Viitorul cardinal Lazarus You Heung-sik: În lume atâţia preoţi sunt eroi

de Deborah Castellano Lubov

Există mulţi preoţi eroici în toată lumea, spune viitorul cardinal Lazarus You Heung-sik, prefect al Dicasterului pentru Cler: "Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte şi neplăcute, care din păcate nu lipsesc", declară cu ocazia numirii sale de cardinal într-un amplu interviu acordat la Vatican News, în care vorbeşte despre preoţie, vocaţii, formare în seminarii şi despre Biserica din Asia. Pentru viitorul cardinal coreean, clericalismul în Biserică se combate cu preoţi "părinţi", precum şi "fii şi fraţi" ai comunităţilor lor. Dacă Biserica, afirmă el, va forma preoţi maturi din punct de vedere uman, spiritual şi intelectual, "atunci se va auzi în sfârşit vorbindu-se mai puţin despre abuzuri şi despre alte rele bine cunoscute.

Monsenior Lazarus, ce făceaţi când aţi aflat că papa v-a numit cardinal? Care a fost reacţia dumneavoastră?

Mă aflam la Zagreb pentru o activitate pastorală şi în duminica aceea eram în compania unui prieten, în vizită la un sanctuar marian, când la un moment dat a sunat celularul. Dat fiind faptul că acel sanctuar se află într-un loc foarte înalt, semnalul nu era dintre cele mai bune. La telefon era un prieten care îmi spunea: "Papa te-a numit...". "Pe cine a numit?", răspundeam eu. În puţine cuvinte el a fost cel care mi-a spus că numele meu era în lista acelor noi cardinali. Îmi amintesc că trecuseră circa 20 de minute de la recitarea lui Regina Coeli la "Sfântul Petru". Atunci, am oprit celularul, ne-am rugat în faţa Preasfântului Sacrament, am recitat Sfântul Rozariu şi am cerut Sfintei Fecioare Maria ajutorul său pentru a răspunde bine la această nouă chemare în slujba Bisericii, a papei şi a preoţilor. Apoi am repornit telefonul şi am fost bombardat de telefoane şi de mesaje şi mi-am spus în sine: "Eu nu sunt vrednic, dar dacă Sfântul Părinte m-a numit atunci să fiu cardinal va însemna pentru mine să iubesc şi mai mult Biserica, să-l slujesc mai bine pe papa, să fiu un instrument al harului lui Dumnezeu pentru toţi preoţii, diaconii şi seminariştii din lume.

Cardinalii sunt consilierii cei mai apropiaţi ai papei. În ce mod consideraţi că veţi exercita acest rol?

Eu nu m-am gândit niciodată să-l sfătuiesc pe Sfântul Părinte. În schimb am găsit mereu foarte frumoasă comuniunea cu papa. Din partea mea, în loc să sfătuiesc, caut mai degrabă să-l ascult pe Sfântul Părinte pentru a înţelege bine ce anume aşteaptă de la slujirea mea, pornind de la câteva întrebări fundamentale: Ce fel de preoţi are nevoie Biserica astăzi? Cum trebuie aleşi? Cum trebuie formaţi? Văd în această privinţă un răspuns foarte clar, încă de atunci când, la începutul pontificatului, papa ne-a dăruit exortaţia apostolică Evangelii gaudium. Important este a trăi cuvântul lui Dumnezeu. În general noi spunem că acela care trăieşte cuvântul este creştin şi cel care nu-l trăieşte nu se poate numi astfel. A trăi împreună cuvântul aşa cum Sfântul Părinte doreşte în enciclica Fratelli tutti, adică a fi fraţi şi surori într-un climat evanghelic de iubire reciprocă. Astăzi citim în constituţia apostolică Praedicate Evangelium că evanghelizarea se face înainte de toate cu mărturia: mărturia carităţii, a iubirii fraterne. De aceea preoţii vor trebui să fie primii care pun în practică spiritul lui Praedicate Evangelium, trăind, cu comunităţile încredinţate lor, realitatea unei Biserici sinodale.

Reforma Curiei descrisă în Praedicate Evangelium este în vigoare chiar de duminică, 5 iunie, Solemnitatea Rusaliilor. Ce efect are asupra realităţii voastre zilnice?

Papa Francisc, imediat ce a fost ales, a instituit "Consiliul cardinalilor", convocându-i periodic, ultima reuniune mi se pare că a fost a patruzeci şi una. Dar munca acelui consiliu s-a referit într-un fel la toată Biserica, tocmai în vederea noii constituţii apostolice Praedicate Evangelium, care nu este întocmai numai opera cuiva. De fapt mulţi au studiat, s-au rugat, au dialogat, încercând să găsească tocmai "calea" pentru Biserică în acest timp al nostru. Personal simt că misiunea mea este să trăiesc bine spiritul lui Praedicate Evangelium, aşa încât Biserica să devină, graţie angajării fiecăruia, tot mai mult aceea pe care o vrea Dumnezeu şi să apară şi tot mai credibilă în ochii lumii. Şi o Biserică sinodală este mărturia feţei sale mai frumoase.

Dumneavoastră sunteţi prefect al Dicasterului pentru Cler, care se ocupă de preoţi şi de diaconi. Papa Francisc condamnă adesea clericalismul. După părerea dumneavoastră, care sunt în concret comportamentele şi obişnuinţele pe care papa vrea să le combată? Şi cum se combat?

Preotul prezidează comunitatea, celebrează pentru ea şi cu ea Preasfânta Euharistie: el este părintele şi conducătorul comunităţii. Isus a instituit preoţia şi pentru slujirea comunităţii; de aceea fără comunitate nu poate să existe preoţia ministerială. Dar preotul este şi fiu al comunităţii, însoţitor al comunităţii, în sensul că merge împreună cu ea, mâncând aceeaşi Pâine. Aşadar, când se absolutizează rolul preotului-părinte, de acolo poate veni clericalismul. În schimb, când un preot bun este şi părinte, dar se simte şi în inimă şi fiu şi frate, atunci el va iubi comunitatea cu toată fiinţa sa, se va dedica ei în totalitate şi nu va pierde timpul să urmărească aspiraţii şi ambiţii personale. Important este a trăi această viaţă trinitară împreună cu comunitatea.

Dumneavoastră sunteţi preocupat din cauza scăderii numărului de vocaţii la preoţie în multe părţi ale lumii?

Da, sunt foarte preocupat de asta. În aproape toate ţările vocaţiile diminuează. Şi totuşi mulţi tineri doresc să imite exemplele bune, care nu lipsesc. Aşadar este vorba de a le oferi exemple bune, adică mărturii credibile, ale celor care trăiesc Evanghelia integral şi ştiu să arată astfel că Dumnezeu este iubire şi că a fi cu el reprezintă unicul nostru bine, unica fericire adevărată a inimii umane.

Din acest punct de vedere, cum poate fi de ajutor experienţa formativă a seminarului?

Seminarul nu este o fabrică unde se produc preoţii, ci mai degrabă un loc unde trăiesc discipolii lui Isus şi acolo devin încet-încet apostoli ai lui. De aceea în seminar înainte de toate trebuie trăit cuvântul, atât la nivel personal, cât şi în viaţa comunitară. De fapt, este important ca să se trăiască bine viaţa comunitară şi în seminarii cu numere mici. Dacă celibatul înseamnă şi a renunţa la o familie umană pentru a forma însă una mai mare, această conştiinţă trebuie să se nască şi să se dezvolte în inima candidaţilor la preoţie deja în primii ani ai formării.

Dumneavoastră proveniţi din Coreea de Sud. În continentul dumneavoastră, Asia, multe Biserici asistă la o înflorire de vocaţii la preoţie. După părerea dumneavoastră ce ar putea să le înveţe pe acelea în care criza vocaţiilor se face simţită mai mult?

Istoria creştină a Coreei este o istorie de martiri şi mulţi dintre ei au primit în dar credinţa prin mărturia credincioşilor laici. După aceea, în timpuri mai recente, este adevărat că vocaţiile la preoţie au crescut, dar actualmente sunt în scădere şi acolo, deşi Biserica rămâne foarte angajată în promovarea şi în însoţirea vocaţiilor la preoţie şi la viaţa consacrată, atât masculină, cât şi feminină. Personal văd vocaţiile în Coreea ca un dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit şi continuă să ni-l ofere prin martirii noştri. De aceea trebuie să ne întoarcem la exemplul martirilor şi asta cred că poate să fie valabil şi pentru celelalte ţări.

În rolul dumneavoastră de prefect al Dicasterului pentru Cler, care sunt provocările pe care le vedeţi mai urgente astăzi pentru preoţi şi pentru slujirea lor? Şi cum trebuie înfruntate?

Preoţia este un mare dar al lui Dumnezeu. Adesea mass-media bombardează pe cei care ascultă cu ştiri despre preoţi care nu sunt mereu frumoase... Şi totuşi eu văd că sunt mulţi preoţii eroi, buni, silitori: parohi, misionari în slujba poporului lui Dumnezeu, mai ales a celor marginalizaţi de societate. Aşadar, este important şi necesar a-i încuraja pe preoţi, pentru ca să fie bucuroşi: niciodată posomorâţi, ci cu zâmbetul pe buze, capabili să exprime şi pe faţă frumuseţea darului primit. Există atâtea istorii sacerdotale frumoase de relatat, nu numai cele urâte şi neplăcute, care din păcate nu lipsesc.

Papa Francisc a făcut multe eforturi pentru a rezolva reputaţia Bisericii ca instituţie credibilă şi demnă de încredere, făcând totul pentru salvgardarea şi protejarea minorilor de abuzuri. Ce rol are în aceste eforturi dicasterul dumneavoastră?

Simt durere enormă când aud despre acte înfăptuite de preoţi în dauna minorilor, cum sunt pedofilia şi abuzurile în general. Consider că dacă noi reuşim să formăm preoţi maturi din punct de vedere uman, spiritual şi intelectual, aceştia nu vor folosi sexualitatea pentru simpla plăcere, nu vor abuza de minori, ci dimpotrivă îi vor respecta şi îi vor ajuta, aşa cum de altfel a făcut şi face marea majoritate a preoţilor. Aşadar, problema este de a forma preoţi solizi şi maturi şi atunci - sunt sigur de asta - se va auzi în sfârşit vorbindu-se mai puţin de abuzuri şi de alte rele bine cunoscute.

Să ne întoarcem la boom-ul de vocaţii la preoţie la care asistă Bisericile din Asia şi din Africa...

Fiecare continent trăieşte propria situaţie, dar este imposibil a ne gândi la o Biserică fără preoţi. De aceea, tot poporul lui Dumnezeu trebuie să invoce cu rugăciunea darul de noi preoţi. Aceasta este speranţa mea. Şi sunt sigur că Domnul ne va da în curând acest har şi ne va arăta drumul.

(După Vatican News, 24 iunie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 75.