Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Kazahstan
(13-15 septembrie 2022)

Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi corpul diplomatic
"Qazaq Concert Hall", marţi, 13 septembrie 2022

Domnule preşedinte al republicii,
distinşi membri ai guvernului şi ai corpului diplomatic,
stimate autorităţi religioase şi civile,
înalţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai lumii culturii,
doamnelor şi domnilor!

Vă salut cordial, recunoscător domnului preşedinte pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Sunt onorat să fiu aici cu voi, în această ţară pe cât de antică, pe atât de extinsă, în care vin ca pelerin de pace, în căutare de dialog şi de unitate. Lumea noastră are nevoie urgentă de asta, are nevoie să regăsească armonie. Armonie care în această ţară poate să fie bine reprezentată de un instrument muzical tradiţional şi caracteristic, pe care am ajuns să-l cunosc: dombra (este o lăută populară cu gât lung, n.t.). Ea constituie o emblemă centrală şi unul din simbolurile cele mai importante din Kazahstan, aşa încât recent a fost dedicată o zi specifică. Aş vrea să asum tocmai dombra ca element în jurul căreia să articulez ceea ce doresc să vă împărtăşesc cu voi.

Pregătindu-mă pentru această călătorie am aflat că unele versiuni ale dombrei au fost deja cântate în epoca medievală şi că ea, de-a lungul secolelor, a însoţit relatările muzicale de legende şi opere poetice, legând trecutul de prezent. Simbol de continuitate în diversitate, ritmează aşadar amintirea ţării, şi astfel face referinţă la importanţa, în faţa rapidelor schimbări economice şi sociale în desfăşurare, de a nu neglija legăturile cu viaţa celui care ne-a precedat, şi prin acele tradiţii care permit să se preţuiască trecutul şi să se valorizeze ceea ce s-a moştenit. De exemplu, mă gândesc la obiceiul frumos răspândit aici de a coace, vinerea dimineaţă, şapte pâini în cinstea strămoşilor.

Amintirea Kazahstanului, pe care Papa Ioan Paul al II-lea, pelerin aici, l-a definit "Ţară de martiri şi de credincioşi, ţară de deportaţi şi de eroi, ţară de gânditori şi de artişti" (Discurs în timpul ceremoniei de bun venit, 22.9.2001), poartă imprimată o glorioasă istorie de cultură, umanitate şi suferinţă. Cum să nu amintim, în mod deosebit, lagărele de închisoare şi deportările în masă care au văzut în oraşe şi în stepele nemărginite din aceste regiuni oprimarea atâtor populaţii? Dar kazahii nu s-au lăsat închişi de aceste samavolnicii: din amintirea închiderii a înflorit grija faţă de includere. În această ţară, străbătută încă din antichitate de mari mutări de popoare, amintirea suferinţei şi a încercărilor experimentate să fie un bagaj indispensabil pentru a merge spre viitor punând pe primul loc demnitatea omului, a fiecărui om, şi a fiecărui grup etnic, social, religios.

Să ne întoarcem la dombra: cu ea se cântă pişcând cele două coarde ale sale. Şi Kazahstanul este caracterizat de capacitatea de a înainta creând armonie între "două coarde paralele": temperaturi atât de rigide iarna pe cât de ridicate vara; tradiţie şi progres, bine simbolizate de întâlnirea de oraşe istorice cu altele moderne, ca această capitală. Mai ales, răsună în ţară notele a două suflete, cel asiatic şi cel european, care formează o permanentă "misiune de legătură între două continente" (Id., Discurs adresat tinerilor, 23.9.2001), un "inel de legătură între Orient şi Occident" (Id., Ceremonia de rămas-bun, 25.9.2001). Coardele dombrei răsună de obicei împreună cu alte instrumente cu arc tipice din aceste locuri: armonia se maturizează şi creşte în ansamblu, în coralitatea care face armonioasă viaţa socială. "Izvorul succesului este unitatea", afirmă un frumos proverb local. Dacă asta este valabil pretutindeni, aici în mod deosebit: cele circa o sută cincizeci de grupuri etnice şi cele peste optzeci de limbi prezente în ţară, cu istorii, tradiţii culturale şi religioase diferite, compun o simfonie extraordinară şi fac din Kazahstan un laborator multietnic, multicultural şi multireligios unic, revelând vocaţia sa deosebită, aceea de a fi Ţară a întâlnirii.

Sunt aici pentru a sublinia importanţa şi urgenţa acestui aspect, la care religiile sunt chemate în mod deosebit să contribuie; de aceea voi avea onoarea de a lua parte la al şaptelea Congres al liderilor religiilor mondiale şi tradiţionale. În mod oportun, constituţia Kazahstanului, definindu-l pe laic, prevede libertatea de religie şi de crez. O laicitate sănătoasă, care să recunoască rolul preţios şi de neînlocuit al religiei şi să contrasteze extremismul care o corodează, reprezintă o condiţie esenţială pentru tratamentul egal al fiecărui cetăţean, în afară de a favoriza sentimentul de apartenenţă la ţară din partea tuturor componentelor sale etnice, lingvistice, culturale şi religioase. De fapt, religiile, în timp ce desfăşoară rolul de neînlocuit de a căuta şi de a mărturisi Absolutul, au nevoie de libertate de a se exprima. Aşadar, libertatea constituie cea mai bună matcă pentru convieţuirea civilă.

Este o nevoie înscrisă în numele acestui popor, în cuvântul "kazah", care evocă tocmai faptul de a merge liber şi independent. Tutelarea libertăţii, aspiraţie scrisă în inima fiecărui om, singură condiţie pentru ca întâlnirea între persoane şi grupuri şi să fie reală şi nu artificială, se traduce în societatea civilă în mod deosebit prin recunoaşterea drepturilor, însoţite de obligaţii. Aş vrea să exprim apreciere, din acest punct de vedere, pentru afirmarea valorii vieţii umane prin abolirea pedepsei cu moartea, în numele dreptului la speranţă pentru fiecare fiinţă umană. Alături de asta, este important a garanta libertăţile de gândire, de conştiinţă şi de exprimare, pentru a da spaţiu rolului unic şi egal pe care îl are fiecare pentru ansamblu.

Şi în asta poate să fie stimulantă dombra. Ea este îndeosebi un instrument muzical popular şi, ca atare, comunică frumuseţea de a păstra geniul şi vivacitatea unui popor. Acest lucru este încredinţat înainte de toate autorităţilor civile, prime responsabile în promovarea binelui comun, şi se realizează în mod special prin susţinerea democraţiei, care constituie forma cea mai adaptată pentru ca puterea să se traducă în slujire în favoarea întregului popor şi nu numai a câtorva. Ştiu că a fost demarat, mai ales în ultimele luni, un proces de democratizare menit să întărească toate competenţele parlamentului şi ale autorităţilor locale şi, mai în general, o distribuire mai mare a puterii. Este vorba de un parcurs meritoriu şi angajant, desigur nu scurt, care cere să se continue spre o ţintă fără întoarcere înapoi. De fapt, încrederea în cel care guvernează creşte atunci când promisiunile nu sunt instrumentale, ci sunt realizate efectiv.

Peste tot este nevoie ca democraţia şi modernizarea să nu se regăsească în reclame, ci să ajungă într-o slujire concretă a poporului: o politică bună făcută din ascultarea oamenilor şi din răspunsuri la nevoile sale legitime, din implicare a societăţii civile şi a organizaţiilor nonguvernamentale şi umanitare, din atenţie deosebită faţă de muncitori, faţă de tineri şi faţă de grupurile mai slabe. Precum şi - fiecare ţară din lume are nevoie de asta - din măsuri de contrastare a corupţiei. Acest stil politic realmente democratic este răspunsul cel mai eficace la posibile extremisme, personalisme, populisme, care ameninţă stabilitatea şi bunăstarea popoarelor. Mă gândesc şi la necesitatea unei anumite siguranţe economice, care aici la începutul anului a fost invocată în regiuni unde, în pofida resurselor energetice deja bogate, se observă diferite dificultăţi. Este o provocare ce nu priveşte numai Kazahstanul, ci întreaga lume, a cărei dezvoltare integrală este ţinută ostatic de o nedreptate răspândită, prin care resursele sunt distribuite în mod inegal. Şi este de datoria statului, dar şi a sectorului privat, să trateze toate componentele populaţiei cu dreptate şi egalitate de drepturi şi obligaţii şi să promoveze dezvoltarea economică nu pentru câştigul câtorva, ci pentru demnitatea fiecărui muncitor.

Să ne întoarcem pentru ultima dată la dombra - vor spune că acest papă este muzician -. Ea uneşte Kazahstanul cu diferite ţări din zona înconjurătoare şi contribuie la răspândirea culturii sale în lume. Doresc ca, în mod asemănător, numele acestei mari ţări să continue să fie sinonim cu armonie şi cu pace. Kazahstanul se configurează ca răscruce de intersecţii geopolitice relevante: el, aşadar, joacă un rol fundamental în atenuarea conflictualităţilor. Aici Ioan Paul al II-lea a venit să semene speranţă imediat după atentatele tragice din 2001. Eu ajung aici în cursul războiului nebun şi tragic declanşat de invadarea Ucrainei, în timp ce alte ciocniri şi ameninţări de conflicte pun în pericol timpurile noastre. Vin pentru a amplifica strigătul atâtora care imploră pacea, cale de dezvoltare esenţială pentru lumea noastră globalizată. Şi pacea este asta: o cale de dezvoltare esenţială pentru lumea noastră globalizată.

Aşadar, este tot mai urgentă necesitatea de a lărgi angajarea diplomatică în favoarea dialogului şi a întâlnirii, pentru că problema vreunuia astăzi este problema tuturor şi cel care în lume deţine mai multă putere are mai multă responsabilitate faţă de ceilalţi, în special faţă de ţările puse în criză mai mult de logicile conflictuale. La asta ar trebuie să se privească, nu numai la interesele care vine în propriul avantaj. Este ora de a evita accentuarea de rivalităţi şi întărirea blocurilor opuse. Avem nevoie de lideri care, la nivel internaţional, să permită popoarelor să se înţeleagă şi să dialogheze, şi să genereze un nou "spirit de la Helsinki", voinţa de a întări multilateralismul, de a construi o lume mai stabilă şi paşnică gândindu-ne la noile generaţii. Şi pentru a face asta este nevoie de înţelegere, răbdare şi dialog cu toţi. Repet, cu toţi.

Tocmai gândindu-mă la angajarea globală pentru pace, exprim apreciere vie pentru renunţarea la armamentele nucleare pe care această ţară a întreprins-o cu hotărâre; precum şi pentru dezvoltarea de politici energetice şi ambientale centrate pe decarbonizare şi pe investiţia în surse curate, pe care Expoziţia internaţională de acum cinci ani le-a scos în evidenţă. Împreună cu atenţia faţă de dialogul interreligios, sunt seminţe concrete de speranţă plantate în terenul comun al umanităţii, care ne revine nouă să-l cultivăm pentru generaţiile viitoare; faţă de tineri, la ale căror dorinţe trebuie să privim pentru a întreprinde alegerile de astăzi şi de mâine. Sfântul Scaun este aproape de voi în acest parcurs: imediat după independenţa ţări, în urmă cu treizeci de ani, au fost stabilite relaţii diplomatice şi sunt bucuros să vizitez ţara în iminenţa acestei aniversări. Asigur că toţi catolicii, prezenţi în Asia centrală încă din timpuri antice, doresc să continue să mărturisească spiritul de deschidere şi dialog respectuos care distinge această ţară. Şi fac asta fără spirit de prozelitism.

Domnule preşedinte, dragi prieteni, vă mulţumesc pentru primirea pe care mi-aţi rezervat-o şi care revelează cunoscutul vostru simţ de ospitalitate, precum şi pentru oportunitatea de a petrece aceste zile de dialog fratern împreună cu liderii multor religii. Preaînaltul să binecuvânteze vocaţia de pace şi unitate a Kazahstanului, ţară a întâlnirii. Vouă, care aveţi responsabilitatea prioritară a binelui comun, şi fiecărui locuitor al său, exprim bucuria mea de a fi aici şi voinţa de a însoţi cu rugăciunea şi apropierea fiecare efort pentru un viitor prosper şi armonios al acestei ţări mari. Raqmét! [mulţumesc]. Dumnezeu să binecuvânteze Kazahstanul!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 313.