|
A trecut la Domnul cardinalul George Pell Arhiepiscop emerit de Sydney și prefect emerit al Secretariatului pentru Economie În seara de marți, 10 ianuarie 2023, a murit la Roma cardinalul australian George Pell, arhiepiscop emerit de Sydney și prefect emerit al Secretariatului pentru Economie. Avea 81 de ani. Născut la 8 iunie 1941 la Ballarat, la 16 decembrie 1966 a primit hirotonirea sacerdotală. Ales pentru Biserica titulară de Scala la 30 martie 1987, a fost numit episcop auxiliar al Arhidiecezei de Melbourne. A primit hirotonirea episcopală la 21 mai 1987. Ioan Paul al II-lea l-a numit la 16 iulie 1996 arhiepiscop mitropolit de Melbourne și la 26 martie 2001 arhiepiscop mitropolit de Sydney. În consistoriul din 21 octombrie 2003 l-a creat și publicat cardinal al titlului "Santa Maria Domenica Mazzarello". La 13 aprilie 2013 a fost numit printre membrii grupului de cardinali responsabili să-l sfătuiască pe papa în conducerea Bisericii universale și să studieze un proiect de revizuire a constituției apostolice Pastor bonus despre Curia Romană. Din acel grup a făcut parte până în octombrie 2018. Din februarie 2014 - ziua renunțării la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Sydney - a desfășurat timp de cinci ani funcția de prefect al Secretariatului pentru Economie. În urmă cu numai cinci zile, joi, 5 ianuarie, cardinalul Pell a concelebrat Liturghia pentru înmormântarea papei emerit, pe esplanada Bazilicii "Sfântul Petru". Moartea s-a datorat complicațiilor cardiace care au urmat după o intervenție chirurgicală la șold, programată de mult timp. Cardinalul avea probleme cardiace și din 2010 a recurs la pacemaker. Ultimii ani ai vieții sale au fost marcați de evenimentul dureros al abuzurilor în care a fost implicat și din care a ieșit cu o sentință de nevinovăție deplină, dar cu prețul unor mari suferințe. Un eveniment început în iunie 2017, când a fost trimis în judecată pentru acuze de abuz asupra minorilor și s-a întors în Australia pentru a se supune procesului. Papa Francisc i-a acordat o perioadă de plecare pentru a se putea apăra de acuze. După o lungă dezbatere judiciară, County Court din statul Victoria a ordonat arestarea sa, revocându-i eliberarea pe cauțiune acordată lui după incriminarea din decembrie 2018. După ce a fost condamnat în martie 2019 la o pedeapsă cu închisoare de șase ani, Curtea Supremă din Australia, în lumina numeroaselor vicii formale în procedurile procesuale semnalate de judecătorul Mark Weinberg, a admis cererea de apel prezentată de avocații săi. Cardinalul a fost după aceea complet achitat de o sentință a Înaltei Curți în aprilie 2020. Sentință primită cu satisfacție de Sfântul Scaun care, într-un comunicat, afirma că și-a pus încrederea mereu în autoritatea judiciară australiană. În tot evenimentul, Sfântul Scaun a luat act mereu de deciziile judecătorilor australieni, reafirmând respectul maxim față de autoritățile judiciare în diferitele sale grade, dar rămânând în așteptare pentru a cunoaște de fiecare dată dezvoltările procedurii; în afară de asta, amintind, în diferite declarații, că purpuratul a susținut mereu propria nevinovăție și dreptul de a se apăra până la ultimul grad al justiției, Sfântul Scaun a confirmat constant apropiere de victimele abuzurilor sexuale și angajarea, prin autoritățile ecleziastice competente, de a-i urmări pe membrii clerului care sunt responsabili de aceste abuzuri. Totuși, înainte de achitare, cardinalul Pell a petrecut 404 zile în celulă în două închisori de maximă securitate, la Melbourne și Barwon. O experiență dură, trăită pentru o perioadă și în izolare, despre care cardinalul a prezentat fiecare detaliu într-o publicație cu titlul Prison Journal (Jurnal dintr-o închisoare), Ignatius Press. În peste 300 de pagini, inspirându-se din ceea ce a notat în fiecare zi, a relatat întâlnirile cu ceilalți deținuți, vizitele și scrisorile primite, rugăciunea și Euharistia care l-au însoțit în timpul detenției. "Experiența mea demonstrează cât de mult ne ajută învățăturile Bisericii, cât de mult ajută rugăciunea, căutarea harului lui Dumnezeu", a spus el într-un interviu la mass-media vaticane, explicând că a scris încontinuu în timpul detenției pentru că "m-am gândit că ar fi putut fi de ajutor pentru cel care se află în dificultate, pentru cel care trăiește un moment de suferință, ca acela pe care l-am trăit eu. După aceea m-am gândit că a ține un jurnal va fi de vreun interes din punct de vedere istoric, pentru că n-au fost mulți cardinali care au trăit experiența închisorii". Întors la Roma, a fost primit de papa la 12 octombrie 2021. Cu acea ocazie, Papa Francisc i-a mulțumit pentru "mărturia" sa. În interviul dat la Mediaset ("Crăciunul pe care l-aș vrea") la 18 decembrie 2022, pontiful a amintit îndeosebi lucrarea cardinalului cu privire la problemele economice: "A văzut clar cardinalul Pell, care este cel care a început această [lucrare]. Apoi a trebuit să rămână aproape doi ani în Australia pentru această calomnie pe care i-au făcut-o - era nevinovat, dar i-au făcut-o urâtă, săracul - și s-a îndepărtate de această administrație. Dar Pell a fost cel care a făcut schema modului în care se putea merge înainte. Este un mare om și îi datorăm atâtea lucruri". Și în iulie 2022, într-un interviu la Reuters dedicat temelor financiare, papa Francisc a reafirmat că "această idee pentru Secretariatul pentru Economie s-a născut de la cardinalul Pell. El a fost geniul". George Pell s-a născut la Ballarat la 8 iunie 1941, fiul lui George Arthur Pell - un anglican cu origini engleze, campion de box categoria grea - și al lui Margaret Lillian Burke, catolică de origine irlandeză. Perechea a avut și doi gemeni, un băiat și o fată, care au murit amândoi în 1940. Cardinalul avea o soră mai mică, Margaret, violonistă la Melbourne Symphony Orchestra, decedată în 2021, și un frate mai mic, David. A desfășurat studiile inițiale la Loreto Convent, în orașul natal, unde a primit Prima Împărtășanie în 1948. Apoi a studiat la Corpus Christi College din Werribee și apoi, din 1963 în Colegiul Propaganda Fide la Roma. În 1966, în Bazilica "Sfântul Petru", a primit hirotonirea sacerdotală de la cardinalul Gregorio Pietro Agagianian, prefect al Congregației de Propaganda Fide. A obținut licența în teologie la Urbaniana (1967) și doctoratul de filozofie în istoria Bisericii la Universitatea din Oxford (1971) cu teza: "Exercitarea autorității în creștinismul primar din 170 la 270 circa". Întors în Australia în 1971, a fost vicar episcopal pentru educație în Dieceza de Ballarat (1973-1984), președinte al Institutului de educație catolică și redactor al "Light", ziarul diecezan, între 1979 și 1984. A desfășurat îndeosebi activitatea de profesor universitar și a lucrat ca vice-paroh și paroh la Swan Hill, Ballarat Est, Bungaree și Mentone. După aceea a obținut masterul în educație la Monash University din Melbourne (1982). În afară de asta, a fost membru al Australian College of Educators și în 1979 a fost visiting scholar la Campion Hall de la Universitatea din Oxford și, în 1983, la St Edmund's College de la Universitatea din Cambridge, unde în 2003 a fost ales honorary fellow. Pasionat de sport, îndeosebi de crichet, a fost antrenor de fotbal (Aussie Rules) și de canotaj. A fost și vice-patron al Richmond football club, al cărui susținător a fost mult timp, din momentul în care a semnat pentru a juca deja în 1959. Din 1985 până în 1987 a fost rector al Corpus Christi College. În 1987 a fost ales pentru Biserica titulară de Scala și numit episcop auxiliar al Arhidiecezei de Melbourne. A primit hirotonirea episcopală de la arhiepiscopul Thomas Francis Little, în St. Patrick's cathedral. Co-consacratori au fost prelații Ronald Austin Mulkearns, episcop de Ballarat, și Joseph Peter O'Connell, auxiliar de Melbourne. Be not afraid ("Nu vă fie frică") a fost motoul său episcopal. Din 1988 până în 1998 a fost președinte al Caritas Australia. În 1989 a fost numit președinte al comitetului responsabil cu instituirea noii Universități Catolice Australiene, iar din 1991 până în 1995 a desfășurat funcția de pro-cancelar pentru Fundația Universității. Din 30 septembrie până la 28 octombrie 1990 a participat la a opta adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor despre formarea preoților. Din 1990 până în 2000 a fost membru al Congregației pentru Doctrina Credinței. În cadrul Curiei Romane a făcut parte din Consiliul Pontifical al Dreptății și Păcii din 1990 până în 1995 și apoi din nou începând din 2002. Mulți ani a făcut parte și din Consiliul Pontifical pentru Familie. Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor l-a numit vizitator apostolic pentru seminariile naționale din Noua Zeelandă (1994), din Papua Noua Guinee și Insulele Solomon (1995), din Pacific (1996), din Irian Jaya și Sulawesi (1998). În 1996, Ioan Paul al II-lea l-a numit al șaptelea arhiepiscop mitropolit de Melbourne. A luat în posesie arhidieceza la 16 august 1996. În solemnitatea sfinților Petru și Paul, la 29 iunie 1997, a primit pallium de la papa. În februarie 1998 a participat la adunarea constituțională de la Canberra ca delegat numit de primul ministru. A participat la adunarea specială pentru Oceania a Sinodului Episcopilor de la 22 noiembrie la 12 decembrie 1998. Și la a doua adunare specială pentru Europa, de la 1 la 23 octombrie 1999. În 2001 a fost numit al optulea arhiepiscop mitropolit de Sydney. A luat în posesie arhidieceza în St. Mary's Cathedral la 10 mai. Anul următor, a primit de la papa, pentru a doua oară, pallium. A participat la a zecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, de la 30 septembrie la 27 octombrie 2001, despre misiunea episcopului. În aprilie 2002, papa l-a numit președinte al comitetului "Vox Clara" pentru traducerea în engleză a textelor liturgice și anul următor l-a creat cardinal. După aceea cardinalul a luat parte la conclavul care la 19 aprilie 2005 l-a ales pe papa Benedict al XVI-lea. De la 2 la 23 octombrie 2005 a participat la a unsprezecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, despre tema Euharistiei. La 3 februarie 2007 a fost numit membru al Consiliului de Cardinali pentru studiul problemelor de organizare și economice ale Sfântului Scaun. Și în iulie 2008 l-a primit pe Benedict al XVI-lea la Sydney pentru a 23-a Zi Mondială a Tineretului. De la 5 la 26 octombrie 2008 a participat la a douăsprezecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în misiunea Bisericii, cu rolul unuia din cei trei președinți delegați, înlocuindu-l pe cardinalul Oswald Gracias, arhiepiscop de Bombay, care n-a putut să participe. De la 7 la 28 octombrie 2012 a luat parte și la a treisprezecea adunare generală ordinară, despre tema noii evanghelizări. La 22 septembrie 2012 a fost numit membru al Congregației pentru Episcopi. Anul următor a participat la conclavul care la 13 martie 2013 l-a ales pe Papa Francisc. Din aprilie 2013 până în octombrie 2018 a făcut parte din grupul de cardinali - instituit după aceea drept Consiliul de Cardinali - responsabili să-l ajute pe papa în conducerea Bisericii și să studieze un proiect de revizuire a constituției apostolice Pastor bonus. Din februarie 2014 - ziua renunțării la conducerea pastorală a arhidiecezei de Sydney - a desfășurat, timp de cinci ani, funcția de prefect al Secretariatului pentru Economie. La 29 martie 2014 a fost numit membru al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică și la 13 septembrie 2014 membru al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor. De la 5 la 19 octombrie 2014 a participat la a treia adunare generală extraordinară a Sinodului Episcopilor despre tema: "Provocările pastorale ale familiei în contextul evanghelizării". Biserica prezentă în Australia a exprimat propriile condoleanțe pentru moartea sa. "A fost un lider semnificativ și influent al Bisericii, fie în Australia fie la nivel internațional, profund angajat în a fi discipol al lui Cristos", a afirmat arhiepiscopul de Melbourne, monseniorul Peter Comensoli, amintind că și cardinalul Pell a condus acea arhidieceză din 1996 până în 2001 cu "o puternică autoritate și o bună conducere". Arhiepiscopul de Sydney, monseniorul Anthony Colin Fisher, a subliniat, într-o notă, că "motoul episcopal al cardinalului Pell era «nu vă fie frică» și, în zilele bune și rele, a respectat aceste cuvinte ca un om curajos și cu o inimă mare, că s-a încrezut mereu în Providența Divină". Arhiepiscopul Fisher a transmis că a fost la Roma, în zilele trecute, pentru înmormântarea papei emerit: "Cardinalul și eu nu știam că avea să fie ultima dată când ne vedeam în această viață, dar era bine dispus și cu suflet mereu glumeț. Sunt recunoscător că am putut împărtăși acest moment împreună". Prelatul a amintit, îndeosebi, munca desfășurată de cardinalul Pell pentru Ziua Mondială a Tineretului la Sydney în 2008, cărțile sale și activitatea obișnuită de editorialist la ziare, "profesor și studios cu titlu deplin". El, a afirmat, a slujit Biserica și munca sa "a fost extrem de importantă. Ultimii săi ani au fost marcați de condamnarea nedreaptă și de încarcerare, dar el le-a suportat cu har și bunăvoință și ne-a dat nouă tuturor un exemplu despre cum să acceptăm suferința cu demnitate și pace. Cuvintele sale de reconciliere cu detractorii săi și preocuparea pentru supraviețuitori - este mărturia arhiepiscopului de Sydney - au crescut în autenticitate în timp ce susținea cu fermitate și cu succes nevinovăția sa. Va fi amintit ca un lider curajos care a inspirat atâția preoți și credincioși laici în toată lumea ca să-l vestească pe Cristos răstignit, înviat și încă împreună cu noi". "Impactul cardinalului Pell asupra vieții Bisericii din Australia și din lume va continua să se facă simțit mulți ani", a afirmat în sfârșit într-o notă monseniorul Timothy Costelloe, arhiepiscop de Perth și președinte al Conferinței Episcopale Australiene. "A prestat o conducere puternică și clară în cadrul Bisericii catolice din Australia, ca arhiepiscop de Melbourne și arhiepiscop de Sydney și ca membru al Conferinței Episcopale timp de peste 25 de ani". Și "în timp ce îl amintim și reflectăm asupra moștenirii sale - a încheiat monseniorul Costelloe - invit pe toți catolicii și persoanele de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru cardinalul Pell, un om de credință profundă și neclintită și pentru odihna sufletului său". * * * Condoleanțele papei Slujitor credincios și în ora încercării Aflând vestea despre moartea cardinalului Pell, Papa Francisc a adresat decanului Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re, următoarea telegramă de condoleanțe. Am aflat cu tristețe știrea despre moartea cardinalului George Pell, prefect emerit al Secretariatului pentru Economie. Doresc să vă exprim dumneavoastră și Colegiului Cardinalilor, în mod special iubitului frate David și celorlalte rude, apropierea mea. Adresez sentimente de vii condoleanțe, amintind cu suflet recunoscător mărturia sa coerentă și angajată, dedicarea pentru Evanghelie și pentru Biserică, și îndeosebi colaborarea sârguincioasă prestată la Sfântul Scaun în cadrul recentei sale reforme economice, ale cărei baze le-a pus cu determinare și înțelepciune. Înalț rugăciuni de mijlocire pentru ca acest slujitor credincios, care fără a șovăi l-a urmat pe Domnul său cu perseverență și în ora încercării, să fie primit în bucuria cerului și să primească răsplata păcii veșnice. Vă trimit dumneavoastră, familiei regretatului cardinal și celor care împărtășesc durerea pentru moartea sa binecuvântarea mea. Franciscus (După L'Osservatore Romano, 11 ianuarie 2023) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu lecturi: 960.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |