Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Fratele Biagio, zece mii la înmormântare. Pr. Pino: "Cuceriți de credința sa"

de Alessandro Di Bussolo

În catedrala din Palermo, la ora 10.30, arhiepiscopul Lorefice celebrează funeraliile misionarului laic care, timp de treizeci de ani, a mers alături de cei mai săraci din oraș, postind și trăind pe străzi pentru a atrage atenția asupra drepturilor lor. Don Vitrano, care a fondat împreună cu el "Misiunea de Speranță și Caritate", invită voluntarii la "curajul de a continua pe urmele lui" și își amintește prima întâlnire cu cei fără adăpost la gară.

I-a fost alături în zilele de suferință și toropeală înainte de sfârșit, când "fratele Biagio" a fost învins de cancerul care l-a dus la Domnul la numai 59 de ani, și "ne-a fost exemplul unei dureri încrucișate cu o credință profundă, pentru a deveni și speranță și iubire". Astăzi, 17 ianuarie 2023, don Giuseppe Vitrano, pentru toți "padre Pino", îl însoțește la înmormântarea din catedrala din Palermo, la 10.30, înconjurat de cei din urmă din oraș pe care i-a iubit mult, de voluntarii de la Misiunea de Speranță și Caritate pe care au fondat-o în urmă cu aproape treizeci de ani, de arhiepiscopul Corrado Lorefice care prezidează înmormântarea, autoritățile citadine și mulți palermitani și persoane obișnuite din toată Italia, precum și din Spania și Anglia. O mie în catedrală și alți nouă mii, cel puțin, în afară.

Acest mic preot de 67 de ani și cu o frumoasă barbă albă, fost salezian, din Misilmeri, la periferia orașului Palermo, relatează la Vatican News prima întâlnire cu Biagio Conte, sub porticurile gării centrale din orașul sicilian: un tânăr de 29 de ani în blugi, căciulă făcută din mâneca unui pulover și un baston de păstor, însă care cu cei mai săraci "folosea cuvinte evanghelice" și "avea autoritate". A fost cucerit definitiv de fratele Biagio și de "credința sa perseverentă", relatează el, când l-a văzut timp de treisprezece zile hrănindu-se numai cu Euharistia pe care i-o ducea în fiecare seară, în fața a ceea ce avea să devină după aceea primul sediu al Misiunii, în via Archirafi.

Ce vă lasă această ultimă lună cu fratele Biagio? Cum a trăit el și voi din familia și comunitatea sa acest moment de trecere?

Fratele Biagio în această lună pentru noi a fost prețios, pentru că ne lasă un testament nescris, dar trăit și prin suferință. Faptul că suferința nu este apoi scop în sine este modul pentru a ne apropia tot mai mult de Cel care ne-a iubit cel dintâi, care este Cristos Isus. Când această suferință se trăiește încrucișată cu o credință profundă, atunci totul capătă sens, altminteri ar putea să devină disperare. Și în asta trebuie să spunem că fratele Biagio ne-a fost exemplu în atâtea momente, în atâtea moduri, motiv pentru care acea realitate de viață la sfârșit vrem s-o trăim și noi, cu un specific care este acela de a ști că suferința aceea este și speranță, este și iubire mai mare pe care Domnul vrea să o creeze în inimile noastre.

Cum priviți acum la omagiul palermitanilor adus fratelui Biagio? Există cu siguranță atâta afect, atâta emoție, dar și atâția care eventual dedesubt îl considerau un visător, un utopist pentru bătăliile sale între posturi și rugăciuni, și astăzi eventual îl numesc deja sfânt?

Toate acestea în mod clar îi fac pe atâția să se corecteze și să se revizuiască nu numai în idei, ci și într-o conștiință, care din păcate este adesea ațipită sau distrasă de atâtea lucruri inutile, în viață. Astăzi a revizui toate acestea pentru atâția este și așa-numita "examinare a conștiinței". În mod clar aduce și pozitivitatea sa, care este aceea de a descoperi că credința trebuie trăită în perseverență și că el era un om cu mare credință, pentru că era constant în această credință, nu era ocazională, și perseverența în el aducea clarviziunea, și anume capacitatea de a vedea dincolo de ceea ce vedem noi de obicei. Acest lucru astăzi ne determină și mai mult să înrădăcinăm viața noastră într-o dimensiune și mai mare și mai profundă.

Ce sentiment prevalează acum în rândul vostru, cei din Misiune? Durerea pierderii, mulțumirea adusă Domnului pentru că l-ați avut și pentru că ni l-a dăruit, sau teama pentru un drum de continuat fără călăuzirea sa spirituală?

El deja ne făcea să înțelegem de mult timp că Misiunea pentru el nu era numai Palermo, nu numai Sicilia, nu numai Europa, era în toată lumea. Și asta la ce duce? Că noi deja eram pregătiți în parte să înfruntăm și asta, chiar dacă în mod clar a înfrunta asta așa cum avea el în inimă, probabil suntem foarte nepregătiți. Dar trebuie să avem acum curajul de a continua pe urma sa, cu o speranță și mai mare și cu o caritate și mai profundă. Asta da.

Cum l-ați descrie pe fratele Biagio și acești treizeci de ani cu el pentru cel care nu cunoaște Misiunea voastră?

Este greu de sintetizat treizeci de ani de experiență care duc la o dimensiune de viață care nu se poate descrie mereu în cuvinte, deoarece cu el era o vorbire nu atât cu vocea, ci inimă la inimă. Și atunci când tu începi să descoperi acest limbaj al inimii, înțelegi că numai în acel mod poate merge înainte să se perfecționeze un drum de treizeci de ani cu el.

Care este acum amintirea dumneavoastră cea mai vie din anii trăiți cu fratele Biagio? Un episod, un gest al său, un cuvânt al său?

Cu siguranță întâlnirea inițială cu el, acolo deja m-a răscolit. Eram la gara centrală, căutam un tânăr, și într-un moment deosebit îl întâlnesc pe acest tânăr pe care nu-l cunoșteam, care folosește cuvinte atât de profunde și evanghelice față de un frate care greșea împotriva lui. Aruncase pe jos pasta pe care tocmai i-o dăduseră, cu farfurie cu tot, dar eu încă nu înțelesesem că acela era un alcoolizat. Toți din jur se năpusteau împotriva aceste persoane, un tunisian beat, dar Biagio a reacționat imediat. Toți urmau să pună mâna pe acel om, iar el imediat, în spatele meu - eu încă nu-l cunoșteam - a zis: "Opriți-vă toți, nu-l atingeți. El a greșit, dar noi nu trebuie să răsplătim răul cu rău". Acolo eu am rămas impresionat, pentru că toți s-au oprit datorită lui, care avea un timbru de voce tare, puternic, dar mai ales avea autoritate și capacitate de a se face ascultat. Era încă tânăr, cu blugi, pe cap o căciulă care era făcută dintr-o mâneca de pulover și un baston de păstor. În acel moment mi-am zis: "Uite cum el, laic, este capabil să facă față la tot și să folosească vorbe evanghelice". Eu probabil, privind scena, aș fi spus: "Dați-i câteva, în felul acesta data viitoare se gândește". M-am descalificat ca preot, deși eram încă tânăr. Acest episod mi-a dat ocazia de a începe să văd în Biagio ceva deosebit, ceva extraordinar.

Apoi în mod clar postul său din via Archirafi în 1993, a fost picătura care a umplut vasul, când timp de treisprezece zile el postea. Eu în prima zi ajung acolo, întorcându-mă de la școală, pentru că predam în apropierea locului unde îmi indicase că va face acest post, mă apropii și îi spun: "Frate Biagio, cum merge?". Și el: "Don Pino, bine! În această dimineață la ora cinci m-am așezat acolo, cu acest gard, pentru a arăta că săracii au drept la un pat și la un acoperiș" și îmi indica o structură complet abandonată. "Apoi pe la șase fără un sfert - relatează el - a trecut cineva și mi-a lăsat acest crucifix". Era un crucific de la San Damiano de douăzeci de centimetri, învelit într-un ziar. "Mi l-a dat cineva cu Vespa (= motoretă, n.t.) spunându-mi: «Vino, Francisc, și repară casa mea». Și eu l-am agățat aici". Pe una din cele două coloane de la intrare, acelea unde era pusă ușa de intrare. Și încheie: "Acum putem începe, suntem în ordine". "Ce ai nevoie - îl întreb eu - un pic de pâine?". "Nu, nu, nimic - îmi răspunde Biagio - tu, dacă vrei, adu-mi Împărtășania". Eu timp de treisprezece zile, seara târziu, îl însoțeam cu această Împărtășanie și am început să înțeleg că nu era numai ceva "spectaculos", nici politic, nici social, ci era ceva ce pornea dintr-o motivație mai mare, aceea a credinței în Dumnezeu și că el era totalmente legat de Dumnezeu pentru a începe totul.

La ultima Liturghie la care a participat Biagio, la 8 ianuarie, dumneavoastră ați spus: "A dat mereu glas celui care nu are glas". Acum cum veți continua și această angajare a sa de "megafon" al celor mai săraci dintre săraci?

Dar cu siguranță el va suna și din cer... pentru că vocea sa avea un mare timbru și ajungea departe, pătrundea. Cu siguranță Domnul era cel care vorbea și acum va fi un megafon mult mai mare din cer pentru a ajunge la noi toți.

Papa a spus că Biagio a oferit săracilor "mângâiere, protecție și speranță": simțiți că acest val de iubire care vă însoțește în aceste zile vă va ajuta să continuați această ofertă a sa?

Cu siguranță da: Eu îi mulțumesc Sfântului Părinte și pentru cuvintele sale, care sunt de întărire și mai ales de stimulent pentru a merge înainte, cu bucuria speranței și a carității.

Președintele Mattarella a spus că fratele Biagio trebuie onorat cu concretețe. În aceste zile de emoție și cuvinte, cineva din instituții v-a promis un nou ajutor, o nouă structură pentru a satisface multele cereri care ajung la voi de la cei din urmă?

În mod clar promisiunile există, dar noi care privim spre Țara Promisă pe care numai Dumnezeu știe s-o dea, nu ascultăm numai promisiunile "umane". Cu siguranță există cei care deja s-au gândit la toate și poate că se va folosi și de cel la care se așteaptă mai puțin pentru a continua cu promisiunile adevărate. Pentru că dacă Misiunea a mers înainte până acum, este datorită la ceea ce am scris chiar la intrarea din via Archirafi: "Domnul până astăzi ne-a ajutat, apoi umanul vine după aceea".

Procesiunea, veghea de rugăciune și înmormântarea

Aseară, luni, foarte mulți palermitani au putut să dea ultimul salut rămășițelor pământești ale misionarului laic în procesiunea lungă pe străzile orașului. Sicriul fratelui Biagio, plecat la ora 19.00 de la biserica din Misiune, în via Decollati, unde de joi, ziua morții, cel puțin 5 mii de persoane pe zi i-au adus omagiu, a fost însoțit pe jos, cu făclii, până la catedrala "Santa Maria Assunta". În cortegiul care a precedat și a urmat sicriul tinerii din multe parohii, scoutiștii și studenții. Unii au pregătit pancarte și baloane albe pe care le-au lansat spre cer la trecerea sicriului. La ora 21.00, în catedrală, a început o veghe de rugăciune care a continuat până la miezul nopții. "Biagio s-a făcut sărac în mod voit - a spus arhiepiscopul Lorefice - a rămas fără nimic, dar a reușit să realizeze tot ceea ce este sub ochii noștri. În aceste zile Biagio ne spune un lucru foarte clar: «sfinți imediat» noi toți, pentru că toți suntem botezați, pentru că fiecare dintre noi poate face ceea ce a făcut Biagio". Pentru cei mulți care nu vor reuși să ajungă la catedrală, Arhidieceza de Palermo va realiza o transmisiune directă streaming pe canalele sale: YouTube, situl web și pagina Facebook. La sfârșitul ritului, sicriul fratelui Biagio se va întoarce în biserica din via Decollati, pentru a fi îngropat în pământ, pe partea dreaptă a templului Misiunii.

(După Vatican News, 17 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

S-a stins fratele Biagio Conte, îngerul celor din urmă din Palermo


 

lecturi: 1028.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat