Papa Francisc: Discurs adresat delegaţiei patriarhiei ecumenice de Constantinopol (30 iunie 2022)

Eminenţă, iubiţi fraţi,

Vă spun bine aţi venit, recunoscător pentru vizita voastră şi pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-aţi adresat. Ieri aţi participat la sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul: prezenţa voastră la liturgia euharistică a fost motiv de mare bucurie pentru mine şi pentru toţi, pentru că a manifestat vizibil apropierea şi caritatea fraternă a Bisericii de Constantinopol faţă de Biserica de Roma. Vă cer să duceţi salutul meu şi recunoştinţa mea fratelui iubit Bartolomeu, patriarh ecumenic, şi Sfântului Sinod, care v-au trimis aici printre noi.

Schimbul tradiţional de delegaţii între Bisericile noastre cu ocazia respectivelor sărbători patronale este un semn tangibil că timpul distanţei şi indiferenţei, în timpul căruia se credea că diviziunile erau un fapt iremediabil, a fost depăşit. Astăzi, mulţumind lui Dumnezeu, ascultând de voinţa Domnului nostru Isus Cristos şi cu călăuzirea Duhului Sfânt, Bisericile noastre duc înainte un dialog fratern şi rodnic şi sunt angajate în mod convins şi ireversibil pe drumul spre restabilirea comuniunii depline.

În această privinţă, aş vrea să adresez un gând recunoscător celor care au demarat acest parcurs. Îndeosebi îmi este drag să amintesc, la câteva zile de la a cincizecea aniversare de la moarte, pe neuitatul patriarh ecumenic Athenagoras, păstor înţelept şi curajos care continuă să fie pentru mine şi pentru mulţi sursă de inspiraţie. El spunea: "Biserici surori, popoare fraţi".

Biserici surori, popoare fraţi: reconcilierea între creştini despărţiţi, drept contribuţie la pacificarea popoarelor aflate în conflict, este astăzi deosebit de actuală, în timp ce lumea este răscolită de o agresiune războinică crudă şi nesăbuită, în care atâţia creştini se luptă între ei. Dar în faţa scandalului războiului înainte de toate trebuie făcute consideraţii: este de plâns, de ajutat şi de a ne converti. Este de plâns victimele şi prea mult sânge vărsat, moartea atâtor nevinovaţi, traumele familiilor, oraşelor, ale unui popor întreg: câtă suferinţă în cel care a pierdut afectele cele mai dragi şi este constrâns să părăsească propria casă şi propria patrie! Apoi este de ajutat aceşti fraţi şi surori: este o chemare la caritatea pe care, fiind creştini, suntem ţinuţi s-o exercităm faţă de Isus migrant, sărac şi rănit. Dar este şi convertirea pentru a înţelege că aceste cuceriri armate, expansiuni şi imperialisme nu au nimic de-a face cu Împărăţia pe care Isus a vestit-o, cu Domnul Paştelui care în Ghetsemani le-a cerut discipolilor să renunţe la violenţă, să repună sabia în teacă "pentru că cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri" (Mt 26,52); şi eliminând orice obiecţie a spus: "Încetaţi! Până aici!" (Lc 22,51).

Biserici surori, popoare fraţi: aşadar căutarea unităţii creştinilor nu este numai o problemă internă a Bisericilor. Este o condiţie indispensabilă pentru realizarea unei fraternităţi universale autentice, care se manifestă în dreptatea şi în solidaritatea faţă de toţi. De aceea, nouă, creştinilor, ni se impune o reflecţie serioasă: ce lume am vrea să rezulte după această teribilă serie de ciocniri şi contrapoziţii? Şi ce aport suntem gata să oferim acum pentru o umanitate mai fraternă? Fiind credincioşi nu putem decât să luăm răspunsurile la aceste întrebări din Evanghelie: în Isus, care ne invită să fim milostivi şi niciodată violenţi, desăvârşiţi ca Tatăl fără a ne adapta la lume (cf. Mt 5,48). Să ne ajutăm, iubiţi fraţi, să nu cedăm la ispita de a cenzura noutatea năvalnică a Evangheliei cu seducţiile lumii şi de a-l transforma pe Tatăl tuturor, care "face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (cf. v. 45), în dumnezeul propriilor motive şi al propriilor noţiuni. Cristos este pacea noastră, cel care întrupându-se, murind şi înviind pentru toţi a dărâmat zidurile de duşmănie şi de separare între oameni (cf. Ef 2,14). De la el să repornim, pentru a înţelege că nu mai este timpul de a reglementa agendele ecleziale după logicile de putere şi convenienţă ale lumii, ci după profeţia îndrăzneaţă de pace a Evangheliei. Cu umilinţă şi multă rugăciune, dar şi cu curaj şi parresia.

Un semn de speranţă, pe drumul spre restabilirea comuniunii depline, vine din reuniunea Comitetului de coordonare al Comisiei mixte internaţionale pentru dialogul teologic între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă care, după o întrerupere de doi ani din cauza pandemiei, a avut loc în luna mai. Prin dumneavoastră, dragă Eminenţă, drept co-preşedinte ortodox al comisiei, doresc să-i mulţumesc Eminenţei Sale Eugenios, arhiepiscop de Creta, şi Eminenţei Sale Prodromos, mitropolit de Rethymno, pentru ospitalitatea generoasă şi fraternă oferită membrilor comitetului. Doresc ca dialogul teologic să continue promovând o mentalitate nouă care, conştientă de erorile din trecut, să ne facă să privim tot mai mult împreună la prezent şi la viitor, fără a ne lăsa prinşi în prejudecăţi din alte epoci. Să nu ne mulţumim cu o "diplomaţie ecleziastică" pentru a rămâne cu gentileţe asupra propriilor idei, ci să mergem împreună ca fraţi: să ne rugăm unii pentru alţii, să lucrăm unii cu alţii, să ne susţine reciproc privind la Isus şi la Evanghelia sa. Aceasta este calea pentru ca noutatea lui Dumnezeu să nu fie ţinută ostatică de conduita omului vechi (cf. Ef 4,22-24).

Dragi membri ai delegaţiei, sfinţii fraţi Petru şi Andrei să mijlocească pentru noi şi să obţină binecuvântarea lui Dumnezeu, Tată bun, asupra drumului nostru şi asupra întregii lumi. Eu vă mulţumesc din inimă şi vă cer, cu rugăminte, să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine şi pentru slujirea mea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 96.