuite ale fiecărei zile. Vaticanul a acordat aprobarea oficială a Opus Dei în anul 1947, iar Lucrarea s-a răspândit în țări din întreaga lume. A ajuns în Statele Unite în anul 1949, primul centru american fiind deschis lângă Universitatea din Chicago. În 1975, Escrivá a murit în biroul său, în fața unei imagini a Sfintei Fecioare Maria, față de care avea o mare devoțiune. La momentul morții sale, Opus Dei se răspândise pe toate continentele și număra peste 60.000 de membri. Deși Opera a avut începuturi umile, cu resurse aproape inexistente și doar câțiva membri, Escrivá a avut încredere în călăuzirea lui Dumnezeu încă de la început. Mai târziu, reflectând la una dintre primele sale întâlniri cu membrii ministeriului său, Escrivá a spus "Când s-a terminat ora de curs, m-am dus în capelă cu acei băieți și l-am luat pe Domnul nostru prezent în mod sacramental în ostensoriu, l-am ridicat și i-am binecuvântat pe cei trei... și am văzut trei sute, trei sute de mii, treizeci de milioane, trei miliarde... alb, negru, galben, din toate culorile, toate combinațiile, pe care le poate produce dragostea umană." Astăzi, Lucrarea continuă și milioane de oameni din întreaga lume au fost inspirați de chemarea lui Escrivá la sfințenie, găsindu-l pe Dumnezeu în viața lor de zi cu zi și sfințindu-și munca prin rugăciune și iubire față de Cristos. O chemare spirituală la arme Astăzi, Biserica se confruntă cu noi provocări și atacuri, nu doar într-o singură țară, ci în națiuni din întreaga lume. La fel ca în vremea sa, mesajul lui Escrivá sună adevărat, deoarece catolicii de astăzi se confruntă cu noi provocări și obstacole în trăirea credinței lor. În loc să cedeze disperării și să abandoneze lumea să se piardă în păcatele sale, mesajul lui Escrivá poate fi văzut astăzi ca un apel la arme spirituale. "Prezentând omenirii mărturia unei vieți obișnuite care a devenit sfântă", a spus Escrivá, catolicii obișnuiți ar putea "arăta lumii că [credința] nu este doar ceremonii și cuvinte, ci o realitate divină". În centrul mesajului lui Escrivá se află adevărul că, indiferent cât de obscură sau de lipsită de legătură cu Dumnezeu poate părea slujba sau îndatoririle zilnice ale cuiva, nu există niciun loc unde dragostea lui Dumnezeu nu poate ajunge. Indiferent dacă cineva se află în sala de clasă, la magazinul alimentar, la birou sau chiar într-o bază militară, acolo se află Dumnezeu, așteptându-l să își unească munca cu el. Într-o omilie din 1967 intitulată "Iubirea pasională a lumii", Escrivá le-a spus credincioșilor că "atunci când un creștin îndeplinește cu iubire cea mai neînsemnată acțiune cotidiană, acea acțiune debordează de transcendența lui Dumnezeu". Catolicii tulburați de provocările actuale pot prinde curaj din apelul lui Escrivá de a-și impregna viața de zi cu zi cu iubirea lui Dumnezeu. Așa cum a subliniat el, Dumnezeu poate fi cunoscut, iubit și slujit în lume și în eforturile zilnice, obișnuite, ale fiecărui om. (După Catholic News Agency, 26 iunie 2023) Traducere de Ovidiu Bișog * * * La Editura "Presa Bună" au apărut două cărți despre pr. Josemaría Escrivá de Balaguer: Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer. Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei, cu o recenzie și aici (cartea este disponibilă și în format ebook) și Prietenii lui Dumnezeu. Predici (de asemenea, și ca ebook). Cărțile pot fi cumpărate din Librăria "Presa Bună", la prețul de 25 lei, respectiv 23 lei. lecturi: 1.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |