|
Ziua Bunicilor - ocazie pentru a reda demnitatea unei categorii adesea respinsă de Salvatore Cernuzio Din cei zece ani de pontificat, întâlnirea cu bătrânii în Piața "Sfântul Petru" din 2014 a fost "unul din cele mai frumoase momente", a spus recent Papa Francisc. El a voit să instituie o Zi Mondială dedicat tuturor bunicilor pentru a atrage atenția asupra unei categorii prea des pusă la margini, amintind în schimb valoarea sa și încurajând acțiuni în favoarea lor. Un obiectiv menținut în diferitele ediții ale Zilei care acum revine cu a treia sa ediție la 23 iulie 2023, cu o Liturghie celebrată de papa în Piața "Sfântul Petru". "Milostivirea lui rămâne din neam în neam" (Lc 1,50) este tema aleasă anul acesta. Alegere țintită să lege întâlnirea de la Roma cu marele eveniment al Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona (1-6 august 2023), așadar să pună în mod ideal "în dialog" tineri și bătrâni, așa cum este dorit din totdeauna de papa. Subliniază acest lucru la mass-media vaticane Gleison De Paula Souza, din noiembrie secretar al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață. - Care este semnificația acestei teme? Tema a fost aleasă pentru a fi în sintonie cu aceea a Zilei Mondiale a Tineretului de la Lisabona: Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă, luată din Evanghelia lui Luca. Și micul fragment "milostivirea lui rămâne din neam în neam" este luat din Evanghelia lui Luca și este sfârșitul primei părți din Magnificat, când Maria, imediat după vestea îngerului, merge s-o întâlnească pe verișoara bătrână Elisabeta. Așadar este o temă care scoate în evidență importanța dialogului dintre generații, fundamental pentru a percepe și a contempla acțiunea milostivă a lui Dumnezeu în favoarea ființei umane. Dialogul dintre bătrâni și tineri ajută de fapt să se aibă o viziune mai completă a modului cu care se poate construi o societate mai umană și fraternă. - Aminteați de ZMT de la Lisabona. În ce mod Ziua Bunicilor se leagă cu evenimentul care îi va aduna în Portugalia pe tinerii din cele cinci continente? Între timp sunt evenimente apropiate între ele: Ziua Mondială a Bunicilor va fi celebrată la 23 iulie și cea Tineretului la 1 august. Dar nu este numai o legătură de calendar... M-am informat și mi-au spus că papa a vorbit public pentru prima dată despre bătrâni la ZMT de la Rio din 2013, scoțând în evidență necesitatea unei relații între bătrâni și tineri, unde primii transmit înțelepciunea și experiența de viață, iar ceilalți transmit forța și speranța pentru viitor. Legătura dintre cele două evenimente se naște așadar din această conștiință: tineri și bătrâni care au nevoie unii de alții. - Să ne întoarcem la Ziua Bunicilor, papa a voit s-o instituie pentru a promova o categorie adesea respinsă, marginalizată, ulterior slăbită. În ce mod, această inițiativă a favorizat acțiune și atenție față de bătrâni? Papa are la inimă această temă dintotdeauna. De la începutul pontificatului, insistă pe depășirea "culturii rebutării" și pe întreprinderea unei culturi a relațiilor. Astăzi știm toți că trăim într-o societate unde bătrânii nu sunt în centru. Reflecția Sfântului Părinte ne determină să punem unele întrebări interioare: "Ce facem pentru bătrâni? Cum ne îngrijim de ei? Bătrânii noștri se simt singuri? Au cu adevărat demnitate?" Iată, trebuie să punem în centru persoana bătrână și să învățăm de la ei, să avem dorința de a ne gândi la ei și de a ști cum se simt. Acestea, după părerea mea, sunt câteva din roadele pe care reflecția papei le-a stimulat în fiecare dintre noi. Ziua folosește să ne introducă în inimă și dorința de a gândi și a căuta soluții pentru a da demnitate mai mare bunicilor noștri. - Concret în ce mod se poate duce demnitate? Reportajele relatează despre cazuri de bătrâni abandonați înainte și chiar după moarte, de singurătate... Chiar în această dimineață papa a denunțat și excluderea de la îngrijirile medicale. Așadar, în ce mod se poate traduce concret invitația papei de a-i pune pe bătrâni în centru, și la nivel pastoral și diecezan? Din păcate nu toate persoanele, nu toate instituțiile, sunt atente la situația "bunicilor". Din păcate... Pentru aceasta Papa Francisc a scos în evidență plaga urâtă a "culturii rebutării". Așadar, în acest moment Biserica are datoria de a însoți pastoral, de a fi aproape și de a da sprijinul necesar atâtor bătrâni. Sfântul Părinte insistă și invită toate diecezele să organizeze concret pastorația bătrânilor, unde ei sunt protagoniștii. Un punct de plecare este ca fiecare dieceză, fiecare parohie și comunitate eclezială să poată celebra Ziua Bunicilor făcând sărbătoare, făcând-o astfel momentul just pentru a le mulțumi bunicilor pentru tot ceea ce au făcut și ceea ce încă fac pentru Biserică și societate. Apoi, este și o ocazie foarte bună pentru a demara o reflecție pastorală despre ei, pentru ei și cu ei. Și nu numai ca Biserică. - În ce sens? Problema bătrânilor nu este una care interesează numai Biserica, bătrânii au nevoie și de un sprijin politic. Au nevoie de demnitate politică, au nevoie de o pensie demnă. Toate sunt reflecții pe care le putem face în timpul Zilei Bunicilor pentru a încerca să schimbăm anumite realități dificile. - Ca Dicaster, ce propunere și cerere adresați instituțiilor pentru a realiza ceva concret? Eventual împreună... Să vorbim, da, ca Dicaster, dar însuși Sfântul Părinte a spus de atâtea ori în intervențiile sale că este necesar să se creeze politici publice în favoarea bătrânilor. Cererile sunt: pensia care poate să fie îmbunătățită, accesul la medicamente într-un mod gratuit sau mai economic, sprijinul fizic, momente în care să se stea împreună. Există atâtea mijloace, așadar, care se pot crea pentru a da un pic de demnitate bătrânilor. Misiunea Dicasterului nostru este să ceară tuturor Bisericilor și instituțiilor să aibă această grijă față de bătrâni, să fie aproape de ei, să și lupte pentru ei. (După Vatican News, 13 aprilie 2023) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 2.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |