|
Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Bacău Noul an calendaristic s-a arătat plin de bucurii încă din prima lună pentru credincioșii Parohiei "Inima Neprihănită a Mariei" din Bacău, căci, în perioada 27-29 ianuarie 2023, Preasfinția Sa Iosif Păuleț, episcop de Iași, a stat alături de noi cu prilejul vizitei pastorale pe care a făcut-o în comunitatea noastră. Vineri, cu o primire discretă, Excelența Sa pășește pragul parohiei noastre, prezentându-ne importanța și necesitatea acestui eveniment care trebuie privit ca o oportunitate atât pentru noi, cât și pentru dânsul, pentru ca împreună cu el să clădim o legătură mai puternică și sinceră între credincioși și Biserică. În cadrul Liturghiei de deschidere, episcopul Iosif ne-a invitat la speranță și rugăciune. Noi suntem sămânța pe care agricultorul, Dumnezeu, a plantat-o și de care are grijă Isus Cristos, pentru că doar el ne poate ajuta să ajungem la lumină și să ne bucurăm de împărăția cerului, Isus ne pregătește un loc special fiecăruia dintre noi și astfel suntem invitați să nu ne pierdem speranța și să conlucrăm cu Duhul Domnului pentru ca toate pe care le facem să le facem spre mai marea lui slavă și iubire. Căci așa spune și Sfântul Paul în scrisoarea către Efeseni: "Vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o: cu toată umilință și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii". După frumoasa celebrare a Sfintei Liturghii, Preasfințitul a dorit să cunoască și latura juvenilă a parohiei, întâlnindu-i pe copiii, ministranții și tinerii parohiei noastre. În acel moment de scurtă cateheză, episcopul Iosif ne-a îndemnat să avem curaj să luptăm pentru credința noastră și să nu ne lăsăm pradă ispitelor lumești, prezente din ce în ce mai des în comunitățile tinere. Nu trebuie să plecăm urechea la cuvintele de batjocură adresate asupra noastră, ci trebuie să credem în Isus Cristos și să ne îndepărtam de orice fel de anturaje și grupuri ce pot murdări credința pe care o mărturisim. A doua zi a vizitei pastorale a fost încărcată cu o mulțime de momente importante pentru parohia noastră. Preasfinția Sa a vizitat cimitirul Șerbănești și s-a întâlnit cu surorile Misionarele Carității, cele care continuă misiunea Sfintei Tereza de Calcutta. Credincioșii au avut șansa de a discuta în particular cu episcopul diecezei, urmând ca la Sfânta Liturghie de la ora 17, Excelența Sa să celebreze sfântul sacrament al pocăinței, taina ce reînnoiește relația noastră cu Dumnezeu și care ne iartă păcatele pentru ca, din bunătatea și iubirea pe care ne-a dăruit-o Domnul, să reușim să ne hrănim sufletește și astfel să putem dobândi împărăția cerească. Liturghia a fost oficiată de părintele Egidiu Condac, econom al Diecezei de Iași, care a pus accentul pe mesajul pe care ni-l transmite Isus Cristos și cât de important este acesta pentru a vedea cu adevărat frumusețea și bogățiile pe care ni le pregătește Tatăl. Omul se confruntă cu două întrebări fundamentale când i se prezintă învățătura Fiului: Cu cine avem de a face? și Ce ne spune? În fragmentul evanghelic care prezintă furtuna de pe apă, apostolii sunt șocați de indiferența lui Isus și uită de îndemnul său, așa și noi, credincioșii, nu ne concentrăm pe cum ne vorbește Biserica, cum se prezintă aceasta și nu suntem atenți la ce ne spune ea și ce învățături ne dă. Pentru a cunoaște în profunzime și a imita corect exemplul lui Isus, trebuie să trecem la întrebarea Ce are să ne spună?, să trecem de prima întrebare pentru a ajunge la plinătate. Același cuvânt scris al evangheliei trebuie sa fie un cuvânt nou de fiecare dată pentru sufletul nostru, o nouă hrană pentru acesta, de aceea suntem invitați să ne rugăm să fim eliberați de orice neliniște și îndoială din viată noastră. După celebrarea Sfintei Liturghii, episcopul s-a întâlnit cu cele două consilii, respectiv cel pastoral și cel economic. În cadrul acestei întâlniri s-au ridicat diferite probleme pornind de la lipsa unei capele catolice în cimitirul nostru, diferite ritualuri liturgice, până la discutarea unor metode pentru a-i atrage pe cei care nu își practică credința și de a ne consolida comunitatea. Preasfinția Sa ne-a îndemnat la rugăciune pentru ca și cei care încă îl caută pe Cristos să găsească drumul către el. Vizita pastorală s-a încheiat duminică, la Sfânta Liturghie pontificală de la 10.30, în cadrul căreia comunitatea noastră a avut prilejul de a se bucura de intrarea unui copil în rândul fiilor lui Dumnezeu, celebrând-se și un botez. Episcopul ne-a prezentat la predică dilema fericirii și paradoxurile acesteia, accentuând faptul că acela care vrea să ajungă la adevărata fericire trebuie să urmeze învățătura lui Cristos. Cu toate acestea, ne spunea Preasfințitul, că ar fi absurd să credem că prin cuvintele lui Isus: fericiți sunt cei săraci, Dumnezeu ne fixează drept scop sărăcia materială, ele trebuie să fie privite drept calea care duce la fericire; cele opt fericiri pot fi rezumate prin una: fericiți cei săraci în duh; noi avem nevoie de Dumnezeu, el este bogăția noastră, fără Dumnezeu viața noastră devine săracă, ne trezim cu mâinile goale și neputincioși, depindem în totalitate de el; el este fericirea, speranța și bucuria noastră de acum și până în veac. La sfârșit, Preasfințitul a prezentat credincioșilor câteva concluzii și ne-a îndemnat să ne păstrăm vie credința și să nu ne îndepărtăm de calea pregătită de Cristos pentru că doar cu el putem într-adevăr să ajungem la adevărata împlinire. Un ultim moment a fost interacțiunea dintre episcopul diecezei și copiii ce urmează să îl primească pentru prima dată pe Cristos sub chipul pâinii și al vinului. Preasfințitul i-a îndemnat să aibă grijă de sănătatea sufletească așa de mult cât au grijă de cea fizică și să nu uite că Sfânta Împărtășanie este hrana sufletului nostru, focul ce ține aprinsă lumina pe care o folosim pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu în toată frumusețea lui. Îi mulțumim episcopului Iosif, păstorul Diecezei de Iași, că a venit în mijlocul nostru și ne-a bucurat prin prezența sa, o adevărată binecuvântare pentru sufletele noastre, și ne rugăm ca Domnul să îl aibă în grija sa și să își reverse belșugul harurilor sale asupra lui ca, făcându-se pildă vie de sfințenie pentru turma ce îi este încredințată, să primească răsplată de la păstorul suprem, Isus Cristos, Domnul nostru, care și-a dat viața pentru oițele sale. Raffaela Spătaru * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 27-29 ianuarie: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Bacău * * * Din arhiva ercis.ro: Secțiune "Anul pastoral 2022-2023. "Uniți în Duhul Sfânt" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași Secțiunea "Vizite pastorale" lecturi: 1947.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |