Tiţian – Scene din viaţa Sfântului Anton de Padova - Miracolul inimii cămătarului (1511). Bazilica "Sfântul Anton de Padova", Padova www.gallerix.org

În diferite moduri, sfântul s-a străduit pentru a combate această plagă odioasă

Anton de Padova şi camăta "devoratoare"

de Gianluca Giorgio

Mesajul sfinţilor este, adesea, de o actualitate tulburătoare. Aşa a fost cel al Sfântului Anton de Padova, a cărui comemorare liturgică se celebrează la 13 iunie. Frate, preot şi profesor, viaţa sa a fost caracterizată de iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. În decursul proprie existenţe, de la canonic regular a trecut în rândul fiilor Sfântului Francisc de Assisi, după ce a văzut trecând prin faţa ochilor săi procesiunea primilor martiri franciscani. Era anul 1220. Din acel moment trăieşte experienţa simplităţii, privind realitatea cu o privire nouă. Din această atenţie se naşte marea activitate a sfântului împotriva nedreptăţilor, a exploatării şi, nu în ultimul rând, a cametei.

Codul penal, la articolul 644 [este vorba de Codul penal italian], condamnă delictul stabilind pedepse specifice. Diferite sentinţe redefinesc legitimitatea unor dobânzi. Temă antică, dar mereu actuală, aceasta este una dintre marile plăgi care atinge societatea. Problemă care din păcate are incidenţă, în mod dureros, sub atâtea aspecte sociologice, juridice şi personale.

În societatea în care trăieşte Anton sunt foarte intense schimburile comerciale şi activitatea negustorească are nevoie de un mijloc continuu de aprovizionare, cum este banul. Dar nu numai atât. Agricultura, parte consistentă a veniturilor populaţiei, uneori face dificilă existenţa familiilor. Din această cauză, mulţi ajung să fie constrânşi, de exigenţele cotidianităţii, să recurgă la împrumut. Poziţia Bisericii în această materie este foarte clară, afirmând împotrivirea faţă de camătă, deoarece este ilegitimă şi duşmană a adevăratului bine al omului. Numeroşi teologi reafirmă asta. Anton din Lisabona, întărit de această tradiţie şi determinat de marea iubire faţă de colectivitate, în mai multe predici şi-a ridicat strigătul afirmând nedreptatea a ceea ce, din păcate, vedea că se face. Într-una dintre ele se citeşte: "Rasă blestemată, au crescut puternici şi nenumăraţi pe pământ şi au dinţi de leu. Cămătarul nu-l respectă nici pe Domnul, nici pe oameni; are dinţii în mişcare mereu, vrând să răpească, să înşface şi să înghită bunurile săracilor, ale orfanilor şi ale văduvelor. Şi priveşte ce mâini îndrăznesc să dea pomană, mâini care asudă de sângele săracilor". Cuvinte puternice şi vibrante care participă la durerea victimelor, găsind un scut pe care să înalţe stindardul solidarităţii.

Dar face mult mai mult. Atent la dinamicele asupra cărora are incidenţă camăta, găseşte şi alte modalităţi de intervenţie care trec prin lege, obţinând o modificare a codului statutar al oraşului său, în aşa fel încât datornicul insolvent, în afară de privarea de bunuri, să nu îndure şi încarcerarea. Răsfoind biografia sfântului, se găsesc numeroase fapte în care călugărul îi apără pe cei mici şi pe cei săraci. Privirea asupra părţii slabe a societăţii este modul de a crede al predicatorului. O credinţă întrupată pe umanitatea lui Cristos care a primit invitaţia de a se face frate cu toţi, în special cu cei mulţi întâlniţi pe străzile cotidianului.

Pentru a explica extinderea fenomenului, se relatează că la moartea unui cămătar, după ce s-a făcut autopsia, a fost descoperit - aşa cum prezisese părintele Anton - că inima omului se afla într-un seif şi nu în corp. Exemplu puternic, care ne face să reflectăm. Profesor de teologie, această competenţă îi permite să privească la realitate. O morală reînnoită se naşte din grija faţă de necesităţile fraţilor, pentru a putea continua la acea eliberare pe care evanghelia o propune omenirii din toate timpurile. Pentru a oferi un răspuns la problemă, Ordinul franciscan, graţie şi carismei antoniene, întemeiază Muntele de milă (Monte di piet?), o instituţie fără finalităţi de profit cu scopul de a acorda împrumuturi fără exploatare. Printre cele mai vechi se aminteşte cel întemeiat de fericitul Marco da Montegallo, la Ascoli Piceno, în 1458.

Sunt numeroase documentele magisteriului petrin şi ale doctrinei sociale a Bisericii care, dintotdeauna, definesc camăta ca activitate nedreaptă şi devoratoare a vieţii. Rerum novarum (1891) a lui Leon al XIII-lea şi alte enciclice ating tema, punând în centru ocrotirea persoanei, ofensate de rău şi nevoiaşe de apropiere şi protecţie. În 2018, Papa Francisc, la audienţa acordată membrilor Comitetului naţional anti-camătă, a afirmat: "Camăta este un păcat grav: ucide viaţa, calcă în picioare demnitatea persoanelor, este vehicul de corupţie şi împiedică binele comun. Ea slăbeşte şi fundamentele sociale şi economice ale unei ţări". Sunt diferite realităţile care, la nivel instituţional sau privat, acţionează în sector, cum este de exemplu fundaţia Salus Populi Romani, promovată de Dieceza de Roma şi voită de don Luigi Di Liegro în colaborare cu Caritas, pentru a veni în întâmpinarea exigenţelor societăţii.

Ieri ca şi astăzi, cuvintele sfântului din Padova se arată nu numai actuale, ci aduc căldură şi afect colectivităţii, care are nevoie de acel cuvânt pe care numai evanghelia poate şi ştie să-l ofere inimii omului.

(După L'Osservatore Romano, 12 iunie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1.