Papa Francisc: Evanghelia este profeție care deranjează calculele umane
Papa semnează prefața la volumul "Ca fulgerul vine din Orient", în care părintele Francesco Cosentino adună printr-un dialog experiența cardinalului Lazzaro You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler. Vă propunem textul integral.
După ce a așteptat timp de ani lungi mângâierea Domnului, bătrânul Simeon recunoaște în Prunc pe Mesia trimis de Dumnezeu. Îl strânge în brațele sale și îl binecuvântează pe Dumnezeu cu inimă emoționată, recunoscând în acel Prunc lumina mântuirii pe care o așteptau toate popoarele (cf. Lc 2,30-31).
Isus este lumina trimisă de Tatăl în nopțile întunecate ale omenirii. El este aurora pe care Dumnezeu a voit s-o facă să răsară în timp ce încă umblam în întuneric. El este cel care a deschis breșe de speranță acolo unde eram pierduți, iluminând colțurile îndepărtate ale pământului și brazdele inimii noastre frânte, trudite și rănite. El este acea lumină originară a Creației care, acum, strălucește în mijlocul nostru pentru a risipi întunericul vieții noastre. Isus este lumina lumii (cf. In 8,12) și, de aceea, chiar dacă uneori bâjbâim în întuneric și ne lipsește "viziunea", pentru noi există mereu o speranță. Pentru că mereu putem să mergem la El strigând ca orbul Bartimeu și să primim de la Isus ochi noi și luminoși.
Animată de această speranță, Biserica, în tradiția sa teologică și liturgică, s-a îndreptat mereu spre Orient și acolo ne invită să privim, pentru că din Orient răsare lumina, soarele dreptății, steaua luminoasă care este Cristos. Biserica are nevoie mereu să fie iluminată de Cristos și de Evanghelia sa, pentru că mereu, ca o barcă ce străbate valurile adesea agitate ale istoriei, ea poate risca să nu fie Biserica lui Isus. Bătrânul Simeon spune asta Mariei și lui Iosif: acest Prunc care s-a născut "este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție" (Lc 2,34). Isus continuă să fie un scandal și astăzi, un semn de contradicție care pune în criză siguranțele noastre și zdruncină inima noastră pentru ca să nu fie paralizată de frică, să nu fie închisă în ipocrizie, să nu fie împietrită în păcat. De fapt, bucuria evangheliei, în timp ce ne mângâie și ne ridică, este și o profeție care ne pune în criză, care continuă să deranjeze logicile puterii umane, calculele lumești, armele samavolniciei, logicile diviziunii și ambiguității. Isus continuă să fie Cel care deranjează pacea falsă a celor care "strălucesc frumos pe dinafară, dar în interior sunt pline cu oase de morți și cu toată putreziciunea... plini de ipocrizie și nelegiuire" (Mt 23,27-28).
Pentru aceasta sunt fericit să prezint această carte, care vrea să dea glas Bisericii din Orient prin relatarea, anecdotele, reflecțiile cardinalului Lazzaro You Heung-sik, pe care l-am întâlnit pentru prima dată în 2014, în timpul Zilei Tineretului Asiatic, și pe care astăzi l-am chemat la conducerea Dicasterului pentru Cler. Cu caracterul său amabil și afabil, el ne permite să percepem roadele unei credințe semănate în țara martirilor și răsărite cu simplitate grație mărturiei bucuroase a unei Biserici vii. Și din relatarea care lent ia formă, putem întrevedea drumul pentru a rămâne, noi toți, o Biserică fidelă față de Isus și față de evanghelia sa, departe de orice mondenitate.
Din conversațiile prezentate în aceste pagini, care văd împletindu-se elemente autobiografice și reflecții spirituale și pastorale, cardinalul Lazzaro face să reiasă portretul unei credințe generate în contactul asiduu cu cuvântul lui Dumnezeu și cu martorii evangheliei; portretul unei Biserici tinere și întreprinzătoare, născută din laici, care se face instrument de speranță și de compasiune, îngrijindu-se de cel care este rănit; portretul unei slujiri sacerdotale care are nevoie să se regenereze la lumina evangheliei, golindu-se de orice clericalism și regândindu-se pe sine însăși "alături" și "cu" frații laici, în comunități sinodale și ministeriale.
Așadar, exprim recunoștința mea cardinalului Lazzaro și celui care s-a îngrijit de aceste pagini. Pentru că noi toți avem nevoie de această lumină care vine din Orient. Avem nevoie să ascultăm mărturia îndrăzneață a atâtor surori și frați care, cu entuziasm și chiar trecând prin multe suferințe, l-au primit cu brațele deschise pe Isus așa cum a făcut bătrânul Simeon, primind predica sfântului Andrei Kim și a multor misionari care și-au dedicat viața pentru bucuria evangheliei. Avem nevoie "să ne descentrăm", făcând o călătorie spre Orient și punându-ne la școala unui stil de viață spirituală și eclezială care poate revigora credința noastră. Și avem nevoie să amintim că, și în trude și în întunecimi, Domnul vine ca fulgerul. Și vrea să ilumineze viața noastră.
(După Vatican News, 1 martie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 262.