Acțiunea Catolică: Invitație la Întâlnirea Diecezană a Adulților la Iugani
Membrii și simpatizanții sectorului adulți din Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif" din Dieceza de Iași sunt invitați să participe la Întâlnirea Diecezană a Adulților, ediția a XV-a, care se va desfășura sâmbătă, 20 mai 2023, în Parohia Iugani. Activitatea diecezană are ca temă: "Martori ai Duhului Sfânt" și motoul "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori" (Fap 1,8).
Dragi membri și simpatizanți ai Acțiunii Catolice,
Suntem în luna mai, luna dedicată Maicii noastre cerești, modelul nostru de fidelitate, dăruire, de ascultare a Cuvântului și colaborare la împlinirea Planului de mântuire a tuturor oamenilor. Suntem în timpul de așteptare a Rusaliilor, ne propunem ca, uniți în rugăciune, să invocăm darurile Duhului Sfânt pentru a fi mărturisitori fideli ai evangheliei prin cuvinte și fapte, asemeni Sfintei Fecioare Maria.
În ziua de 20 mai 2023, membrii și simpatizanții sectorului adulți sunt invitați să participe la Întâlnirea Diecezană a Adulților, ediția a XV-a, care se va desfășura în Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, comuna Mircești, județul Iași. Activitatea diecezană are ca temă: "Martori ai Duhului Sfânt" și motoul "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori" (Fap 1,8) și urmărește sublinierea importanței darurilor Duhului Sfânt însoțite de încredințarea misiunii de mărturisitori ai credinței și luptători curajoși pentru apărarea valorilor creștine.
Programul activității este următorul:
9.00 - Primirea participanților
9.30 - Deschiderea zilei și rugăciunea de început
10.15 - Martori ai Duhului Sfânt - moment formativ
11.00 - Pauza
11.20 - În așteptarea Duhului Sfânt
12.00 - Sfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Sescu
13.00 - Prânzul
13.45 - Și adulții au talent! - program artistic
15.30 - Rugăciunea de final
Pentru înscrieri, responsabilul parohial al sectorului adulți va completa până miercuri, 17 mai, ora 20.00, formularul acesta care poate fi regăsit și pe pagina de Facebook a asociației. Fiecare participant este rugat să susțină activitățile asociației cu o contribuție de 10 lei și să poarte cu bucurie însemnele Acțiunii Catolice (tricou, insignă, cravată).
Dorim ca aceste activități desfășurate împreună să ne întărească apartenența la Acțiunea Catolică și să ne încurajeze în misiunea de laici responsabili, fideli și pasionați de Dumnezeu.
Sfânta Fecioară Maria, Regina Acțiunii Catolice, să mijlocească pentru noi!
Consiliul Diecezan
lecturi: 1.