Indulgenţele, medicament pentru suflet - card. Piacenza la Cursul despre Forul Intern

"Darul indulgenţei: în inima misterului Răscumpărării": acesta este titlul lectio a cardinalului penitenţiar major, oferit participanţilor la cel de-al XXXIII-lea Curs despre Forul Intern al Pentiţiariei Apostolice, care se desfăşoară până pe 24 martie 2023. Dialogul fratern, paternitatea spirituală autentică şi parresia evanghelică: căile de manifestare a abundenţei milostivirii lui Dumnezeu, al cărei custode este Biserica.

de Antonella Palermo

În cadrul celui de-al XXXIII-lea Curs despre Forul Intern al Pentiţiariei Apostolice care se desfăşoară până la 24 martie 2023, destinat preoţilor şi celor care urmează să primească ordinele sacre, cardinalul Mario Piacenza, penitenţiar major, articulează lectio a sa oprindu-se asupra indulgenţei din punct de vedere doctrinar, istoric şi spiritual-pastoral.

Credinţa în Cristos nu este un deism vag

Luând în considerare că credinţa catolică este supusă, afirmă cardinalul, numeroaselor "reducţii" care au dus, cu trecerea timpului, la comiterea multor erori, este necesar de reafirmat faptul istoric al Întrupării pentru a evita orice tendinţă gnostizantă sau explicit gnostică. În mod specific, cardinalul explică faptul că "din prea multe părţi, sirenele din lume sună la unison pentru că credinţa în Cristos Înviat să nu se reducă la un deism vag", o vagă "senzaţie terapeutică", obligând judecata de adevăr şi de bine, numai la subiect şi la propria "simţire schimbătoare". Biserica, precizează el, este "prima păzitoare" a abundenţei de milostivire a lui Cristos, "actualizată şi reînnoită veşnic în sacramentul Reconcilierii". Piacenza subliniază că "utilizând autoritatea apostolică pe care Cristos însuşi i-a conferit-o, Biserica, în mod înţelept şi prudent, ia din comoara Milostivirii divine nu numai iertarea păcatelor comise de credincioşi după Botez, ci şi iertarea pedepselor temporale legate de ele".

Valoarea indulgenţelor pe drumul de sfinţire

Atenţia cardinalului se opreşte asupra acelor "indulgenţe parţiale", sau "obişnuite" care revelează o legătură constantă cu Dumnezeu, o privire perenă spre cer: o invocaţie, un gest penitenţial, citirea unui verset din Scripturi, un act de caritate. Tocmai acest aspect de relaţie este remarcat: "indulgenţele menţin desigur o valoare de ispăşire, dar este mereu oportun să se evidenţieze şi aspectul lor preţios relaţional, spiritual, aşadar de sprijin pentru drumul personal de sfinţire". De asemenea: ele întăresc comuniunea sfinţilor, pentru că pot fi aplicate şi pentru fraţii noştri răposaţi, aflaţi încă pe drum de purificare spre viziunea beatifică deplină. "În acest sens - se precizează - indulgenţele străbat şi aproape rup limitele spaţio-temporale ale acestei existenţe a noastre pământeşti şi sunt ca o anticipare a vieţii de înviaţi".

Abuzurile monetizării indulgenţelor

Tot despre reducţionisme vorbeşte Piacenza atunci când aprofundează punctul de vedere istoric al indulgenţelor: există unii care neglijează să ia în considerare limitele, dacă nu abuzurile, care au existat în acest domeniu şi există unii care demonizează folosirea lor, dorind stingerea lor. Printr-un excursus din primul secol, când creştinii înalţă rugăciunile lor pentru cei răposaţi, se ajunge la secolul al XI-lea când se întâlnesc adevăratele indulgenţe. Fenomenul "monetizării" indulgenţelor trebuie desigur deplâns, afirmă Piacenza, deşi în oarecare se explică ţinând cont de contextul cultural, socială şi religioasă care prevedea ca normal şi oportun să se garanteze mântuirea veşnică sacrificând şi patrimonii uriaşe. O altă precizare pe care o face cardinalul se referă în afara de asta la tentaţia de "a arhiva şi de a reduce la tăcere rapid tema indulgenţelor în numele unui ecumenism înţeles greşit cu comunităţile din Reformă".

Iertare şi parresia

În ultima parte a lectio, Piacenza subliniază câteva trăsături ale milostivirii şi iertării: "Nu este milostivire a minţi cu privire la păcat şi cu mult mai puţin nu este milostivire a-i lăsa pe credincioşi în stare de păcat din cauza leneviei duhovnicului în a-i vorbi credinciosului, ca părinte autoritar şi medic atent. Numai o milostivire greşit înţeleasă, lipsită de realism creştin, poate abdica de la misiunea foarte gravă de judecător şi de medic pe care Cristos o încredinţează apostolilor şi succesorilor lor. Pe care Cristos o încredinţează fiecărui duhovnic". Dialogul fratern şi paternitatea spirituală autentică sunt căile pe care fiecare preot le are pentru a realiza "obligaţia gravă de a-l avertiza pe păcătos cu privire la gravitatea propriei condiţii": dacă n-ar face asta, ar răspunde el însuşi despre asta în faţa lui Dumnezeu. Fundamentul este parresia evanghelică, pentru ca indulgenţa să fie cu adevărat un medicament pentru suflet. De fapt, conclude Piacenza, există o singură condiţie pentru a primi indulgenţa plenară, care poate fi recunoscută în comuniune: în comuniunea sacramentală, prin Pocăinţă şi Euharistie; în comuniunea în credinţa unică, prin Crez; în comuniunea ierarhică, prin rugăciunea pentru persoană şi după intenţiile Pontifului Roman.

(După Vatican News, 21 martie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 326.