Bacău: Liturghie în cinstea Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, fondatorul Opus Dei
Vineri, 17 iunie 2022, a avut loc la Bacău, în Biserica "Sfinții Petru și Paul", celebrarea unei Liturghii în cinstea Sfântului Josemaría Escrivá de Balaguer, fondatorul Opus Dei, cu participarea mai multor credincioși și preoți.
Omilia a fost rostită de pr. Manuel García de Madariaga, preot din Prelatura Opus Dei, care subliniat caracterul deschis și normal al acestui sfânt care ne poate ajută să ne propunem sfințenia în viața noastră de zi cu zi și să reușim să ne apropiem de ea prin exemplul, învățăturile și ajutorul său.
La sfârșitul Sfintei Liturghii s-a făcut binecuvântarea cu o relicvă "ex ossibus" a sfântului și la subsolul bisericii a fost prezentat un film cu o întâlnire a Sfântului Josemaria cu mai mulți credincioși din Peru în anul 1974.
De asemenea, a fost prezentată cartea Brazdă, a Sfântului Josemaria, recent publicată în limba română.
Pr. Manuel G. Madariaga
*
La Editura "Presa Bună" a fost publicată în anul 2013 cartea "Mons. Josemaria Escriva de Balaguer. Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei", scrisă de Salvador Bernal. Cartea are 412 pagini și costă 25 de lei. La aceeași editură a apărut în anul 2015 cartea "Prietenii lui Dumnezeu. Predici", scrisă de Josemaría Escrivá de Balaguer, având 306 pagini și prețul de 15 lei. Ambele cărți pot fi comandate de la Librăria "Presa Bună".
Cele două titluri sunt disponibile și în format electronic ebook în oferta Editurii "Presa Bună" pe platforma Kobo, www.kobo.com/ww/en/ebook/mons-josemaria-escriva-de-balaguer-insemnari-despre-viata-fondatorului-opus-dei și www.kobo.com/ww/en/ebook/prietenii-lui-dumnezeu
* * *
Editura "Presa Bună": Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer. Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei
Recenzie: Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer. Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei
Editura "Presa Bună": Prietenii lui Dumnezeu. Predici, de Josemaría Escrivá de Balaguer
* * *
Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: libraria@ercis.ro
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro
lecturi: 73.