La 96 de ani de la naştere o amintire a lui Joseph Ratzinger
Teolog total
de Robert Cheaib

Nu va scăpa cititorilor lui Hans Urs von Balthasar aluzia la lucrarea "Teologie şi sfinţenie" în titlul ales pentru această amintire a lui Benedict al XVI-lea la a 96-a aniversare a naşterii, care este duminică, 16 aprilie. Balthasar scotea în evidenţă cum părinţii Bisericii îndeosebi erau "personalităţi totale" în sensul că exista o coerenţă strânsă "nativă şi ingenuă" între învăţătura lor şi viaţa lor şi că erau foarte departe de "dualismul dintre dogmatică şi spiritualitate", tipic perioadei următoare. Nu cred că exagerez afirmând că Joseph Ratzinger face parte dintre acei teologi rari care au ştiut să conjuge în gândirea lor acuitatea analizei şi profunzimea sintezei. Teolog poliedric, operele sale manifestă atenţia sa faţă de problemele cele mai împletite ale dogmaticii, dar şi faţă de teme pastorale şi ale polis-ului.

Deşi era un academician de marcă, el ştie să vorbească despre teologie celor "neiniţiaţi". Martor al acestui dar sunt primul său bestseller Introducere la creştinism, dar şi trilogia Isus din Nazaret, redactată după alegerea la pontificat. În prima carte, care este o iniţiere la creştinism bazată pe structura Simbolului Apostolilor, tânărul teolog adună şi lărgeşte lecţiile ţinute la Tübingen în timpul semestrului de vară din 1967 pentru un public eterogen care provenea din toate facultăţile. Ratzinger replică tentativa reuşită, efectuată înaintea lui de Karl Adam cu conferinţa despre Esenţa catolicismului.

Dacă ar trebui să aleg un alt adjectiv pentru a-l defini pe Ratzinger, aş recurge fără ezitare la adjectivul "catolic". Nu numai în sensul confesional al termenului (chiar dacă, să amintim asta, a fost în întregul pontificat al lui Ioan Paul al II-lea "păzitorul catolicităţii" ca prefect al fostei Congregaţii pentru Doctrina Credinţei), ci pentru stilul şi eleganţa gestului său teologic. Acest om, sensibil şi rezervat, mare muzician, ştia bine cum să găsească şi să explice acordurile şi armoniile credinţei.

Era "catolic" în atenţia sa faţă de complexitatea realităţii şi faţă de unitatea escatologică şi teologică a lui Gestalt globală a lucrurilor. Vorbind despre Cel Veşnic, nu uita istoria. Ascultând datele credinţei, dădea ascultare şi strigătelor culturii exprimate de reprezentanţii săi eminenţi: filozofi, literaţi, artişti...

Avea darul rar de a percepe şi de a face să se perceapă coincidentia oppositorum între elemente care uneori pot să pară - în mod greşit - inconciliabile: de exemplu, fidelitatea mistică faţă de cer şi fidelitatea "politică" faţă de pământ; faptul de a fi teolog şi faptul de a fi maestru spiritual; faptul de a fi profund catolic şi, în acelaşi timp, deschis la alţi creştini şi la persoane cu alte vederi religioase (sau nereligioase).

Cu mare sensibilitate, scrierile lui Joseph Ratzinger dau sensul figurii integrale a realităţii pe fundalul Adevărului lui Dumnezeu. În fragmentarea culturii noastre şi a viziunilor noastre despre lume, gândirea sa ne poate provoca prin frumuseţea, claritatea sa, genialitatea interconexiunilor şi privirea sa îndreptată mereu spre Isus - Dumnezeul-om - şi spre omul în Dumnezeu. Ştia să indice, cu o privire de jos, aspiraţia spre sensul (şi spre Sensul-Ultim) fiecărei fiinţe umane: omul - scria el - nu trăieşte numai cu pâinea posibilităţii, ci trăieşte ca om şi, în configuraţia cea mai tipică a umanităţii sale, trăieşte din cuvânt, din iubire, din simţul realităţii. De fapt, sensul lucrurilor este pâinea din care se hrăneşte omul, din care se alimentează nucleul cel mai central al umanităţii sale. Dar această atenţie faţă de dimensiunea "de jos" nu elimină tensiunea spre înalt, spre "Cel Preaînalt" care a venit în întâmpinarea omului. Credinţa pentru Benedict al XVI-lea era mult mai mult decât a crede în ceva, fie el şi sensul vieţii. Credinţa este a crede în Cineva, a avea încrede în el şi a se încredinţa lui.

Ultimele sale cuvinte revelează teologia sa existenţială: "Doamne, te iubesc". O credinţă care se încredinţează, care crede în iubirea lui Dumnezeu şi răspunde la această iubire. Ca un fidel cititor şi discipol al Sfântului Augustin şi cunoscător şi admirator al Sfântul John Henry Newman, cred că el întrupează perfect două dintre viziunile lor. Din primul, amintesc una dintre definiţiile sale ale credinţei: "Ce înseamnă a crede în el? Înseamnă a-l iubi, a-l păstra, a ajunge la el, a se întrupa în membrele sale". Şi din sfântul cardinal englez, formula incisivă: "We believe because we love". Iubirea, faptul de a fi iubiţi de Dumnezeu şi răspunsul activ la această iubire, iată ceea ce luminează credinţa şi o face posibilă.

(După L'Osservatore Romano, 15 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 2.