Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași (catedrală): Sfânta Liturghie cu ocazia Zilei Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor

"Ei aduc roade și la bătrânețe" (Ps 92,15) a fost tema celei de-a doua Zile Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor, din duminica a 17‑a de peste an, 24 iulie 2022, marcată și în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași la Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit, concelebrând cinci preoți, printre care și pr. Anton Despinescu care, la cei 95 de ani împliniți, este decanul de vârstă al preoților din Dieceza de Iași.

PS Petru Gherghel, în cuvântul introductiv, pornind de la motoul acestei zile, a amintit că "Dumnezeu prin Sfântul Părinte privește spre noi, privește mai ales spre cei în vârstă", iar împreună să ne rugăm ca "Domnul să ne întărească pentru ca și noi să aducem roade, potrivit cu vârsta pe care o avem".

"Ce este viața pentru aceia care o consideră în lumina credinței?", s-a întrebat părintele predicator pr. Anton Depinescu la începutul predicii sale cu vocea tremurândă, încărcată de povara vârstei, dar și emoția celebrării. Este "o raportare continuă la creator, noi suntem creaturi, el este stăpânul absolut al creației și al vieții și el dă cui vrea și cât vrea. Această raportare continuă la Dumnezeu se mai numește și religie, legătură între creatură și Creator, legătură pe care o concretizăm în rugăciune. Tot ce facem, să facem referindu-ne mereu la Dumnezeu, prin rugăciunea fără încetare". Pornind de la lecturile și Evanghelia acestei zile, centrate tot pe rugăciune, părintele predicator a spus că "una dintre definițiile cu care sunt prezentați oamenii ar fi și aceasta, «homo orans», omul este o ființă a rugăciunii".

După ce a descris succint modurile în care a fost arătat respectul vârstei a treia în decursul istoriei, părintele Anton a prezentat bunicii lui Isus, Sfinții Ioachim și Ana, binecuvântați, deși în vârstă, să devină părinți pentru "această unică, privilegiată ființă pe care Dumnezeu a ales-o, Fecioara din Nazaret, ca să fie mama cuvântului întrupat". De asemenea, Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, la fel au fost binecuvântați de Dumnezeu să dea naștere înainte-mergătorului lui Isus, deși și ei se aflau la o vârstă înaintată.

A vorbit și despre rugăciunea "Tatăl nostru", prezentată într-o formă concisă de Sfântul Luca în fragmentul evanghelic al zilei: "Când vă rugați, spuneți: «Tată, sfințească-se numele tău, vie împărăția ta! Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește; și nu ne duce în ispită!»", pe care Isus ne-a lăsat-o spre a ști cum să ne rugăm. "Rostul nostru este de a sfinți numele lui Dumnezeu" și să cerem cu toată smerenia "pâinea necesară în fiecare zi și să ne ierte Dumnezeu păcatele". Predicatorul a considerat semnificativ finalul fragmentului: "Dacă voi, cei care sunteți aici, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer". "Suntem niște cerșetori ai Domnului, ai harului fără de care nu putem face nimic bun", a mai adăugat părintele.

A încheiat cu câteva versuri dintr-un imn din Liturgia Orelor, pe care le-a recitat din memorie: "Noi te rugăm stăruitori/ Să fie-al vieții înserat/ De-a ta splendoare luminat;/ Apusul să-l prefaci în zori", adăugând: "Apusul nostru să fie zorile fericite ale eternității în prezența, în fața Sfintei Treimi, a Maicii Preacurate, a Sfântului Iosif, a Fericitului nostru Anton Durcovici, a tuturor sfinților". Reacția credincioșilor care au urmărit cu atenție această predică a fost grăitoare: un ropot de aplauze, ridicați în picioare.

Liturghia a continuat cu Rugăciunea credincioșilor, rostită de pr. Adrian Blăjuță, care a adăugat intenția specială: "Ca cei în vârstă să își trăiască cu seninătate această parte a vieții, bucurându-se de roadele vieții lor, alături mereu de binecuvântarea lui Dumnezeu".

Episcopul emerit, la încheierea celebrării, a vorbit despre recunoștință: "Ne gândim la cei în vârstă, îi prețuim și îi urmăm". Apoi i-a invitat pe credincioși să rostească împreună rugăciunea bunicilor și a bătrânilor propusă de Papa Francisc spre a obține indulgența plenară acordată în condițiile specificate de Sfânta Biserică.

Rugăciunile credincioșilor prezenți în catedrală și ale celor care au urmărit transmisiunea în direct prin sistemul de transmisiuni video al catedralei s-au înălțat spre înălțimile cerești purtate de cântările corului mare dirijat de pr. Robert Râtan, la orgă fiind Octavian Bișoc.

La ieșirea din catedrală, a fost împărțită câte o iconiță cu Sfinții Ioachim și Ana, bunicii lui Isus, iar pe verso fiind textul rugăciunii propusă de Papa Francisc.

Sfinților Ioachim și Ana, rugați-vă pentru noi!

Ovidiu Bișog

* * *

Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei:


 

lecturi: 670.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat