© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 22 februarie 2023

Cateheze. Pasiunea pentru evanghelizare: zelul apostolic al credinciosului. 5. Protagonistul vestirii: Duhul Sfânt

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

În itinerarul nostru de cateheză despre pasiunea de a evangheliza, astăzi repornim de la cuvintele lui Isus pe care le-am ascultat: "Mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19). Mergeţi - spune Cel Înviat -, nu ca să îndoctrinaţi, nu ca să faceţi prozeliţi, nu, ci ca să faceţi ucenici, adică să daţi fiecăruia posibilitatea de a intra în contact cu Isus, de a-l cunoaşte şi a-l iubi liber. Mergeţi botezând: a boteza înseamnă a cufunda şi prin urmare, înainte de a indica o acţiune liturgică, exprimă o acţiune vitală: a cufunda propria viaţă în Tatăl, în Fiul, în Sfântul Duh; a simţi în fiecare zi bucuria prezenţei lui Dumnezeu care este aproape de noi ca Tată, ca Frate, ca Duh care acţionează în noi, în însuşi spiritul nostru. A boteza înseamnă a ne cufunda în Sfânta Treime.

Când Isus le spune discipolilor săi - precum şi nouă - "Mergeţi!", nu comunică numai un cuvânt. Nu. Îl comunică în acelaşi timp pe Duhul Sfânt, pentru că numai graţie lui, Duhului Sfânt, se poate primi misiunea lui Cristos şi a o duce înainte (cf. In 20,21-22). De fapt, apostolii rămân închişi în cenaclu de teamă până când vine ziua de Rusalii şi coboară asupra lor Duhul Sfânt (cf. Fap 2,1-13). Şi în acel moment dispare teama şi cu forţa sa acei pescari, cei mai mulţi ignoranţi, vor schimba lumea. "Dar dacă nu ştiu să vorbească". Dar cuvântul Duhului, forţa Duhului este cea care îi duce înainte pentru a schimba lumea. Aşadar vestirea evangheliei se realizează numai în forţa Duhului, care îi precedă pe misionari şi pregăteşte inimile: el este "motorul evanghelizării".

Descoperim asta în Faptele Apostolilor, unde la fiecare pagină se vede că protagonistul vestirii nu este Petru, Paul, Ştefan sau Filip, ci este Duhul Sfânt. Tot în Fapte se relatează un moment nevralgic de la începuturile Bisericii, ca ne poate spune multe şi nouă. Atunci, ca şi astăzi, împreună cu mângâierile nu lipsesc suferinţele - momente frumoase şi momente nu atât de frumoase -, bucuriile sunt însoţite de preocupări, ambele lucruri. Unul în mod deosebit: cum să se comporte cu păgânii care veneau la credinţă, cu aceia care nu aparţineau poporului ebraic, de exemplu. Erau obligaţi sau nu să respecte prescrierile din Legea mozaică? Nu era o problemă lipsită de importanţă pentru oamenii aceia. Astfel se formează două grupuri, între cei care considerau respectarea Legii indispensabilă şi cei care nu considerau astfel. Pentru a discerne, apostolii se reunesc, în ceea ce este numit "conciliul din Ierusalim", primul din istorie. Cum să rezolve dilema? S-ar fi putut căuta un compromis bun între tradiţie şi inovaţie: unele norme se respectă şi altele se neglijează. Şi totuşi apostolii nu urmează această înţelepciune umană pentru a căuta un echilibru diplomatic între una şi cealaltă, nu urmează asta, ci se adaptează la lucrarea Duhului, care i-a anticipat, coborând asupra păgânilor ca şi asupra lor.

Aşadar, eliminând aproape orice obligaţie legată de Lege, comunică deciziile finale, luate şi scriu aşa: "de la Duhul Sfânt şi de la noi" (cf. Fap 15,28) a ieşit asta, Duhul Sfânt cu noi, aşa acţionează mereu apostolii. Împreună, fără a se dezbina, cu toate că aveau sensibilităţi şi păreri diferite, se pun în ascultarea Duhului. Şi el învaţă un lucru, valabil şi astăzi: fiecare tradiţie religioasă este utilă dacă facilitează întâlnirea cu Isus, fiecare tradiţie religioasă este utilă dacă facilitează întâlnirea cu Isus. Am putea spune că decizia istorică a primului Conciliu, de care beneficiem şi noi, a fost mişcată de un principiu, principiul vestirii: în Biserică totul trebuie conformat cu exigenţele vestirii evangheliei; nu cu opiniile conservatorilor sau ale progresiştilor, ci cu faptul ca Isus să ajungă la viaţa oamenilor. De aceea fiecare alegere, fiecare folosire, fiecare structură, fiecare tradiţie trebuie evaluată în măsura în care favorizează vestirea lui Cristos. când se găsesc decizii în Biserică, de exemplu diviziuni ideologice: "Eu sunt conservator pentru că... eu sunt progresist pentru că...". Dar unde este Duhul Sfânt? Fiţi atenţi că evanghelia nu este o idee, evanghelia nu este o ideologie: evanghelia este o veste ca atinge inima şi îţi schimbă inima, dar dacă tu te refugiezi într-o idee, într-o ideologie fie de dreapta, fie de stânga, fie de centru, tu faci din evanghelie un partid politic, o ideologie, un club de oameni. Evanghelia îţi dă mereu această libertate a Duhului care acţionează în tine şi te duce înainte. Şi cât de necesar este astăzi să luăm în mână libertatea evangheliei şi să ne lăsăm duşi înainte de Duhul Sfânt.

Astfel, Duhul face lumină asupra drumului Bisericii, mereu. De fapt, el nu este numai lumina inimilor, este lumina care orientează Biserica: face claritate, ajută la distingere, ajută la discernământ. Pentru aceasta trebuie invocat adesea; să facem asta şi astăzi, la începutul Postului Mare. Pentru ca noi, ca Biserică, să putem avea timpuri şi spaţii bine definite, comunităţi, institute şi mişcări bine organizate dar, fără Duhul Sfânt, totul rămâne fără suflet. Organizarea nu este suficientă: Duhul este cel care dă viaţă Bisericii. Biserica, dacă nu-l roagă şi nu-l invocă, se închide în ea însăşi, în dezbateri sterile şi extenuante, în polarizări obositoare, în timp ce flacăra misiunii se stinge. Este foarte trist a vedea Biserica parcă ar fi un parlament; nu, Biserica este altceva. Biserica este comunitatea de bărbaţi şi femei care cred şi îl vestesc pe Isus Cristos, dar mişcaţi de Duhul Sfânt, nu de propriile motivaţii. Da, se foloseşte raţiunea, dar vine Duhul pentru a lumina şi a o mişca, Duhul ne face să ieşim, ne determină să vestim credinţa pentru a ne întări în credinţă, ne determină să mergem în misiune pentru a regăsi cine suntem. De aceea, apostolul Paul recomandă astfel: "Nu stingeţi Duhul" (1Tes 5,19), nu stingeţi Duhul. Să-l rugăm adesea pe Duhul, să-l invocăm, să-i cerem în fiecare zi să aprindă în noi lumina sa. Să facem asta înainte de orice întâlnire, pentru a deveni apostoli ai lui Isus cu persoanele pe care le vom găsi. A nu stinge Duhul în comunităţile creştine, precum şi înăuntrul fiecăruia dintre noi.

Iubiţi fraţi şi surori, să pornim şi să repornim, ca Biserică, de la Duhul Sfânt. "Fără îndoială este important ca în programările noastre pastorale să se pornească de la investigaţiile sociologice, de la analize, de la lista dificultăţilor, de la lista aşteptărilor şi plângerilor. Totuşi, este mult mai important a porni de la experienţele Duhului: aceasta este adevărata pornire. Aşadar, trebuie căutate, prezentate, studiate, interpretate. Este un principiu fundamental care, în viaţa spirituală, este numit primat al mângâierii asupra dezolării. Mai întâi este Duhul care mângâie, reînsufleţeşte, luminează, mişcă; după aceea va veni şi dezolarea, suferinţa, întunericul, dar principiul pentru a ne descurca în întuneric este lumina Duhului" (C.M. Martini, A evangheliza în mângâierea Duhului, 25 septembrie 1997). Acesta este principiul pentru a ne descurca în lucrurile care nu se înţeleg, în dezorientări, precum şi în atâta întuneric, este important. Să încercăm să ne întrebăm dacă ne deschidem la această lumină, dacă îi dăm spaţiu: eu îl invoc pe Duhul? Fiecare să răspundă înăuntrul său. Câţi dintre noi îl rugăm pe Duhul? "Nu, părinte, eu o rog pe Sfânta Fecioară Maria, îi rog pe sfinţi, îl rog pe Isus, dar uneori, mă rog Tatăl Nostru, îl rog pe Tatăl" - "Şi pe Duhul? Tu nu-l rogi pe Duhul, care este cel care îţi mişcă inima, care te duce înainte, îţi aduce mângâierea, îţi duce înainte voinţa de a evangheliza şi de a face misiune?". Vă las această întrebare: Eu îl rog pe Duhul Sfânt? Mă las orientat de el, care mă invită să nu mă închid, ci să-l duc pe Isus, să mărturisesc primatul mângâierii lui Dumnezeu asupra dezolării lumii? Sfânta Fecioară Maria care a înţeles bine acest lucru să ne facă să înţelegem acest lucru.

_______________

APEL

Poimâine, 24 februarie, se va împlini un an de la invadarea Ucrainei, de la începutul acestui război absurd şi crunt. O aniversare tristă! Bilanţul de morţi, răniţi, refugiaţi şi evacuaţi, distrugeri, daune economice şi sociale vorbeşte de la sine. Va putea ierta Domnul atâtea crime şi atâta violenţă? El este Dumnezeul păcii. Să rămânem aproape de martirizatul popor ucrainean, care continuă să sufere. Şi să ne întrebăm: s-a făcut tot posibilul pentru a opri războiul? Fac apel la cei care au autoritate asupra naţiunilor, pentru ca să se angajeze concret pentru sfârşitul conflictului, pentru a ajunge la încetarea focului şi a demara negocieri de pace. Victoria construită pe dărâmături nu va fi niciodată o victorie adevărată.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 261.