Act public pentru moartea pioasă
a Sanctităţii Sale Benedict al XVI‑lea, papă emerit
(5 ianuarie 2023)

MOARTEA, DEPUNEREA ŞI ÎNGROPAREA
LUI BENEDICT AL XVI-LEA, PAPĂ EMERIT,
DE SFÂNTĂ AMINTIRE

În lumina lui Cristos înviat din morţi, la 31 decembrie din anul Domnului 2022, la ora 9.34 dimineaţa, în timp ce se termina anul şi eram gata să cântăm Te Deum pentru multiplele binefaceri acordate de Domnul, iubitul păstor emerit al Bisericii, Benedict al XVI-lea, a trecut din această lume la Tatăl. Toată Biserica, împreună cu Sfântul Părinte Francisc, în rugăciune a însoţit trecerea sa din această lume.

Benedict al XVI-lea a fost al 265-lea papă. Amintirea sa rămâne în inima Bisericii şi a întregii omeniri.

Joseph Aloisius Ratzinger, ales papă la 19 aprilie 2005, s-a născut la Marktl am Inn, în teritoriul diecezei de Passau (Germania), la 16 aprilie 1927. Tatăl său era un comisar de jandarmerie şi provenea dintr-o familie de agricultori din sudul Bavariei, ale căror condiţii economice erau destul de modeste. Mama era fiică de meşteşugari din Rimsting, pe lacul Chiem, şi înainte de a se căsători a fost bucătăreasă în diferite hoteluri.

Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa la Traunstein, un mic oraş aproape de graniţa cu Austria, la circa treizeci de kilometri de Salzburg, unde a primit formarea sa creştină, umană şi culturală.

Timpul tinereţii sale nu a fost uşor. Credinţa şi educaţia familiei sale l-au pregătit pentru experienţa dură a problemelor legate de regimul nazist, cunoscând climatul de ostilitate puternică faţă de Biserica Catolică din Germania. În această situaţie complexă, el a descoperit frumuseţea şi adevărul credinţei în Cristos.

Din 1946 până în 1951 a studiat în Şcoala superioară de filozofie şi teologie din Freising şi la Universitatea din München. La 29 iunie 1951, a fost hirotonit preot, începând anul următor activitatea sa didactică în aceeaşi Şcoală din Freising. După aceea, a fost profesor la Bonn, la Münster, la Tübingen şi la Regensburg.

În 1962, a devenit expert oficial al Conciliului al II-lea din Vatican, ca asistent al cardinalului Joseph Frings. La 25 martie 1977, Papa Paul al VI-lea l-a numit arhiepiscop de München und Freising şi a primit hirotonirea episcopală la 28 mai din acelaşi an. Ca moto episcopal a ales "Cooperatores Veritatis".

Papa Montini l-a creat cardinal al titlului "Santa Maria Consolatrice al Tiburtino", în consistoriul din 27 iunie 1977.

La 25 noiembrie 1981, Ioan Paul al II-lea l-a numit prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei; la 15 februarie anul următor, a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei de München und Freising.

La 6 noiembrie 1998, a fost numit vice-decan al Colegiului Cardinalilor şi, la 30 noiembrie 2002, a devenit decan, luând în posesie titlul Bisericii suburbane din Ostia.

Vineri, 8 aprilie 2005, a prezidat Sfânta Liturghie de înmormântare a lui Ioan Paul al II-lea în Piaţa "Sfântul Petru".

De către cardinalii reuniţi în conclav a fost ales papă la 19 aprilie 2005 şi a luat numele de Benedict al XVI-lea. Din loja binecuvântărilor s-a prezentat ca "umil lucrător în via Domnului". Duminică, 24 aprilie 2005, a început solemn slujirea sa petrină.

Benedict al XVI-lea a pus în centrul pontificatului său tema lui Dumnezeu şi a credinţei, în căutarea continuă a feţei Domnului Isus Cristos şi ajutând pe toţi să-l cunoască, îndeosebi prin publicarea operei Isus din Nazaret, în trei volume. Înzestrat cu vaste şi profunde cunoştinţe biblice şi teologice, a avut capacitatea extraordinară de a elabora sinteze iluminante despre principalele teme doctrinale şi spirituale, precum şi despre problemele cruciale ale vieţii Bisericii şi ale culturii contemporane.

A promovat cu succes dialogul cu anglicanii, cu evreii şi cu reprezentanţii celorlalte religii; a reluat şi contactele cu preoţii din Comunitatea "Sfântul Pius al X-lea".

În dimineaţa zilei de 11 februarie 2013, în timpul unui consistoriu convocat pentru decizii obişnuite cu privire la trei canonizări, după votul cardinalilor, papa a citit următoarea declaraţie în latină: "Bene conscius sum hoc munus secundum suam essentiam spiritualem non solum agendo et loquendo exerceri debere, sed non minus patiendo et orando. Attamen in mundo nostri temporis rapidis mutationibus subiecto et quaestionibus magni ponderis pro vita fidei perturbato ad navem Sancti Petri gubernandam et ad annuntiandum Evangelium etiam vigor quidam corporis et animae necessarius est, qui ultimis mensibus in me modo tali minuitur, ut incapacitatem meam ad ministerium mihi commissum bene administrandum agnoscere debeam. Quapropter bene conscius ponderis huius actus plena libertate declaro me ministerio Episcopi Romae, Successoris Sancti Petri, mihi per manus Cardinalium die 19 aprilis MMV commisso renuntiare ita ut a die 28 februarii MMXIII, hora 20, sedes Romae, sedes Sancti Petri vacet et Conclave ad eligendum novum Summum Pontificem ab his quibus competit convocandum esse" ["Sunt foarte conştient că acest ministeriu, prin esenţa sa spirituală, trebuie să fie îndeplinit nu numai cu faptele şi cuvintele, ci nu mai puţin suferind şi făcând rugăciune. Totuşi, în lumea de astăzi, supusă la rapide schimbări şi agitată de probleme de mare relevanţă pentru viaţa credinţei, pentru a conduce barca Sfântului Petru şi a vesti evanghelia, este necesară şi vigoarea fie a trupului, fie a sufletului, vigoare care, în ultimele luni, în mine s-a diminuat în aşa fel încât trebuie să recunosc incapacitatea mea de a administra bine slujirea încredinţată mie. Pentru aceasta, foarte conştient de gravitatea acestui act, cu deplină libertate, declar că renunţ la slujirea mea de Episcop de Roma, Succesor al Sfântului Petru, încredinţată mie prin mâna Cardinalilor la data de 19 aprilie 2005, în aşa fel încât, de la 28 februarie 2013, la orele 20.00, scaunul Romei, scaunul Sfântului Petru, va fi vacant şi va trebui să fie convocat, de cei cărora le revine acest lucru, Conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif" n.t.].

La ultima audienţă generală a pontificatului, la 27 februarie 2013, mulţumind tuturor şi fiecăruia pentru respectul şi înţelegerea cu care a fost primită decizia sa, a asigurat: "Eu voi continua să însoţesc drumul Bisericii cu rugăciunea şi reflecţia, cu acea dedicare Domnului şi Miresei sale pe care am încercat s-o trăiesc până acum în fiecare zi şi pe care aş vrea s-o trăiesc mereu".

După o scurtă rămânere în reşedinţa de la Castel Gandolfo, a trăit ultimii ani ai vieţii sale în Vatican, în mănăstirea Mater Ecclesiae, dedicându-se rugăciunii şi meditaţiei.

Magisteriul doctrinal al lui Benedict al XVI-lea se rezumă în cele trei enciclice Deus caritas est (25 decembrie 2005), Spe salvi (30 noiembrie 2007) şi Caritas in veritate (29 iunie 2009). A încredinţat Bisericii patru exortaţii apostolice, numeroase constituţii apostolice, scrisori apostolice, în afară de catehezele propuse la audienţele generale şi de alocuţiuni, inclusiv cele rostite în timpul celor douăzeci şi patru de călătorii apostolice făcute în lume.

În faţa relativismului şi a ateismului practic tot mai răspândite, în 2010, cu motu proprio Ubicumque et semper, a instituit Consiliul Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, la care, în ianuarie 2013, a transferat competenţele în materie de cateheză.

A luptat cu fermitate împotriva delictelor comise de reprezentanţi ai clerului împotriva minorilor sau a persoanelor vulnerabile, chemând încontinuu Biserica la convertire, la rugăciune, la pocăinţă şi la purificare.

Ca teolog cu autoritate recunoscută, a lăsat un bogat patrimoniu de studiu şi cercetări despre adevărurile fundamentale ale credinţei.

CORPUS
BENEDICTI XVI P.M.
VIXIT A. XCV M. VIII D. XV
ECCLESIAE UNIVERSAE PRAEFUIT A. VII M. X D. IX
A D. XIX M. APR. A. MMV AD D. XXVIII M. FEB. A. MMXIII
DECESSIT DIE XXXI M. DECEMBRIS ANNO DOMINI MMXXII

Semper in Christo vivas, Pater Sancte!

Celebrationum tumulationisque testes fuerunt

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 821.