Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a pontifului în Ungaria

Budapesta îl așteaptă din nou pe Sfântul Părinte

de cardinal Péter Erdö

Arhiepiscop de Esztergom-Budapesta, primat al Ungariei

Ne simțim foarte onorați pentru faptul că Papa Francisc, într-un interval de mai puțin de doi ani, vine pentru a doua oară în țara noastră, după prima sa vizită din septembrie 2021 cu ocazia Liturghiei de încheiere a Congresului Euharistic Internațional, un eveniment desfășurat cu participarea a foarte mulți unguri, dar și a pelerinilor proveniți din 83 de țări.

Acea Liturghie a rămas o experiență spirituală de neuitat: Cristos euharistic în centru, sub conducerea succesorului lui Petru, cu episcopii, preoții, diaconii, călugării, călugărițele și laicii veniți din toată lumea, oaspeți ecumenici, între care patriarhul Bartolomeu de Constantinopol care reprezentau și vizibil legătura strânsă dintre creștini.

De această dată pontiful vine în Ungaria pentru o vizită pastorală. Vrea să întâlnească autoritățile publice și pe reprezentanții întregii comunități catolice din țară. Asta se întâmplă într-un moment în care mulți credincioși și necredincioși văd cu angoasă războiul din Ucraina, țară învecinată. În ultimul an au fost primiți peste un milion de refugiați ucraineni în Ungaria, națiune cu mai puțin de zece milioane de locuitori. Majoritatea au continuat călătoria spre Occident, dar mulți au rămas. Toate organizațiile noastre caritative, dar și parohiile și școlile catolice s-au angajat pentru a-i ajuta pe refugiați și în mod special familiile. Trebuia organizat și învățământul școlar al copiilor. Multe ajutoare umanitare au fost trimise și în Ucraina: alimente, medicamente, generatoare electrice și furgonete.

Dar războiul - și probabil nu numai el - pare să aibă și alte consecințe. Inflația este mare, creșterea salariilor și pensiilor nu pot compensa cu ușurință acest fenomen. Proporția între salariul mediu german și ce ungar nu s-a îmbunătățit suficient. Continuă deci emigrația tinerilor intelectuali și a mâinii de lucru calificate. Șomajul este scăzut, în ultimele decenii au venit multe fabrici din industria de automobile germană. Totuși apare întrebarea, care vor fi consecințele noilor condiții economice pentru această industrie europeană.

Cât privește educația, în anii '90 au fost restituite unele școli catolice. În schimb după 2010 s-a deschis posibilitatea de a asuma gestiunea și altor școli statale dacă părinții doreau asta. Pe baza unei legi din 1990, și mai ales Acordului dintre Ungaria și Sfântul Scaun din 1997, școlile gestionate de diferitele Biserici primesc aceeași finanțare statală ca și școlile proprii ale statului. Această soluție era necesară, pentru că - spre deosebire de alte țări din regiune - nici Bisericile, nici privații, dar nici micii producători nu au primit înapoi mijloacele lor de producție confiscate la începutul epocii comuniste. Biserica noastră trebuie să înfrunte o provocare enormă în acest domeniu. Misiunea este de a da o identitate catolică tuturor acestor școli, de la grădinițe până la universitățile catolice. Dintre acestea din urmă sunt trei, între care una, Universitatea catolică Péter Pázmány a primit un act de întemeiere și de la Sfântul Scaun. La Facultatea de Informatică și Bionică din această Universitate Sfântul Părinte va avea o întâlnire cu reprezentanții lumii științei. Universitățile catolice erau necesare pentru a rupe separarea rigidă între credință și știință care caracteriza timpurile socialismului existent. Grație acestor fundații și a altor inițiative dialogul a reînceput și se dezvoltă.

De fapt, dialogul este de importanță specială în societatea noastre, unde catolicii botezați sunt peste jumătate din populație (95% dintre ei sunt de rit latin, 5% sunt orientali), dar și calviniștii reprezintă un grup însemnat, alți protestanți și credincioși ortodocși din cinci patriarhii, dar și creștini precalcedonieni cum sunt copții și armenii apostolici sunt prezenți în Ungaria. Comunitatea ebraică este la fel de importantă cu numeroase sinagogi care funcționează și cu o universitate ebraică la Budapesta. Musulmani și credincioși de alte religii trăiesc în țară și multe din aceste comunități sunt recunoscute și de stat. De altfel, conform dreptului ungar, statul nu poate înregistra apartenența religioasă a cetățenilor. Întrebările care se pun cu ocazia recensămintelor cu privire la religiozitate sunt mereu facultative și echivalează cu sondajele de opinie.

O altă provocare decisivă este îngrijirea pastorală a familiilor. În ultimii ani au fost luate multe măsuri din partea autorităților publice pentru a ajuta căsătoria și familia. Acest ajutor are rezultate și în statistici. Viața de single și natalitatea au crescut, dar diminuarea numărului populației nu s-a oprit. În parohiile noastre s-au născut comunități compuse din familii care se ajută reciproc și care primesc și însoțesc noile cupluri. Și mișcările de spiritualitate sunt active în acest domeniu. Parohiile au devenit foarte des centre ale vieții comunitare și pentru tineri și bătrâni. Există grupuri din Caritas parohial care organizează munca multor voluntari.

Viața sacramentală demonstrează semne ale unei anumite continuități, dar se simte problema numărului scăzut al clerului. Există și unii preoți străini care lucrează cu generozitate în diecezele noastre, dar nu în număr așa de mare ca în anumite țări mai occidentale. În ultimii ani crește și numărul diaconilor permanenți căsătoriți care slujesc în pastorația din închisori, printre cei fără adăpost, în organizația Caritas diecezan sau în mass-media. Foarte mulți sunt laicii și laicele care predau religia catolică în școlile publice. Ei sunt angajați ai diecezelor, au diplome din institute superioare de teologie sau din facultăți catolice. Salariul lor are loc cu mijloace care provin de la stat, dar prin intermediul diecezelor. La Budapesta, numărul acestor profesori de religie este circa dublu al celor din cler.

Sloganul ales pentru vizita pontificală este "Cristos este viitorul nostru". Întâlnirea cu Papa Francisc va fi pentru Biserica ungară, dar într-un anumit sens și pentru societatea noastră o mare ocazie de a-l întâlni pe Cristos însuși care este speranța noastră și viitorul nostru. Mulțumim, Sfinte Părinte!

(După L'Osservatore Romano, 27 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat