Papa Francisc: Folosirea în război a energiei atomice este o crimă
de Andrea De Angelis
Folosire criminală. Este clar papa în condamnarea folosirii energiei nucleare pentru scopuri nepașnice. Din account-ul său @Pontifex un tweet de luni dimineață, 26 septembrie 2022, a sintetizat gândirea sa: "Doresc să reafirm că folosirea energiei atomice pentru scopuri de război este, astăzi mai mult ca oricând, o crimă, nu numai împotriva omului și a demnității sale, ci împotriva oricărei posibilități de viitor în casa noastră comună. #Pace #DisarmoNucleare #TempodelCreato".
Mesajul Papei Francisc vine pentru Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare și subliniază încă o dată urgența unei soluții alternative și imediate la amenințarea produsă de acest tip de armamente pe care comunitatea internațională este solicitată să o găsească. Războiul din Ucraina a înăsprit un sistem unde armele nucleare au ocupat, și continuă s-o facă, un rol de prim plan pe tabla de șah geopolitică mondială. Un drum care poate duce întreaga omenire la abisul autodistrugerii. Și Ziua de astăzi, celebrată din voința Națiunilor Unite la fiecare 26 septembrie din 2013, este un stimulent ulterior de a accelera reflecția.
Niciodată ca în 2022 dezarmarea nucleară nu este o temă de actualitate stringentă. În urmă cu două zile s-a amintit a șaptea lună de la începutul războiului în Ucraina - țară care de altfel în '94 a renunțat la al treilea arsenal nuclear ca mărime. Un conflict unde, ca urmare a referendumului voit de Kremlin în regiunile ucrainene ocupate și nerecunoscut de cea mai mare parte a comunității internaționale, recurgerea la armele nucleare a fost amintită din nou de Moscova. Într-o lume în care bărbați și femei trăiesc "sub presiune", în proiecția unui viitor făcut din mașini și roboți care dăruiesc iluzia unei "tinereți veșnice", se impune ideea "unei catastrofe finale care ne va stinge" și este "ceea ce se întâmplă cu un eventual război atomic", spunea papa în timpul catehezei sale în audiența generală din 16 martie, cu referință la repetatele amenințări nucleare reieșite în primele săptămâni ale conflictului din Ucraina. "«Ziua următoare» - dacă vor mai exista zile și ființe umane - va trebui să se reînceapă de la zero. A distruge tot pentru a reîncepe de la zero", adăuga Papa Francisc.
După trei luni, la 21 iunie 2022, papa relansa apelul său într-un mesaj adresat ambasadorului Alexander Kmentt, președinte al primei reuniuni a statelor membre ale Tratatului despre interzicerea armelor nucleare, în desfășurare în acele zile la Viena. Papa Francisc în acea ocazie cerea încă o dată să "se reducă la tăcere armele și să se elimine cauzele conflictelor printr-o recurgere neobosită la negocieri". "Cei care fac războiul uită umanitatea", reafirma el, subliniind că "pacea este indivizibilă și, pentru a fi cu adevărat dreaptă și durabilă, trebuie să fie universală. Este un raționament înșelător și mazochist a crede că siguranța și pacea câtorva nu este legată cu siguranța și cu pacea colectivă a altora". Pentru papa, așadar, nuclearul se poate defini un "multiplicator de riscuri" care "furnizează numai iluzia unei păci oarecare: a încerca să se apere și să se garanteze stabilitatea și pacea printr-un fals simț de siguranță și un echilibru al terorii, susținut de o mentalitate de frică și neîncredere, ajunge în mod inevitabil pentru a otrăvi raporturile dintre popoare și să împiedice orice formă posibilă de dialog real". În afară de asta, posesia de arme atomice duce cu ușurință la amenințarea folosirii lor: așadar devine "un soi de șantaj - spunea Papa Francisc - care ar trebui să fie repugnant pentru conștiințele umanității".
Mai recent, în discursul adresat participanților la Adunarea Plenară a Academiei Pontificale de Științe, papa a aminti invocația pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea a adresat-o Fecioarei pentru că planeta nu cunoscuse oroarea conflictului nuclear: "Numeroasele conflicte armate care sunt în desfășurare îngrijorează în mod serios. Am spus că era un al treilea război mondial «pe bucăți». Astăzi poate că putem spune «total», iar riscurile pentru persoane și pentru planetă sunt tot mai mari. Sfântul Ioan Paul al II-lea i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că, prin mijlocirea Mariei, lumea a fost ferită de războiul atomic. Din păcate trebuie să continuăm să ne rugăm pentru acest pericol, care deja de mult timp ar fi trebuit să fie descurajat".
Apoi pontiful a subliniat că "cuceririle științifice din acest secol trebuie să fie orientate mereu de exigențele fraternității, dreptății și păcii, contribuind la rezolvarea marilor provocări pe care omenirea și habitatul său trebuie să le înfrunte".
Sunt nenumărate ocaziile în care Sfântul Scaun a exprimat nu-ul său ferm față de folosirea și față de posesia de arme nucleare. De exemplu, cu puțin un an în urmă, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin amintea că pandemia "ne învață o lecție prețioasă", adică "este necesar să reconsiderăm conceptul nostru de siguranță", care "nu se poate baza pe amenințarea distrugerii reciproce și pe frică, ci trebuie să-și găsească propriul fundament în dreptate, în dezvoltarea umană integrală, în respectarea drepturilor umane, în îngrijirea creației, în promovarea de structuri educative și sanitare, în dialog și în solidaritate". Făcea asta inaugurând cu un video-mesaj întâlnirea "Convertirea armelor nucleare? Se potrivește!", organizată de "Comitetul pentru o civilizație a iubirii", desfășurată în Sala de Presă a Sacrului Convent din Assisi. Academia Pontificală de Științe a publicat în aprilie 2022 o declarație lungă despre prevenirea războiului nuclear, prezentând riscurile pe care el le-ar aduce întregii omeniri. Nouă puncte de acțiune și patru apeluri adresate liderilor naționali și religioși, oamenilor de știință și bărbaților și femeilor din orice parte a lumii pentru ca știința să ajute la trăirea în pace, să frâneze pervertirea cuceririlor sale. Mai recent, Vaticanul a cerut ca statele să colaboreze în urmărirea folosirilor pașnice ale energiei nucleare. Intervenind la 8 august la New York la Conferința ONU de revizuire a Tratatului de non-proliferare a armelor nucleare, arhiepiscopul Gabriele Caccia, șef al delegației Sfântului Scaun, a reafirmat convingerea că energia atomică trebuie să fie utilizată numai pentru scopuri pașnice.
"Folosirea energiei atomice pentru scopuri de război este imorală, așa cum este imorală în același mod posesia de arme atomice, așa cum a spus deja în urmă cu doi ani. Vom fi judecați pentru asta". Acesta este cu siguranță unul din pasajele cele mai puternice din discursul rostit de papa la Memorialul Păcii din Hiroshima. Papa a subliniat deja la audiența din 2017 acordată participanților la întâlnirea "Perspective pentru o lume liberă de armele nucleare și pentru o dezarmare integrală" că trebuie "condamnată cu fermitate" folosirea bombelor nucleare precum și "însăși posesia lor", și cuvinte asemănătoare au fost rostite tot în acel an în conferința de presă în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Myanmar și Bangladesh. Cu ocazia celei de-a 53-a Zi Mondiale a Păcii, celebrată la 1 ianuarie 2020, Papa Francisc a făcut iarăși o referință la periculozitatea armelor nucleare. "Nu putem pretinde să menținem stabilitatea în lume prin frica eliminării, într-un echilibru deosebit de instabil, suspendat pe marginea prăpastiei nucleare și închis în interiorul zidurilor indiferenței, unde se iau decizii socio-economice care deschid calea spre dramele rebutării omului și a creației, în loc să ne păzim unii pe alții".
(După Vatican News, 26 septembrie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 294.