Bacău: 30 de ani de la prima celebrare a Sfintei Liturghii în Parohia "Înălțarea Sfintei Cruci"
În a patra duminică din Advent, 18 decembrie 2022, s-au sărbătorit cei 30 de ani care au trecut de la prima Sfântă Liturghie celebrată la subsolul bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci" din Bacău. La această sărbătoare au fost prezenți primii parohi ai comunității, pr. Gheorghe Farcaș și pr. Eugen Budău, oaspete fiind și episcopul auxiliar, PS Petru Sescu.
Credincioșii au venit cu mic și mare pentru a împărtăși bucuria acestui eveniment, dar, totodată, de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru acești 30 de ani rodnici. Cuvântul de învățătură din cadrul predicii a fost ținut de primul paroh, pr. Gheorghe Farcaș, care a pus accentul pe încrederea pe care a avut-o Iosif în planul lui Dumnezeu. Părintele a amintit cum a luat naștere parohia noastră. Asemenea lui Iosif, acesta și-a pus încrederea în Domnul, reușind să ridice cu multă trudă și răbdare o biserică măreață dintr-un lan de porumb. Văzând cât de multe lucruri au evoluat, câteva lacrimi s-au scurs pe obrajii părintelui simțind în suflet un sentiment de împlinire.
La rugăciunea credincioșilor, am adus un gând de mulțumire pentru toți preoții vicari și parohi care au activat în parohia noastră, precum și pentru pr. Iosif Comorașu, care a ajuns în patria cerească.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, pr. paroh Gabriel Farcaș a ținut să-și exprime bucuria și emoția de a fi păstorul comunității noastre, dar și să le mulțumească preoților invitați, pentru că au fost prezenți la această sărbătoare.
De asemenea, PS Petru Sescu și-a amintit cu multă nostalgie momentele petrecute în parohia noastră pe când era formator la Seminarul băcăuan, bucurându-se pentru faptul că a reușit să fie în mijlocul nostru într-o asemenea zi.
În final, comunitatea Parohiei "Înălțarea Sfintei Cruci" îi mulțumește lui Dumnezeu pentru toți acești ani binecuvântați!
Andreea Bișoc
lecturi: 2237.