În acea călătorie cu trenul - seminţele unei prietenii

de Bartolomeu,
patriarh ecumenic

Este o mare onoare să aduc un umil şi fratern tribut de respect, recunoştinţă şi iubire răposatului Papă Benedict al XVI-lea.

Primul meu contact strâns, precum şi prima conversaţie personală cu el, au avut loc în 2002, în timpul călătoriei la Assisi pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Pace, instituită de Ioan Paul al II-lea. Papa Ioan Paul al II-lea, de venerată amintire, a sugerat ca liderii religioşi să meargă împreună la Assisi cu trenul pentru a demonstra parcursul lor interior de conştiinţă spirituală, împreună cu pelerinajul extern de înţelegere religioasă. Am profitat de oportunitate pentru a-l invita pe cardinalul de atunci Joseph Ratzinger să se aşeze lângă mine, în acelaşi compartiment, în timpul călătoriei. Ocazia aceea a plantat seminţele unui afect profund şi ale unei colaborări pastorale care a durat două decenii.

Pentru mine, acea întâlnire în călătoria spre Assisi a fost mult mai mult decât o exprimare accidentală sau informală de solidaritate şi unitate. De fapt, nu a fost nevoie de un mare efort pentru ca noi doi să devenim intimi. Într-adevăr, am recunoscut imediat că suntem din acelaşi aluat, că amândoi apreciem principiul dialogului - şi toate acestea pentru că amândoi împărtăşeam acelaşi obiectiv de unitate şi comuniune în Isus Cristos. Acel moment de întâlnire personală profundă a plăsmuit raportul nostru în timpul întregului pontificat al Papei Benedict. A pecetluit încrederea şi convingerea pe care le aveam în comun cu privire la responsabilitatea noastră - fie o vocaţie, fie o angajare - de a susţine credinţa într-o lume secularizată şi, în acelaşi timp, de a promova unitatea într-o creştinătate dezbinată.

Este inutil s-o spun, cardinalul Ratzinger era deja un studios teolog foarte renumit. Şi influenţase profund mulţi studenţi ortodocşi, prin care - mi-a destăinuit odată - a învăţat să cunoască şi să iubească teologia şi tradiţia din Orient mult mai mult decât prin cărţi. Între acei studenţi, erau cei care după aceea aveau să devină mitropolitul din Elveţia, Damaskinos, şi arhiepiscopul din Australia, Stylianos. Primul a fost esenţial pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Conciliu al Bisericii Ortodoxe, care în sfârşit s-a reunit în insula Creta în 2016, precum şi pentru promovarea dialogului interreligios. Al doilea a fost fundamental în dialogurile ecumenice bilaterale şi multilaterale, slujind şi drept co-preşedinte fondator al Dialogului teologic catolico-ortodox început în 1980.

Astfel, cu ocazia alegerii sale la 19 aprilie 2005, în mod spontan l-am invitat pe Papa Benedict la Fanar, cu un gest simbolic care voia să oglindească vizita precedentă a lui Ioan Paul al II-lea la sediul patriarhiei ecumenice la invitaţia predecesorului nostru, patriarhul Demetrios, după alegerea sa ca papă la 16 octombrie 1978. La un an după începutul slujirii sale papale, Ioan Paul al II-lea a participat personal la sărbătoarea Tronului Bisericii de Constantinopol la 30 noiembrie 1979, când a fost anunţată formal instituirea Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic între Biserica catolică şi Biserica ortodoxă.

La rândul său, la optsprezece luni după alegerea sa, Papa Benedict al XVI-lea a participat personal la sărbătoarea Tronului Patriarhiei ecumenice la 30 noiembrie 2006, marcând reluarea şi reînnoirea dialogului teologic între Bisericile noastre. În Declaraţia noastră comună din 30 noiembrie 2006, "am exprimat bucuria noastră profundă pentru reluarea dialogului teologic. După o întrerupere de câţiva ani, din cauza diferitelor dificultăţi, Comisia a putut să lucreze din nou într-un spirit de prietenie şi de colaborare". Graţie seminţelor prieteniei noastre personale şi rezultatelor eforturilor noastre persistente împreună cu Papa Benedict, în sfârşit, în 2006, s-a reluat dialogul între Bisericile noastre la Belgrad, în Serbia. Şi faptul că această comisie comună a reuşit să se întoarcă la agenda sa teologică şi să facă noi progrese a fost meritul, în mare măsură, al abilităţii teologice a Papei Benedict şi a mitropolitului nostru Ioan de Pergam.

În acelaşi document istoric din noiembrie 2006, am concordat şi cu privire la necesitatea de "a întări colaborările şi mărturia noastră comună în faţa tuturor naţiunilor". În afară de asta, am declarat să încurajăm "să se stabilească raporturi mai strânse între creştini şi un dialog interreligios autentic şi leal, pentru a combate orice formă de violenţă şi de discriminare" şi să "ne angajăm pentru o slujire reînnoită faţă de om şi pentru apărarea vieţii umane, a fiecărei vieţi umane". În sfârşit, am mărturisit că, "fiind conducători religioşi, considerăm ca una dintre îndatoririle noastre să încurajăm şi să susţinem eforturile făcute pentru a proteja creaţia lui Dumnezeu şi pentru a lăsa generaţiilor viitoare un pământ pe care vor putea trăi".

După mai puţin de doi ani, în octombrie 2008, Papa Benedict ne-a invitat să ţinem un discurs formal, central - despre "Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii" - la peste patru sute de cardinali şi episcopi în timpul celei de-a XII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor din Biserica Catolică. Acel eveniment istoric s-a desfăşurat în splendida Capelă Sixtină după celebrarea solemnă a Vesperelor. Era prima dată când un papă de la Roma a cerut unui patriarh ortodox să rostească un discurs de deschidere a unui Sinod general al episcopilor. A fost un dar imens şi o onoare inestimabilă care va rămâne mereu păstrată în adâncul inimii mele şi în istoria Bisericii noastre.

Am avut privilegiul de a lucra în strâns contact cu trei Pontifi Romani în ultimii treizeci şi unu de ani ai slujirii mele patriarhale. La 29 iunie 2008, într-una din cele trei ocazii în care am participat la sărbătoarea patronală a Sfinţilor Petru şi Paul în Vatican, am exprimat Papei Benedict asigurarea că prezenţa mea reprezenta "un gest respectuos de recunoştinţă autentică pentru a răsplăti prezenţa dumneavoastră personală, Sanctitate, în urmă cu nouăsprezece luni, cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei, cel dintâi chemat dintre apostoli şi frate mai bătrân al Sfântului Petru, fondator şi patron al vechiului sediu al Noii Rome". În timpul prânzului, care a urmat după celebrarea solemnă în Bazilica "Sfântul Petru", am adăugat: "Din punct de vedere istoric, aceste vizite au inclus schimburi fundamentale între cele două Biserici ale noastre, ca exprimare tangibilă a unei comunicări mai mari prin dialogul teologic şi în aşteptarea în rugăciune a comuniunii sacramentale depline în Trupul lui Cristos". Acea întâlnire a marcat şi inaugurarea oficială a Anului Sfântului Paul, după naşterea Apostolului Paul cu două milenii înainte, şi ambii am promis să susţinem sărbătorile reciproce.

Am continuat să corespondăm şi să comunicăm cu Papa Benedict mult timp după umila şi totuşi monumentala sa demisie de la pontificat. I-am amintit adesea schimburile noastre personale în cursul anilor şi chiar i-am adresat urările pentru tripla aniversare celebrată în luna aprilie, adică alegerea sa, începutul pontificatului său şi ziua sa de naştere. A apreciat mereu că eu mergeam să-l vizitez în modesta sa mănăstire, unde amintea întâlnirile noastre şi cu orgoliu identifica diferite suveniruri pe care i le dăruisem. "Aceste obiecte - mi-a scris odată - nu erau numai semne emoţionante ale prieteniei noastre personale, ci şi indicaţii spre unitatea între Constantinopol şi Roma, semnale de speranţă că înaintăm spre unitate".

Fie ca sufletul gentil al iubitului frate Papa Benedict al XVI-lea să se odihnească în pacea veşnică! Şi fie ca importanta contribuţie a vieţii sale şi a operei sale să rămână în amintirea veşnică!

(După L'Osservatore Romano, 4 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 397.