|
© Vatican Media |
Sinodul Episcopilor: A fost instituită Comisia pregătitoare a adunării generale
de Michele Raviart
Sunt șapte, între care o soră, membrii Comisiei pregătitoare pentru realizarea adunării generale ordinare a Sinodului. Organismul, instituit conform art. 10, § 1-2 din constituția apostolică Episcopalis communio, a fost instituit miercuri, 15 martie 2023, și va fi prezidat de cardinalul Mario Grech, secretar general.
Membrii
Membrii comisiei sunt: părintele iezuit Giacomo Costa, coordonator; Monseniorul Timothy John Costelloe; Monseniorul Daniel E. Flores; sora Shizue Hirota; Monseniorul Lucio A. Muandula; profesorul Dario Vitali. Secretar este Monseniorul Tomasz Trafny. La lucrările Comisiei va participa și raportorul general al Sinodului, cardinalul Jean-Claude Hollerich.
În contextul instituirii Comisiei pregătitoare, Secretariatul Sinodului a propus pentru miercuri, 31 mai, comemorarea liturgică a Vizitei Sfintei Fecioare Maria la încheierea lunii mariane, să se desfășoare în toată lumea o rugăciune mariană ca pregătire pentru al XVI-lea Sinod al Episcopilor. Scopul, se citește într-o notă, este de "a sensibiliza poporul lui Dumnezeu cu privire la importanța procesului aflat în desfășurare și de a-i îndemna pe credincioși să-l acompanieze cu rugăciunea" și să pună "sub ocrotirea specifică a Sfintei Fecioare Maria tot Procesul sinodal în Biserică, în special lucrările Adunării generale".
Un moment de rugăciune intensă
Invitația, adresată în numele cardinalului Grech conducătorilor Bisericilor orientale catolice și președinților Conferințelor Episcopale, este să desfășoare "un moment de rugăciune intensă care va exprima frumusețea religiozității populare în jurul sanctuarelor mariane", care vor fi alese în fiecare țară la discreția fiecărei Conferințe Episcopale. Rugăciunea va trebui să includă participarea diferitelor vocații ecleziale (laicală, sacerdotală, viață consacrată). Și fiecare comunitate parohială, în acord cu propriul episcop diecezan, este invitată să realizeze în acea zi un moment de rugăciune pentru lucrările Sinodului.
(După Vatican News, 15 martie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 306.