Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Republica Democrată Congo şi în Sudanul de Sud
(Pelerinaj ecumenic de pace în Sudanul de Sud)
(31 ianuarie - 5 februarie 2023)

Întâlnirea cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic
Grădina de la Palatul Prezidenţial (Juba)
Vineri, 3 februarie 2023

© Vatican Media

Domnule preşedinte al republicii,
Domnilor vicepreşedinţi,
Iluştri membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
Distinse autorităţi religioase,
Stimaţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai lumii culturii,

Doamnelor şi domnilor!

Mulţumesc, domnule preşedinte, pentru cuvintele dumneavoastră. Sunt bucuros să fiu în această ţară pe care o port în inimă. Vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru primirea pe care mi-aţi adresat-o. Salut cordial pe fiecare dintre voi şi, prin intermediul vostru, toate femeile şi bărbaţii care populează această tânără şi îndrăgită ţară. Vin ca pelerin de reconciliere, cu visul de a vă însoţi pe drumul vostru de pace, un drum întortocheat, dar care nu mai poate fi amânat. Nu am venit aici singur, pentru că în pace, ca şi în viaţă, se merge împreună. Iată-mă, aşadar, la voi cu doi fraţi, arhiepiscopul de Canterbury şi moderatorul Adunării Generale a Bisericii din Scoţia, cărora le mulţumesc pentru ceea ce vor spune. Împreună, ţinându-vă mâna, ne prezentăm la voi şi la acest popor în numele lui Isus Cristos, Principe al păcii.

De fapt, am întreprins acest pelerinaj ecumenic de pace după ce am ascultat strigătul unui întreg popor care, cu mare demnitate, plânge pentru violenţa pe care o îndură, pentru lipsa perenă de siguranţă, pentru sărăcia care-l loveşte şi pentru dezastrele naturale care se dezlănţuie. Anii de războaie şi conflicte nu par să cunoască sfârşit şi recent, chiar ieri, au avut loc ciocniri aspre, în timp ce procesele de reconciliere par paralizate şi promisiunile de pace rămân neîmplinite. Această suferinţă extenuantă să nu fie zadarnică: răbdarea şi sacrificiile poporului sud-sudanez, ale acestor oameni tineri, umili şi curajoşi, să-i interpeleze pe toţi şi, ca seminţe care în pământ dau viaţă plantei, să vadă îmbobocind vlăstare de pace care să aducă rod. Fraţilor şi surorilor, este ora păcii!

Roadele şi vegetaţia abundă aici graţie marelui fluviu care traversează ţara. Ceea ce istoricul antic Herodot spunea despre Egipt, şi anume că este un "dar al Nilului", este valabil şi pentru Sudanul de Sud. Cu adevărat, aşa cum se spune aici, aceasta este o "ţară cu mare abundenţă". Aşadar, aş vrea să mă las transportat de imaginea marelui fluviu care traversează această ţară recentă, dar cu istorie antică. De-a lungul secolelor, exploratorii au intrat în teritoriul în care ne aflăm pentru a urca la Nilul Alb în căutarea izvoarelor celui mai lung fluviu din lume. Tocmai de la căutarea izvoarelor vieţii comune aş vrea să încep parcursul meu cu voi. Pentru că această ţară, care abundă în atâtea bunuri în subteran, dar mai ales în inimile şi în minţile locuitorilor săi, astăzi are nevoie să fie adăpată din nou de izvoare proaspete şi vitale.

Distinse autorităţi, voi sunteţi aceste izvoare care irigă convieţuirea comună, pe taţii şi pe mamele din această ţară copilă. Voi sunteţi chemaţi să regeneraţi viaţa socială, ca izvoare limpezi de prosperitate şi de pace, pentru că de asta au nevoie fiii din Sudanul de Sud: au nevoie de părinţi, nu de stăpâni; de paşi stabili de dezvoltare, nu de căderi continue. Anii care au urmat după naşterea ţării, marcaţi de o copilărie rănită, să lase locul pentru o creştere paşnică: este ora. Stimate autorităţi, "fiii" voştri şi istoria însăşi vă vor aminti dacă veţi fi făcut bine acestei populaţii, care v-a fost încredinţată pentru a o sluji. Generaţiile viitoare vă vor onora sau vor şterge amintirea numelor voastre pe baza a ceea ce faceţi acum, pentru că, aşa cum fluviul părăseşte izvoarele pentru a-şi începe cursul său, tot aşa cursul istoriei va lăsa în urmă duşmanii păcii şi va da cinste celui care lucrează pentru pace: de fapt, aşa cum învaţă Scriptura, "omul de pace va avea o descendenţă" (cf. Ps 37,37).

În schimb, violenţa face să regreseze cursul istoriei. Acelaşi Herodot îi releva tulburările generaţionale, observând cum în război nu copiii îi îngroapă pe părinţi, ci părinţii îi îngroapă pe copii (cf. Istorii, I,87). Pentru ca această ţară să nu se reducă la un cimitir, ci să fie din nou o grădină înfloritoare, vă rog, cu toată inima, să primiţi un cuvânt simplu: nu al meu, ci al lui Cristos. El l-a rostit chiar într-o grădină, în Ghetsemani, când, în faţa unui discipol al său care scosese sabia din teacă, a spus: "Până aici!" (Lc 22,51). Domnule preşedinte, domnilor vicepreşedinţi, în numele lui Dumnezeu, al Dumnezeului pe care l-am rugat împreună la Roma, al Dumnezeul blând şi smerit cu inima (cf. Mt 11,29) în care cred atâţia oameni din această ţară, este ora de a spune până aici, fără "dacă" şi fără "dar": până aici sânge vărsat, până aici conflicte, până aici violenţe şi acuze reciproce asupra celui care le comite, până aici a lăsa poporul însetat de pace. Până aici distrugere, este ora construirii! Să se arunce în urmă timpul războiului şi să apară un timp de pace! Şi cu privire la asta, domnule preşedinte, îmi vine la inimă acel colocviu nocturn pe care l-am avut cu ani în urmă în Uganda: voinţa dumneavoastră de pace era acolo... Să mergem înainte în privinţa aceasta!

Să ne întoarcem la izvoarele fluviului, la apa care simbolizează viaţa. La izvoarele acestei ţări este un alt cuvânt, care desemnează cursul întreprins de poporul sud-sudanez la 9 iulie 2011: republică. Dar ce înseamnă a fi o res publica? Înseamnă a se recunoaşte ca realitate publică, adică a afirma că statul este al tuturor; şi, prin urmare, că acela care, în interiorul său, ocupă responsabilităţi mai mari, prezidându-l sau guvernându-l, nu poate decât să se pună în slujba binelui comun. Iată scopul puterii: a sluji comunitatea. În schimb, ispita aflată mereu la pândă este de a se folosi de ea pentru propriile interese. De aceea nu este suficient a se numi republică, trebuie să fie astfel, de la bunurile primare: resursele abundente cu care Dumnezeu a binecuvântat această ţară să nu fie rezervate câtorva, ci să fie apanajul tuturor, iar planurilor de revenire economică să le corespundă proiecte pentru o distribuire egală a bogăţiilor.

Fundamentală, pentru viaţa unei republici, este dezvoltarea democratică. Ea tutelează distincţia benefică a puterilor, aşa încât, de exemplu, cel care administrează justiţia s-o poată exercita fără condiţionări din partea celui care legiferează sau guvernează. În afară de asta, democraţia presupune respectarea drepturilor umane, păzite de lege şi de aplicarea sa, şi îndeosebi libertatea de a exprima propriile idei. De fapt, trebuie amintit că fără dreptate nu există pace (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Mesaj pentru celebrarea celei de-a XXXV-a Zile Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2002), dar şi că fără libertate nu există dreptate. De aceea, trebuie dată fiecărei cetăţene şi fiecărui cetăţean posibilitatea de a dispune de darul unic şi irepetabil al existenţei cu mijloacele adecvate pentru a-l realiza: cum scria Papa Ioan al XXIII-lea, "fiecare fiinţă umană are dreptul la existenţă, la integritatea fizică, la mijloacele indispensabile şi suficiente pentru un nivel demn de viaţă" (Sfântul Ioan al XXIII-lea, Scrisoarea enciclică Pacem in terris, 6).

Fluviul Nil, părăsind izvoarele, după ce a traversat câteva zone stâncoase care creează cascade şi torente, odată intrat în câmpia sud-sudaneză, chiar pe lângă Juba, devine navigabil, pentru a intra după aceea în zone mai mlăştinoase. În mod analog, doresc ca parcursul de pace al republicii să nu înainteze cu suişuri şi coborâşuri, ci, pornind din această capitală, să devină practicabil, fără a rămâne împotmolit în inerţie. Prieteni, este timpul de a trece de la cuvinte la fapte. Este timpul de a da pagina, este timpul angajării pentru o transformare urgentă şi necesară. Procesul de pace şi de reconciliere cere o nouă tresăltare. Să se înţeleagă şi să se ducă înainte Acordul de pace, precum şi Road Map! Într-o lume marcată de diviziuni şi conflicte, această ţară găzduieşte un pelerinaj ecumenic de pace, care constituie o raritate; să reprezinte o schimbare a pasului, ocazia, pentru Sudanul de Sud, de a reîncepe să navigheze în ape liniştite, reluând dialogul, fără duplicităţi şi oportunisme. Să fie pentru toţi o ocazie pentru a relansa speranţa, nu numai pentru guvern, ci pentru toţi: fiecare cetăţean să poată înţelege că nu mai este timp de a se lăsa transportat de apele nesănătoase ale urii, tribalismului, regionalismului şi diferenţelor etnice. Fraţilor şi surorilor, este timpul de a naviga împreună spre viitor! Împreună. Acest cuvânt nu trebuie uitat: împreună.

Parcursul marelui fluviu ne ajută iarăşi, sugerându-ne modalitatea. În continuarea sa, pe lângă lacul No se uneşte cu un alt fluviu, dând viaţă la ceea ce este numit Nilul Alb. Claritatea limpede a apelor apare, aşadar, din întâlnire. Aceasta este calea, fraţilor şi surorilor: a se respecta, a se cunoaşte, a dialoga. Pentru că, dacă în spatele oricărei violenţe sunt furia şi supărarea, şi în spatele oricărei furii şi supărări este amintirea nevindecată a rănilor, umilirilor şi torturilor, direcţia pentru a ieşi din asta este numai aceea a întâlnirii, cultura întâlnirii: a-i primi pe ceilalţi ca fraţi şi a le da spaţiu, ştiind să se facă şi paşi înapoi. Această atitudine, esenţială pentru procesele de pace, este indispensabilă şi pentru dezvoltarea unită a societăţii. Şi pentru a trece de la necivilizaţia ciocnirii la civilizaţia întâlnirii este decisiv rolul pe care pot şi vor să-l desfăşoare tinerii. De aceea, să le fie asigurate spaţii libere pentru a se întâlni şi a dezbate; şi să poată lua în mână, fără frică, viitorul care le aparţine! Să fie implicate mai mult, şi în procesele politice şi decizionale, şi femeile, mamele care ştiu cum se generează şi se păzeşte viaţa. Faţă de ele să fie respect, pentru că acela care comite violenţă împotriva unei femei o comite împotriva lui Dumnezeu, care dintr-o femeie a luat trup.

Cristos, Cuvântul întrupat, ne-a învăţat astfel: cu cât ne facem mai mici, dând spaţiu celorlalţi şi primind pe fiecare aproape ca frate, cu atât devenim mai mari în ochii Domnului. Istoria tânără a acestei ţări, sfâşiată de ciocniri etnice, are necesitatea de a regăsi mistica întâlnirii, harul ansamblului. Este nevoie de a privi dincolo de grupuri şi de diferenţe pentru a merge ca un popor unic, în care, aşa cum i se întâmplă Nilului, diferiţii afluenţi aduc bogăţii. Tocmai prin intermediul fluviului primii misionari, în urmă cu peste un secol, au ajuns la aceste maluri; la prezenţa lor s-a adăugat în timp cea a atâtor lucrători umanitari: tuturor aş vrea să le mulţumesc pentru opera preţioasă pe care o desfăşoară. Însă mă gândesc şi la misionarii care, din păcate, găsesc moartea în timp ce seamănă viaţa. Să nu-i uităm şi să nu se uite să li se garanteze lor şi lucrătorilor umanitari siguranţa necesară, iar operelor lor de bine susţinerile necesare, pentru ca fluviul binelui să continue să curgă.

Totuşi, un mare fluviu poate uneori să se reverse şi să provoace dezastre. În această ţară au experimentat asta din păcate multele victime ale inundaţiilor, cărora le exprim apropierea mea, apelând pentru a nu le lipsi ajutoare oportune. Calamităţile naturale relatează o creaţie rănită şi zdruncinată, care din izvor de viaţă se poate transforma în ameninţare de moarte. Trebuie să ne îngrijim de ea, cu o privire clarvăzătoare, îndreptată spre generaţiile viitoare. Mă gândesc, îndeosebi, la necesitatea de a combate despădurirea cauzată de aviditatea câştigului.

Pentru a preveni revărsările unui fluviu este necesar să fie menţinută curată albia. În mod explicit, curăţenia de care are nevoie cursul vieţii sociale este lupta împotriva corupţiei. Circulaţii ilegale de bani, cursele ascunse pentru a se îmbogăţi, afaceri clientelare, lipsă de transparenţă: iată albia poluată a societăţii umane, care face să lipsească resursele necesare pentru ceea ce este mai de folos. Înainte de toate, pentru a contrasta sărăcia, care constituie terenul fertil în care se înrădăcinează uri, diviziuni şi violenţă. Urgenţa unei ţări civile este să se îngrijească de cetăţenii săi, îndeosebi de cei mai fragili şi năpăstuiţi. Mă gândesc mai ales la milioanele de evacuaţi care locuiesc aici: câţi au trebuit să lase casa şi sunt izolaţi la marginile vieţii ca urmare a ciocnirilor şi mutărilor forţate!

Pentru ca apele de viaţă să nu se transforme în pericole de moarte este fundamental de a înzestra un fluviu cu diguri adecvate. Este valabil acelaşi lucru pentru convieţuirea umană. Înainte de toate, trebuie îndiguită sosirea armelor care, în pofida interdicţiilor, continuă să ajungă în atâtea ţări din zonă precum, şi în Sudanul de Sud: aici este nevoie de multe lucruri, dar desigur nu de alte instrumente de moarte. Alte diguri sunt indispensabile pentru a garanta cursul vieţii sociale: mă refer la dezvoltarea de politici sanitare adecvate, la nevoie de infrastructuri vitale şi, în mod special, la rolul primar al alfabetizării şi al instruirii, singura cale pentru ca fiii acestei ţări să ia în mână viitorul lor. Ei, ca toţi copiii din acest continent şi din lume, au dreptul de a creşte ţinând în mână caiete şi jucării, nu instrumente de muncă şi arme.

În sfârşit, Nilul Alb lasă Sudanul de Sud, traversează alte state, se întâlneşte cu Nilul Albastru şi ajunge la mare: fluviul nu ştie de graniţe, ci uneşte teritorii. În mod asemănător, pentru a ajunge la o dezvoltare adecvată este esenţial, astăzi mai mult ca oricând, să se cultive relaţii pozitive cu alte ţări, începând de la cele înconjurătoare. Mă gândesc şi la contribuţia preţioasă a comunităţii internaţionale faţă de această ţară: exprim recunoştinţă pentru angajarea menită să favorizeze reconcilierea şi dezvoltarea ei. Sunt convins că, pentru a aduce contribuţii utile, este indispensabilă înţelegerea reală a dinamicelor şi a problemelor sociale. Nu este suficient a le observa şi a le denunţa din exterior; trebuie să se implice, cu răbdare şi determinare, şi, în general, să se reziste la tentaţia de a impune modele prestabilite, dar străine de realitatea locală. Aşa cum a spus Sfântul Ioan Paul al II-lea în urmă cu treizeci de ani în Sudan: "Trebuie să fie găsite soluţii africane la problemele africane" (Apel la ceremonia de bun-venit, 10 februarie 1993).

Domnule preşedinte, stimate autorităţi, urmând parcursul Nilului, am voit să intru pe drumul acestei ţări pe cât de tinere, pe atât de îndrăgite. Ştiu că unele expresii ale mele poate că au fost clare şi directe, dar vă rog să credeţi că asta se naşte din afectul şi din preocuparea cu care urmăresc evenimentele voastre, împreună cu fraţii cu care am venit aici, pelerin de pace. Dorim să oferim din inimă rugăciunea noastră şi sprijinul nostru pentru ca Sudanul de Sud să se reconcilieze şi să schimbe direcţia, pentru ca şi cursul său vital să nu mai fie împiedicat de inundaţia violenţei, împiedicat de mlaştinile corupţiei şi zădărnicit de revărsarea sărăciei. Stăpânul cerului, care iubeşte această ţară, să-i dăruiască un timp nou de pace şi de prosperitate: Dumnezeu să binecuvânteze Republica Sudanul de Sud! Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 231.