Papa Francisc: Întâlnirea de rugăciune pentru pace cu liderii creştini şi ai religiilor mondiale (25 octombrie 2022)

Stimaţi lideri ai Bisericilor creştine şi ai religiilor mondiale,
Fraţilor şi surorilor,
Distinse autorităţi!

Mulţumesc fiecăruia dintre voi care participaţi la această întâlnire de rugăciune pentru pace. Recunoştinţă specială exprim liderilor creştini şi ai altor religii, animaţi de spiritul de fraternitate care a inspirat prima convocare istorică voită de Sfântul Ioan Paul al II-lea la Assisi, în urmă cu treizeci şi şase de ani.

Anul acesta, rugăciunea noastră a devenit un "strigăt", pentru că astăzi pacea este grav încălcată, rănită, călcată în picioare: şi asta în Europa, adică în continentul care în secolul trecut a trăit tragediilor celor două războaie mondiale - şi suntem în al treilea. Din păcate, de atunci, războaiele n-au încetat niciodată să însângereze şi să sărăcească pământul, dar momentul pe care-l trăim este deosebit de dramatic. Pentru aceasta am înălţat rugăciunea noastră către Dumnezeu, care ascultă mereu strigătul neliniştit al fiilor săi. Ascultă-ne, Doamne!

Pacea este în inima religiilor, în Scripturile lor şi în mesajul lor. În tăcerea rugăciunii, în această seară, am auzit strigătul păcii: pacea sufocată în atâtea regiuni din lume, umilită de prea multe violenţe, negată chiar şi copiilor şi bătrânilor, care nu sunt cruţaţi de asprimile teribile ale războiului. Strigătul păcii este adesea redus la tăcere, în afară de retorica războinică şi de indiferenţă. este redusă la tăcere de ura care creşte în timp ce se duc lupte.

Dar invocarea păcii nu poate să fie suprimată: urcă din inima mamelor, este scrisă pe feţele refugiaţilor, ale familiilor care fug, ale râniţilor sau ale muribunzilor. Şi acest strigăt tăcut se înalţă la cer. Nu cunoaşte formule magice pentru a ieşi din conflicte, dar are dreptul sacrosanct de a cere pace în numele suferinţelor îndurate, şi merită ascultare. Merită ca toţi, începând de la guvernanţi, să se aplece pentru a asculta cu seriozitate şi respect. Strigătul păcii exprimă durerea şi oroarea războiului, mamă a tuturor sărăciilor.

"Fiecare război lasă lumea mai rea de cum a găsit-o. Războiul este un faliment al politicii şi al umanităţii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului" (Enciclica Fratelli tutti, 261). Sunt convingeri care provin din lecţiile foarte dureroase din secolul al XX-lea, şi din păcate şi din această parte a secolului al XXI-lea. De fapt, astăzi se întâmplă ceea ce ne temeam că nu vom mai vrea să ascultăm vreodată: adică folosirea armelor atomice, care în mod vinovat după Hiroshima şi Nagasaki s-a continua să fie produse şi experimentate, acum este ameninţată în mod deschis.

În acest scenariu întunecat, unde din păcate planurile celor puternici de pe pământ nu dau crezare aspiraţiilor popoarelor, nu se schimbă, pentru mântuirea noastră, planul lui Dumnezeu, care este "un proiect de pace şi nu de nenorocire" (cf. Ier 29,11). Aici găseşte ascultare glasul celui care nu are glas; aici se întemeiază speranţa celor mici şi a celor săraci: în Dumnezeu, al cărui nume este Pace. Pacea este darul său şi l-am invocat de la el. Dar acest dar trebuie să fie primit şi cultivat de noi, bărbaţi şi femei, în special de noi, cei care credem. Să nu ne lăsăm contagiaţi de logica perversă a războiului; să nu cădem în capcana urii faţă de duşman. Să repunem pacea în inima viziunii despre viitor, ca obiectiv central al acţiunii noastre personale, sociale şi politice, la toate nivelurile. Să dezamorsăm conflictele cu arma dialogului.

În timpul unei crize internaţionale grave, în octombrie 1962, în timp ce păreau apropiate o ciocnire militară şi o deflagraţie nucleară, Sfântul Ioan al XXIII-lea a făcut acest apel: "Noi implorăm toţi guvernanţii să nu rămână surzi la acest strigăt al omenirii. Să facă tot ceea ce este în puterea lor pentru a salva pacea". "Astfel vor evita la adresa lumii ororile unui război, ale cărui consecinţe teribile se pot prevedea care vor fi. [...] A promova, a favoriza, a accepta dialogurile, la toate nivelurile şi în orice timp, este o regulă de înţelepciune şi de prudenţă care atrage binecuvântarea cerului şi a pământului" (Radio-mesaj, 25 octombrie 1962).

După şaizeci de ani, aceste cuvinte sună cu actualitate impresionantă. Mi le însuşesc. Nu suntem "neutri, ci susţinători pentru pace. De aceea invocăm ius pacis ca drept al tuturor de a rezolva conflictele fără violenţă" (Întâlnire cu studenţii şi cu lumea academică din Bologna, 1 octombrie 2017).

În aceşti ani, fraternitatea între religii a făcut progrese decisive: "Religii surori care să ajute popoarele fraţi să trăiască în pace" (Întâlnire de rugăciune pentru pace, 7 octombrie 2021). Tot mai mult ne simţim fraţi între noi! În urmă cu un an, întâlnindu-ne chiar aici, în faţă la Colosseum, am lansat un apel, astăzi şi mai actual: "Religiile nu pot să fie folosite pentru război. Numai pacea este sfântă şi nimeni să nu folosească numele lui Dumnezeu pentru a binecuvânta teroarea şi violenţa. Dacă vedeţi în jurul vostru războaiele, nu vă resemnaţi! Popoarele doresc pacea" (ibid.).

Şi asta este ceea ce încercăm să continuăm să facem, tot mai bine, zi de zi. Să nu ne resemnăm cu războiul, să cultivăm seminţe de reconciliere; şi astăzi să înălţăm către cer strigătul păcii, tot cu cuvintele Sfântului Ioan al XXIII-lea: "Să se înfrăţească toate popoarele pământului şi să înflorească în ele şi să domnească mereu mult dorita pace" (Enciclica Pacem in terris, 91). Aşa să fie, cu harul lui Dumnezeu şi bunăvoinţa bărbaţilor şi femeilor pe care el îi iubeşte.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 463.