Papa Francisc: Teologia lui Benedict al XVI-lea, pasiune şi bogăţie impregnate de evanghelie

Papa Francisc semnează prefaţa unui volum de la LEV, "Dumnezeu este mereu nou", care adună gândurile spirituale ale papei emerit: "Argumentarea credinţei era făcută de el cu devoţiunea omului care s-a abandonat în întregime pe sine însuşi lui Dumnezeu".

PAPA FRANCISC

Sunt bucuros că cititorul poate avea în mâini acest text de gânduri spirituale ale regretatului Papă Benedict al XVI-lea. Titlul exprimă deja unul dintre aspectele cele mai caracteristice ale magisteriului şi ale înseşi viziunii despre credinţă a predecesorului meu: da, Dumnezeu este mereu nou, pentru că el este izvor şi motiv de frumuseţe, de har şi de adevăr. Dumnezeu nu este niciodată repetitiv, Dumnezeu ne surprinde, Dumnezeu aduce noutate. Prospeţimea spirituală care transpare din aceste pagini confirmă asta cu intensitate.

Benedict al XVI-lea făcea teologie în genunchi. Argumentarea credinţei era făcută de el cu devoţiunea omului care s-a abandonat în întregime pe sine însuşi lui Dumnezeu şi care, sub conducerea Duhului Sfânt, căuta o întruchipare tot mai mare a misterului acelui Isus care l-a fascinat încă de când era tânăr.

Culegerea de gânduri spirituale, care este prezentată în aceste pagini, arată capacitatea creativă a lui Benedict al XVI-lea de a şti să investigheze diferitele aspecte ale creştinismului cu o rodnicie de imagini, de limbaj şi de perspectivă care devin un stimulent continuu de a cultiva darul preţios al primirii lui Dumnezeu în propria viaţă. Modul în care Benedict al XVI-lea a ştiut să facă să interacţioneze inima şi raţiunea, gândirea şi afectele, raţionalitatea şi emoţia constituie un model rodnic despre cum se poate relata tuturor forţa năvalnică a evangheliei.

Cititorul va vedea confirmat acest lucru în aceste pagini, care reprezintă - graţie şi competenţei curatorului, spre care se îndreaptă mulţumirea noastră vie - un soi de "sinteză spirituală" a scrierilor lui Benedict al XVI-lea: aici străluceşte capacitatea sa de a arăta mereu nouă profunzimea credinţei creştine. Este suficient un mic florilegiu. "Dumnezeu este un eveniment de iubire", expresie care singură dă dreptate cu plinătate unei teologii mereu armonioase între raţiune şi afect. "Ce anume ne va putea mântui vreodată dacă nu iubirea?", i-a întrebat pe tineri în veghea de rugăciune de la Köln, în 2005, meditaţia amintită aici în mod oportun, punând o întrebare care este ecou al lui Fiodor Dostoievski. Şi când vorbeşte despre Biserică, pasiunea eclezială îl face să pronunţe cuvinte deosebit de pătrunse de apartenenţă şi afecţiune: "Nu suntem un centru de producţie, nu suntem o firmă care are ca scop profitul, suntem Biserică".

Profunzimea gândirii lui Joseph Ratzinger, care se întemeia pe Sfânta Scriptură şi pe Părinţii Bisericii, ne este de ajutor şi astăzi. Aceste pagini tratează un evantai de tematici spirituale şi sunt stimulent în a rămâne deschişi la orizontul veşniciei pe care creştinismul îl are în propriul ADN. Cea a lui Benedict al XVI-lea este şi va rămâne mereu o gândire şi un magisteriu rodnic în timp, pentru că a ştiut să se concentreze asupra referinţelor fundamentale ale vieţii noastre creştine: înainte de toate, persoana şi cuvântul lui Isus Cristos, în afară de virtuţile teologale, adică iubirea, speranţa, credinţa. Şi pentru aceasta toată Biserica îi va fi recunoscătoare. Pentru totdeauna.

În Benedict al XVI-lea o devoţiune neîncetată şi un magisteriu iluminat s-au întărit într-o alianţă armonioasă. De câte ori a vorbit despre frumuseţe cu cuvinte emoţionante! Benedict a considerat mereu frumuseţea ca un drum privilegiat pentru a deschide bărbaţii şi femeile la transcendent şi astfel să-l poată întâlni pe Dumnezeu, care era pentru el îndatorirea cea mai înaltă şi misiunea cea mai urgentă a Bisericii. Îndeosebi, muzica a fost pentru el o artă apropiată cu care să înalţe spiritul şi interioritatea. Dar asta nu-l făcea să-şi abată atenţia, ca adevărat om de credinţă, de la problemele mari şi spinoase din timpul nostru, observate şi analizate cu judecată conştientă şi un spirit critic curajos. Din ascultarea Scripturii, citită în tradiţia mereu vie a Bisericii, a ştiut încă de tânăr să ia acea înţelepciune utilă şi indispensabilă pentru a stabili o confruntare dialogantă cu cultura timpului său, aşa cum confirmă aceste pagini.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ni l-a dăruit pe Papa Benedict al XVI-lea: cu cuvântul său şi mărturia sa ne-a învăţat că este posibil - cu reflecţia, gândirea, studiul, ascultarea, dialogul şi mai ales rugăciunea - a sluji Biserica şi a face bine întregii omeniri; ne-a oferit instrumente intelectuale vii pentru a permite fiecărui credincios să dea cont despre propria speranţă recurgând la un mod de gândire şi de comunicare care să poată fi înţeles de propriii contemporani. Intenţia sa era constantă: să intre în dialog cu toţi pentru a căuta împreună căile prin care să-l întâlnească pe Dumnezeu.

Această căutare a dialogului cu cultura din timpul său a fost mereu o dorinţă arzătoare a lui Joseph Ratzinger: el, ca teolog, mai întâi, şi ca păstor, după aceea, nu s-a izolat niciodată într-o cultură numai intelectualistă, despărţită de istoria oamenilor şi a lumii. Cu exemplul său de intelectual bogat în iubire şi în entuziasm (care etimologic înseamnă a fi în Dumnezeu) ne-a arătat posibilitatea că a căuta adevărul este posibil şi că a ne lăsa posedaţi de el este ceea ce poate obţine mai înalt spiritul uman. Pe acest drum, toate dimensiunile fiinţei umane, raţiunea şi credinţa, inteligenţa şi spiritualitatea, au un rol şi un specific propriu. Plinătatea existenţei noastre, ne-a amintit Benedict al XVI-lea cu cuvântul şi exemplul, se află numai în întâlnirea personală cu Isus Cristos, Cel Viu, Logosul întrupat, revelaţia deplină şi definitivă a lui Dumnezeu, care în el se manifestă iubire până la sfârşit.

Aceasta este urarea mea adresată cititorului: să poată găsi în aceste pagini străbătute de glasul pasionat şi blând al unui maestru de credinţă şi de speranţă harul unei întâlniri noi şi dătătoare de viaţă cu Isus.

(După Vatican News, 4 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 177.