Bilanțul acțiunilor și activităților Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași din anul 2022
Joi, 15 decembrie 2022, în Sala Albastră a Casei de tip familial "Sfântul Iosif" din Iași, Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași a celebrat evenimentul de prezentare a realizărilor din anul 2022 și de exprimare a recunoștinței către toți angajații, voluntarii, colaboratorii și autoritățile publice locale.
S-au retrăit cu bucurie momentele anului 2022, un an propice pentru noi proiecte, un an bogat în activități, dar și în provocări diverse, mai ales în contextul tragicului război care lasă un profund sentiment de durere, suferință și neputință. Într-o atmosferă plină de emoții, am avut bucuria de a ne revedea cu toții, marea familie Caritas.
Revederea activităților, sintetizate în cadrul unui film, ne-au făcut pe toți să ne gândim că fără ajutorul bunului Dumnezeu, fără voluntarii, colaboratorii și mai ales fără spiritul de credință, multe din aceste acțiuni, îndreptate spre binele aproapelui nostru, poate nu s-ar fi înfăptuit.
Ne-am simțit onorați de prezența episcopului auxiliar al Diecezei Romano-Catolice de Iași, Preasfințitul Petru Sescu, care ne-a transmis salutul din partea Preasfințitului Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași, dar și cuvântul său: "Din anul 1991 mă dedic activităților caritative, activități care au fost o sursă de putere, curaj și elan. Zâmbetele beneficiarilor sunt recompensa care ne oferă curaj să mergem mai departe. Vă felicit, vă susțin și să nu uităm că dăruind vei dobândi."
De asemenea, am avut onoarea de a-l avea alături și pe pr. Egidiu Condac, econom diecezan și vicar episcopal al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, care ne-a admirat munca și ne-a asigurat de toată susținerea în acțiunile noastre de binefacere. Îi mulțumim pentru sprijinul și implicarea în toate activitățile desfășurate în cei 32 de ani de activitate Caritas.
Finalul evenimentului a fost marcat, acum, în pragul Sărbătorii Nașterii Domnului, de prezența micilor colindători, copiii beneficiari ai Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco" din Iași.
Mulțumim colegei noastre Mihaela Sandu pentru moderarea evenimentului și, de asemenea, mulțumim pentru prezență reprezentanților consiliilor locale partenere din teritoriu.
Putem privi acest sfârșit de an ca un popas ce ne oferă răgazul să reflectăm, să ne oprim puțin din acțiunile noastre și să privim asupra a ceea ce s-a realizat. Vom constata un număr impresionant de persoane: copii și bătrâni abandonați sau uitați, familii în situații dificile, persoane descurajate, bolnave sau singure, persoane ce fug din calea războiului și alte categorii vulnerabile care au găsit o rază de speranță și o mână întinsă la momentul potrivit.
Activitatea desfășurată de-a lungul anului nu ar fi fost posibilă fără sprijinul din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iași, al parohiilor din țară și din diaspora, fără contribuția donatorilor locali și externi, fără parteneriatele cu autoritățile publice locale, fără sprijinul oferit de asociațiile și fundațiile partenere sau fără contribuția companiilor private și a atâtor oameni de bunăvoință, angajați și numeroși voluntari.
Sperăm pe viitor, cu ajutorul dumneavoastră, să ne implicăm în continuare în slujirea celor aflați în diferite forme de dificultate, conștienți că mai ales în acești frați ai noștri e prezent Cristos, Domnul și Mântuitorul nostru. Adresăm un gând de recunoștință tuturor !
Cu bucurie, dragoste creștină și nădejde, vă purtăm în rugăciunile noastre și ne dorim ca Domnul să vă dăruiască împlinire și bucurie sfântă! Vă mulțumim pentru sufletul și interesul cu care ați venit în sprijinul activității noastre. Fiți în continuare purtători de lumină și speranță, mângâiere și ajutor pentru cei neputincioși. Sărbători binecuvântate!
Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
15 decembrie: Bilanțul acțiunilor și activităților Asociației Centrul Diecezan Caritas Iași din anul 2022
lecturi: 813.