Pr. Guillermo Marcó şi Papa Francisc 6 iulie 2022 © Vatican Media

Papa Francisc: "N-aş schimba faptul de a fi preot cu niciun alt lucru"

de Guillermo Marcó - Infobae

Mergând prin Piaţa "Sfântul Petru", mă gândesc la milioanele de persoane care ar vrea să facă o discuţie cu Papa Francisc. Am avut acest privilegiu rar timp de mulţi ani. La Buenos Aires eram obişnuit să vorbesc cu el, uneori de mai multe ori pe zi. Astăzi contactele sunt mai puţin frecvente, dar el păstrează prospeţimea apropierii şi a prieteniei dobândite peste ani; nu s-a schimbat sub acest aspect... A-l asculta este deosebit de interesant...

Primul lucru pe care aş vrea să te întreb: ce te atrage mai mult în urmarea lui Isus...

Nu reuşesc să exprim asta verbal. Ceea ce pot să spun este că atunci când sunt în sintonie cu el mă simt în pace, mă simt fericit. Când nu-l urmez, pentru că sunt obosit, pentru că îi fixez un orar determinat sau o limită de timp, mă simt insipid. Este ca şi cum eu aş fi deja umplut de viaţa mea... Odată cineva mi-a spus: "Dumnezeu îţi dă libertatea, îţi dă mereu libertatea, dar, odată ce l-ai cunoscut pe Isus, pierzi libertatea". Acest lucru m-a pus în criză. Nu ştiu dacă o pierzi sau nu, dar modul în care Domnul te cheamă şi stabileşte un dialog cu tine te face să spui "nu, nu merg nicăieri, acest lucru îmi este îndeajuns". Astfel simt acel echilibru în sensul bun al termenului, nu psihologic, de pace, şi în momentele de mare dezechilibru datorate situaţiilor dificile de înfruntat.

Acolo, în confesionalul din parohia "San José de Flores", ai putut să discerni vocaţia ta: ce ai simţit deosebit de special în acea chemare?

Este curios pentru că după acea experienţă din 21 septembrie am continuat viaţa mea fără să ştiu ce voi face. Dar exista ceva diferit ce să impunea lent. Nu am ieşit de acolo pentru a merge în seminar... Au trecut trei ani. Este ca un proces care schimbă orientările tale, referinţele tale. Domnul intră în viaţa ta şi o reordonează. Şi fără a-ţi lua libertatea. Nu am avut niciodată senzaţia că nu sunt liber.

Continui să te defineşte ca un "preot": ce-ţi place mai mult din vocaţia sacerdotală?

Să fiu la slujire. Odată un preot îmi spunea - el trăia într-un cartier foarte sărac, nu o mahala, dar aproape, şi avea casa sa parohială alături de biserică - şi mi-a relatat că, atunci când trebuia să închidă uşa, oamenii băteau la fereastră. Atunci îmi spune: "Vreau să închid fereastra aceea pentru că nu te lasă în pace". Oamenii nu te lasă în pace. Şi pe de altă parte, îmi spunea că, dacă ar fi închis fereastra, nu ar fi fost liniştit, ci s-ar fi simţit mult mai rău. Pentru că odată ce tu intri în ritmul slujirii, te simţi rău când îţi iei o felie de egoism pentru tine însuţi. Vocaţia la slujire este cam aşa, nu poţi imagina viaţa dacă nu eşti la slujire. Nu aş schimba faptul de a fi preot cu niciun alt lucru după experienţa de a fi preot. Cu limite, greşeli, păcate, dar preot.

Ce le spui preoţilor?

Ceea ce spun unui preot este "fii un preot". Şi dacă nu funcţionează pentru tine, caută-ţi un alt drum, Biserica îţi deschide alte uşi. Dar nu deveni un funcţionar. Îmi place să spun asta: fii un păstor al poporului, şi nu un ecleziastic de stat.

Cum percepi fraternitatea între cardinali?

Cu trecerea timpului există apropiere. Pot să aibă opinii diferite, dar lucrul pozitiv este că îţi spun ceea ce gândesc. Îmi este frică de agendele ascunse. Când cineva are ceva şi n-o spune. Mulţumesc lui Dumnezeu că în Colegiul Cardinalilor există comunicare, atât între cei noi cât şi între cei vechi, şi că au libertatea de a vorbi... Nu ştiu dacă toţi, dar mulţi da. Uneori: "Eh, fii atent la asta", "uite...". Ah, mulţumesc. Mă gândesc şi apoi rezolv, îi spun cum... sau nu-i dau dreptate, îi spun: uite, nu-ţi dau dreptate pentru asta, asta şi asta. Dar dialogul este liber.

Tu ai devoţiunile tale. Aici este pictura Sfintei Fecioare Maria care desface nodurile, o devoţiune pe care îi obţinut-o în Germania. Ne poţi spune pentru ce o trimiteai mereu ca bilet în plicurile tale?

Nu am mers niciodată acolo unde se află imaginea originală. S-a întâmplat că o soră germană mi-a trimis-o, ca salut. Mi-a plăcut. Am început să am o devoţiune faţă de această imagine în Argentina. Istoria este frumoasă, tabloul nu valorează mult, este din barocul târziu din secolul al XVIII-lea, deja decadent. Un pictor al epocii care o trimitea afară pe soţie. Erau foarte catolici, dar se certau în fiecare zi. Şi într-o zi a citit textul Sfântului Irineu din Lyon, conform căruia nodurile pe care mama noastră Eva le-a făcut cu păcatul său au fost desfăcute de mama noastră Maria cu ascultarea sa. Conciliul a luat şi a inserat asta, cred eu, în constituţia despre Biserică. Lui îi plăcea şi astfel i-a cerut Sfintei Fecioare Maria să desfacă nodul pe care-l avea cu soţia pentru că nu se înţelegeau. Şi pentru aceasta, dedesubt îl pictează pe arhanghelul Rafael cu Tobia care îl duce să o caute pe logodnica sa, soţia sa, pentru a o întâlni. Fecioara face miracolul şi de acolo începe totul. Nu am mers niciodată acolo, eram la doi paşi de acel loc, la Frankfurt. Dar asta îmi era îndeajuns şi devoţiunea pornea deja din Argentina. Este ca şi cum Sfânta Fecioară Maria era în măsură să te ajute, aşa cum spune textul Sfântului Irineu, de a te ajuta să deblochezi lucrurile.

Să deblochezi nodurile vieţii...

Este "maternalitatea" Sfintei Fecioare Maria.

Şi cât priveşte Sfântul Iosif?

Bunica mea a fost cea care l-a pus pe Sfântul Iosif în capul meu... Copil fiind mă punea să recit rugăciuni la Sfântul Iosif. Devoţiunea a rămas.

Ai şi o imagine mică a Sfântului Iosif care doarme. Deasupra ei se pun intenţii speciale...

Când îmi cer rugăciuni, le pun dedesubt. Spun: "Tu care dormi, rezolvă problemele".

Şi Sfânta Tereza cea Mică?

Sfânta Tereza cea Mică m-a atras mereu... Curajul persoanei normale. Dacă mă întrebaţi ce lucruri extraordinare avea Sfânta Tereza cea Mică: niciunul. Era o soră săracă şi normală. În ultimele sale zile chiar a suferit cele mai mari întunecimi, cele mai mari ispite împotriva credinţei, le-a străbătut pe toate. O femeie normală.

Pentru a termina, îţi cer nişte mesaje scurte. Primul mesaj este adresat copiilor...

Îngrijiţi-vă de bunici. Vorbiţi cu bunicii. Mergeţi să-i vizitaţi pe bunici. Lăsaţi ca bunicii să vă răsfeţe.

Tinerilor...

Nu vă fie frică de viaţă. Nu vă opriţi. Mergeţi înainte. Veţi face greşeli, dar greşeala cea mai rea este de a vă opri, aşadar, mergeţi înainte.

Taţilor şi mamelor...

Nu irosiţi iubirea. Îngrijiţi-vă unul de celălalt, astfel veţi putea să vă îngrijiţi mai bine de copiii voştri.

Bolnavilor...

Ah, acest lucru este greu pentru că a sfătui răbdarea este uşor, dar eu nu am asta, aşadar înţeleg atunci când vă supăraţi un pic. Cereţi Domnului harul răbdării şi el vă va da harul de a suporta toate acestea.

În sfârşit, bătrânilor, despre care vorbeşti aşa de des...

Bătrânilor: nu uitaţi că sunteţi rădăcinile. Bătrânii trebuie să transmită asta tinerilor, copiilor şi adolescenţilor. Acel verset din Cartea lui Ioel: care este vocaţia ta de bătrân, bătrânii vor avea viziuni şi tinerii vor face profeţii. Când sunt împreună, bătrânii visează viitorul şi îl transmit, iar tinerii, susţinuţi de bătrâni, sunt în măsură să profeţească şi să lucreze pentru viitor. Împreună cu tinerii, să nu vă fie frică de nimic. Un bătrân amărât este foarte trist. Este mai rău decât un tânăr trist. Aşadar, mergeţi înainte, staţi împreună cu tinerii.

(După Vatican News, 13 martie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 726.