Papa Francisc: Angelus (11 decembrie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!

Evanghelia din această a treia duminică din Advent ne vorbeşte despre Ioan Botezătorul care, în timp ce se află în închisoare, îi trimite pe discipolii săi să-l întrebe pe Isus: "Tu eşti cel care trebuie să vină, sau să aşteptăm un altul?" (Mt 11,4). De fapt, Ioan, auzind vorbindu-se despre faptele lui Isus, este cuprins de îndoială dacă este cu adevărat Mesia sau nu. De fapt, el se gândea la un Mesia sever care, venind, va face dreptate cu putere pedepsindu-i pe păcătoşi. Acum, în schimb, Isus are cuvinte şi gesturi de compasiune faţă de toţi, în centrul acţiunii sale este milostivirea care iartă, prin care "orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi şi surzii aud, morţii învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună" (v. 5). Ne face bine însă să ne oprim asupra acestei crize a lui Ioan Botezătorul, pentru că poate să ne spună şi nouă ceva important.

Textul subliniază că Ioan se află în închisoare, şi asta ne face să ne gândim, în afară de locul fizic, la situaţia interioară pe care o trăieşte: în închisoare este întuneric, lipseşte posibilitatea de a vedea clar şi de a vedea dincolo. De fapt, Botezătorul nu mai reuşeşte să-l recunoască pe Isus ca Mesia aşteptat. Este asaltat de îndoială şi îi trimite pe discipoli să verifice: "Mergeţi să vedeţi dacă este Mesia sau nu". Ne uimeşte ceea ce i se întâmplă chiar lui Ioan, care l-a botezat pe Isus în Iordan şi l-a indicat discipolilor săi ca Mielul lui Dumnezeu (cf. In 1,29). Dar asta înseamnă că şi cel mai mare credincios trece prin tunelul îndoielii. Şi acesta nu este un rău, dimpotrivă, uneori este esenţial pentru creşterea spirituală: ne ajută să înţelegem că Dumnezeu este mai mare decât cum ni-l imaginăm; faptele pe care le săvârşeşte sunt surprinzătoare faţă de calculele noastre; acţiunea sa este diferită, mereu, depăşeşte nevoile noastre şi aşteptările noastre; şi de aceea nu trebuie să încetăm niciodată să-l căutăm şi să ne convertim la adevărata sa faţă. Un mare teolog spunea că Dumnezeu "trebuie redescoperit în etape... uneori crezând că îl pierdem" (Henri de Lubac, Sulle vie di Dio, Milano, 2008, 25). Aşa face Botezătorul: în îndoială, îl caută iarăşi, îl interoghează, "discută" cu el şi în sfârşit îl redescoperă. Ioan, definit de Isus cel mai mare între cei născuţi din femeie (cf. Mt 11,11), ne învaţă aşadar să nu-l închidem pe Dumnezeu în schemele noastre. Acesta este mereu pericolul, ispita: a ne face un Dumnezeu după măsura noastră, un Dumnezeu pentru a-l folosi. Şi Dumnezeu este altceva.

Fraţilor şi surorilor, şi noi putem să ne aflăm uneori în situaţia lui, într-o închisoare interioară, incapabili să recunoaştem noutatea Domnului, pe care poate că îl ţinem prizonier al prezumţiei că ştim deja totul despre el. Iubiţi fraţi şi surori, niciodată nu se ştie totul despre Dumnezeu, niciodată! Eventual avem în cap un Dumnezeu puternic care face ceea ce vrea, şi nu Dumnezeul blândeţii umile, Dumnezeul milostivirii şi al iubirii, care intervine mereu respectând libertatea noastră şi alegerile noastre. Eventual ne vine şi nouă să-i spunem: "Eşti cu adevărat tu, aşa de umil, Dumnezeul care vine să ne mântuiască?". Şi ni se poate întâmpla ceva asemănător şi cu fraţii: avem ideile noastre, prejudecăţile noastre şi punem altora - în special celui pe care-l simţim diferit de noi - etichete rigide. Aşadar, Adventul este un timp de răsturnare a perspectivelor, unde să ne lăsăm uimiţi de măreţia milostivirii lui Dumnezeu. Uimirea: Dumnezeu uimeşte mereu. (Am văzut asta puţin mai înainte, în programul "A Sua immagine", vorbeau despre uimire). Dumnezeu este mereu Cel care provoacă în tine uimirea. Un timp - Adventul - în care, pregătind ieslea pentru Pruncul Isus, să învăţăm din nou cine este Domnul nostru; un timp în care să ieşim din anumite scheme, din anumite prejudecăţi faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Adventul este un timp în care, în loc să ne gândim la cadourile pentru noi, să putem dărui cuvinte şi gesturi de mângâiere celui care este rănit, aşa cum a făcut Isus cu orbii, surzii şi şchiopii.

Sfânta Fecioară Maria să ne ia de mână, ca mamă, să ne ia de mână în aceste zile de pregătire pentru Crăciun şi să ne ajute să recunoaştem în micimea Pruncului măreţia lui Dumnezeu care vine.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri, la Barbacena în Brazilia, a fost beatificată Isabel Cristina Mrad Campos. Această tânără a fost ucisă în 1982 la douăzeci de ani, din ură faţă de credinţă, pentru că a apărat demnitatea sa de femeie şi valoarea castităţii. Exemplul său eroic să poată stimula îndeosebi pe tineri să dea o mărturie generoasă de credinţă şi de adeziune la evanghelie. Aplauze pentru noua fericită!

Urmăresc cu durere şi preocupare ştirile care vin din Sudanul de Sud, cu privire la ciocnirile violente din zilele trecute. Să-l rugăm pe Domnul pentru pacea şi reconcilierea naţională, pentru ca să înceteze atacurile şi să fie respectaţi mereu civilii.

Astăzi este Ziua Mondială a Muntelui, care invită să recunoaştem importanţa acestei minunate resurse pentru viaţa planetei şi a omenirii. Tema din acest an - "Femeile mută munţii" - este adevărat, femeile mută munţii! - ne aminteşte rolul femeilor în îngrijirea ambientului şi în păstrarea tradiţiilor populaţiilor montane. De la oamenii de la munte învăţăm simţul de comunitate şi faptul de a merge împreună.

Vă salut pe voi toţi, care aţi venit din Roma, din Italia şi din atâtea părţi ale lumii. Îndeosebi, salut credincioşii din Barcelona, Valencia, Alicante, Beirut, Cairo şi cei din Mexic şi din Polonia. Salut comunitatea catolică tanzaniană din Italia; grupurile parohiale din Terni, Panzano in Chianti, Perugia, Nozza di Vestone; corul alpinilor din Roma; şi reprezentanţii cetăţenilor care trăiesc în zonele cele mai poluate din Italia, dorind o soluţionare corectă la problemele lor grave şi la bolile care vin din acest ambient poluat.

Şi aş vrea să trimit un salut cordial deţinuţilor din închisoarea "Due Palazzi" din Padova: vă salut cu afect!

Şi acum binecuvântez "Pruncuşorii", adică statuetele lui Isus Prunc pe care voi, dragi copii şi tineri, le-aţi adus aici şi pe care după aceea, întorcându-vă acasă, le veţi pune în iesle. Vă invit să vă rugaţi, în faţa ieslei, pentru ca Naşterea Domnului să aducă o rază de pace copiilor din întreaga lume, în special celor constrânşi să trăiască zilele teribile şi întunecate ale războiului, acest război în Ucraina care distruge atâtea vieţi, atâtea vieţi, şi atâţia copii. Binecuvântarea Pruncuşorilor... [îi binecuvântează].

Urez tuturor o duminică frumoasă şi un drum bun spre Naşterea lui Isus. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 276.