Figuri din Advent. Neprihănita Zămislire ca model

Maria, mama Celui Aşteptat

de Simone Caleffi

"Credincioşii care trăiesc cu liturgia spiritul Adventului, considerând iubirea inefabilă cu care Fecioara l-a aşteptat pe Fiul, sunt invitaţi s-o asume ca model şi să se pregătească pentru a merge în întâmpinarea Mântuitorului care vine «vigilenţi în rugăciune, tresăltând în cântări de laudă»" (Marialis cultus, 4). Una din cele trei figuri centrale ale Adventului este mama celui aşteptat: astfel, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, pe care o celebrăm la începutul acestui timp (8 decembrie), nu numai că nu-i rupe unitatea, ci ne dăruieşte însoţitoarea corectă, pentru a merge în întâmpinarea Domnului. Aşa cum a afirmat Papa Francisc în omilia de la Liturghia de dimineaţă la Casa "Sfânta Marta", luni, 2 decembrie 2013, "când vine Cristos" trebuie "refăcut totul din nou, refăcută inima, sufletul, viaţa, speranţa, drumul". Pentru a obţine curajul de a "reface" toate acestea, nu putem să nu cerem mijlocirea Mariei Neprihănite, pentru că ea este capodopera iniţială a omenirii mântuite, rodul cel mai preţios în venirea Domnului.

Timpul de Advent este adevărata lună mariană; problema este că omul modern pare să nu mai aştepte întoarcerea lui Cristos. Şi, aşa cum a scris pr. Tonino Bello, pentru prima duminică din Advent din 1990, "dacă astăzi nu mai ştim să aşteptăm este pentru că suntem terminaţi cu speranţa". Aşadar într-adevăr, aşa cum a spus Sfântul Paul al VI-lea, criza speranţei generează criza credinţei. De fapt, "în timp ce Eva, deviată de mesajul diavolului, nu a ascultat de cuvântul divin şi s-a înstrăinat de Dumnezeu, Maria, în schimb, condusă de vestea îngerului, a ascultat de cuvântul divin şi a meritat să-l poarte pe Dumnezeu în sânul său", a afirmat noul învăţător al Bisericii, Sfântul Irineu, episcop de Lyon, în tratatul său Împotriva ereziilor. Eva nu a avut încredere în Dumnezeu, Maria da. Aşadar, aşa cum alegerea Evei i-a tras pe toţi în păcat, cea a Mariei aduce tuturor mântuirea; motiv pentru care gloria Mariei putem să ne-o însuşim, în măsura în care suntem Biserică, aşa cum a ilustrat, la rândul său, fericitul Isac, abate al mănăstirii din Stella, în Discursul 51: "Sunt mulţi fii şi un singur fiu. Aşa cum capul şi trupul sunt un singur fiu şi mai mulţi fii, la fel, Maria şi Biserica sunt o singură mamă şi mai multe mame, o singură fecioară şi mai multe fecioare. Ambele sunt mame, ambele sunt fecioare. Ambele au zămislit de la Duhul Sfânt fără atracţie trupească. Ambele i-au dat lui Dumnezeu Tatăl un fiu, fără păcat. Una a născut fără niciun păcat, un cap pentru trup; cealaltă a făcut să se nască, prin iertarea păcatelor, un trup pentru cap".

Dar să revenim la evenimentul fecioarei din Nazaret. Sfântul Bernard, în a patra Omilie despre Sfânta Fecioară Maria, spune: "Ai auzit, Fecioară, că vei zămisli şi vei naşte un fiu; ai auzit că acesta va fi nu de la un om, ci de la Duhul Sfânt. Îngerul aşteaptă răspunsul: este timpul să se întoarcă la Dumnezeu, cel care l-a trimis. Aşteptăm şi noi, Stăpână, cuvântul milostivirii, noi care suntem atât de mizerabili apăsaţi de o sentinţă de condamnare". Cu ce trepidaţie aşteaptă inima fidelă asentimentul Mariei la planul mântuirii! Proiectul lui Dumnezeu, misterul răscumpărării noastre nu se realizează fără libertatea acestei femei, care voluntar acceptă ceea ce Tatăl a gândit. Fiat-ul Mariei nu este rostit fără speranţa care, prin credinţă, devine certitudine. Certitudine că Dumnezeu iubeşte infinit creaturile sale şi orice lucru pe care-l face sau îl permite nu are alt scop decât caritatea şi derivă din bunătatea şi înţelepciunea sa. Maria găseşte speranţa sa în faptul că "atunci când îngerul îi face cunoscut misterul maternităţii sale feciorelnice, îi vesteşte, pentru a-i întări credinţa cu un exemplu, că o femeie în vârstă şi sterilă a zămislit, şi aceasta dovedeşte că Dumnezeu poate să facă tot ce vrea. Îndată ce Maria a auzit aceasta, a plecat în grabă spre regiunea muntoasă, nu pentru că nu ar fi dat crezare profeţiei, nici pentru că nu ar fi fost sigură de această veste, nici pentru că s-ar fi îndoit de acest exemplu, ci pentru că era bucuroasă pentru promisiune şi doritoare să facă un serviciu, cu elanul bucuriei sale. Încotro putea să se îndrepte cu atâta grabă ea, care era de acum plină de Dumnezeu, dacă nu spre înălţimi? Harul Sfântului Duh nu cunoaşte întârzieri, nici încetineli", scrie Sfântul Ambroziu în Comentariu asupra Evangheliei după Sfântul Luca.

Da-ul Mariei este explicat de ea însăşi în Magnificat. Sfântul Beda Venerabilul, preot, în Comentariul asupra Evangheliei lui Luca, citând cântarea Fecioarei şi dându-i cuvântul ei, afirmă: "Domnul m-a înălţat cu un dar atât de mare şi atât de nemaiauzit încât nu pot să îl exprim în nicio limbă, ci abia dacă iubirea îl poate înţelege în adâncul inimii. De aceea, mă străduiesc din toate puterile sufletului meu să-i înalţ un imn de mulţumire şi mă dăruiesc, cu tot ce trăiesc, simt şi înţeleg, contemplării măreţiei lui fără de sfârşit, căci duhul meu se bucură în dumnezeirea veşnică a aceluiaşi Isus, adică a Mântuitorului, cu care trupul meu a fost însărcinat prin zămislirea în timp".

Şi noi, îngânduraţi de o economie în declin, înspăimântaţi de zgomotele războaielor, ştim, ca şi Maria, să bazăm încrederea noastră într-un Dumnezeu iubire care şi atunci când pare să se ascundă nu abandonează creaţia sa? Ştim să întemeiem credinţa noastră pe certitudinea că "orice fel de lucru va fi pentru bine"? Cum mărturiseşte Iuliana de Norwich, trebuie "să rămânem cu fermitate în credinţă, (...) să credem trainic şi perfect" că totul se va termina în bine. Şi pentru că creştinul care pierde speranţa pierde însuşi sensul existenţei sale şi este ca şi cum ar trăi în faţa unui zid care îl împiedică să privească dincolo de nasul său. În schimb, îndemnaţi de papa, vrem să devenim tot mai mult constructori de punţi care leagă maluri opuse. Aşadar, cu monseniorul Bello, să cerem Mariei să alimenteze "candelele speranţei" pentru că ştim că "vor veni timpuri dificile, dar noi trebuie să le înfruntăm cu mare speranţă", aşa cum a scris la 16 mai 1993. Şi noi, cu el, "să-i cerem Domnului, să-i cerem Sfintei Fecioare ca să facă să se reverse în inima noastră speranţa în timpuri mai bune".

(După L'Osservatore Romano, 7 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 489.