"Pământ și Sânge". Relicvele Sfântului Ioan Calabria în pelerinaj la Răcăciuni și Roman
Cu ocazia celor 150 de ani de la nașterea Sfântului Ioan Calabria, a fost organizat la nivel mondial un pelerinaj al relicvelor lui în toate locurile unde este prezentă Opera Don Calabria în cele cinci continente. În Dieceza de Iași, pelerinajul a început sâmbătă, 25 februarie 2023, în Parohia Răcăciuni, și s-a încheiat miercuri, 1 martie, în aceeași parohie, după un popas și la Roman.
Sfântul Ioan Calabria este sfântul copiilor abandonați, sfântul bolnavilor, al celor care suferă, al ultimilor cum spunea el. S-a născut în Verona în 1873 într-o familie foarte săracă, dar cu mare credință în Dumnezeu. După multe greutăți reușește să-și împlinească visul de a deveni preot. Dar ce era special la acest preot sărac? Umilința sa. Se considera zero și mizerie, ultimul din Verona. Și Dumnezeu îl alege pe el, umil și sărac, pentru a întemeia o mare Operă. O Operă în favoarea copiilor abandonați, care în acel timp erau mulți din cauza războiului și a foamei. O Operă care se va răspândi în toată lumea și care se va implica mai apoi în favoarea tuturor - pentru că toți suntem copii ai lui Dumnezeu care au nevoie de iubirea lui. "Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa și toate celelalte vi se vor adăuga per deasupra" (Mt 6,33). Acesta a fost secretul Sfântului Ioan Calabria. A pune lucrurile în ordine. Pe primul loc împărăția lui Dumnezeu, voința lui și toate celelalte vor veni de la sine.
Acest sfânt în perioada 24 februarie - 3 martie 2023 a vizitat și țara noastră prin relicvele sale: o parte din obiectele sale personale însoțite de un far luminos în care se află o fiolă cu sângele său, așezat pe o bază de sticlă care conține pământ din Verona, din casa în care el a trăit. "Pământ și Sânge" este numele dat pelerinajului relicvelor sfântului. Sângele reprezintă toată viața dăruită și iubirea intensă. Sfântul Ioan Calabria prin viața sa ne este un exemplu de urmat, mai ales în timpurile dificile pe care le trăim. Și el a trăit timpuri grele. Astfel, ne demonstrează că este posibil să trăim viața conform evangheliei: că punându-l pe Dumnezeu pe primul loc, căutând să împlinim voința lui viața noastră va fi luminoasă și senină cum este un far care luminează în întuneric.
Apoi, locul unde a trăit Sfântul Ioan Calabria era numit de el "pământ sfânt și binecuvântat", ca și loc unde s-a manifestat Providența lui Dumnezeu și ocrotit de multe pericole. Prin acel pământ primim și noi binecuvântarea și ocrotirea lui Dumnezeu. Acel pământ ne amintește că oriunde un creștin pune în practică cu adevărat evanghelia este pământ sfânt și binecuvântat.
Opera don Calabria este astăzi răspândită pe cele cinci continente și lucrează în favoarea tuturor oamenilor cu o atenție specială dată ultimilor, celor marginalizați cu scopul de aduce aminte tuturor că Dumnezeu este cel mai bun Tată care are grijă de fii săi. În România Opera este prezentă în comuna Răcăciuni din județul Bacău și în orașul Roman din județul Neamț. Acolo frații, surorile și laici calabrieni prin intermediul celor două case de formare pentru adolescenți, a centrelor de zi pentru copii și a diferitelor proiecte de formare și ajutor se ocupă de categoriile defavorizate și de educația noilor generații.
Cu toții, noi, cei din Răcăciuni și Roman, dar și mulți alții legați de Familia Calabriană am primit cu bucurie vizita acestui mare sfânt care pentru noi este un tată, un model și un mijlocitor.
Relicvele sale au poposit mai întâi sâmbătă, 25 februarie, în biserica din Răcăciuni, unde a avut loc o reculegere pentru adolescenții din satele învecinate încheiată cu Sfânta Liturghie. Mai apoi relicvele au rămas în biserică pentru venerație până a doua zi.
Duminică, 26 februarie, la celebrarea euharistică am fost onorați de prezența episcopului auxiliar de Iași, PS Petru Sescu, care la sfârșit a împărțit tuturor binecuvântarea cu relicva principală a Sfântului Ioan Calabria.
Luni, 27 februarie, relicvele au fost depuse în capela Casei de formare a Institutului "Don Calabria", unde a avut loc un moment de explicație și rugăciune împreună cu copiii centrelor de zi din Răcăciuni și Fundu Răcăciuni, momente de rugăciune cu diferite grupuri de pelerini încheiate cu Sfânta Liturghie.
Marți, 28 februarie, relicvele au mers la Roman pentru a binecuvânta copiii centrului de zi și pe numeroșii pelerini care au venit. Ziua s-a încheiat cu Sfânta Liturghie în Biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman.
Miercuri, 1 martie, mostra a poposit în capela surorilor calabriene din Răcăciuni unde a fost celebrată Sfânta Liturghie și s-au făcut momente de rugăciune cu pelerinii. La sfârșitul zilei relicva principală a fost depusă în biserica din Fundu Răcăciuni unde a fost celebrată Sfânta Liturghie.
Joi, 2 martie, mostra a fost împachetată și și-a continuat drumul către Portugalia.
Mulțumim Domnului pentru acest mare dar și-i cerem ca prin mijlocirea Sfântului Ioan Calabria să binecuvânteze pământul României și pe toți cei care-l locuiesc!
Comunitățile Operei Don Calabria în România
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
25 februarie - 1 martie: "Pământ și Sânge". Relicvele Sfântului Ioan Calabria în pelerinaj la Răcăciuni și Roman
lecturi: 584.