Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Tineri în drum spre căsătorie

Luna mai înseamnă pentru Oficiul pentru Pastorația Familiei, din cadrul Curiei diecezane de Iași, începutul în forță a cursurilor pentru logodnici. Încă din anul 2014, Oficiul pentru Pastorația Familiei și-a asumat în Dieceza de Iași pregătirea de specialitate a tinerilor pentru Căsătorie, rămânând preoților din parohii să completeze această pregătire cu una religioasă adecvată.

Astfel, în fiecare din cele unsprezece centre decanale, unele din ele cuplate câte două sau chiar câte trei, începând cu luna mai, până la sfârșitul lunii august, tinerii au posibilitatea să participe la cursurile pentru logodnici, completând astfel iubirea care i-a întâlnit cu o conștientizare profundă a drumului pe care urmează să-l înceapă prin celebrarea sacramentului Căsătoriei.

În luna mai 2022 au fost cursuri pentru logodnici la Traian (7 mai), la Iași-Catedrală (14 mai), la Bacău "Fericitul Ieremia" (20 mai) și Bacău-Centru (21 mai).

De ce sunt importante cursurile pentru logodnici? Pentru că "iubirea singură nu ajunge" (citat din filmul "Magazinul bijutierului"). Tinerii au nevoie să fie însoțiți și convinși de necesitatea pregătirii pentru căsătorie, în ciuda lipsei de timp pe care o invocă adesea.

Cultura de astăzi, adesea bazată pe provizorat, lovește și în tineri, determinându-i să aleagă calea comodă a conviețuirii fără căsătorie, dar lipsită de profunzime și nu în ultimul rând, lipsită de iubire și bazată doar pe interes, pe interesul imediat care face din celălalt de multe ori doar un instrument de lucru sau de plăcere, în timp ce omul, creat după "chipul și asemănarea lui Dumnezeu este chemat la o demnitate cu mult mai mare decât la cea care se coboară uneori prin aceste alegeri de conjunctură.

În consecință, Oficiul pentru Pastorația Familiei, "mâna lungă" a episcopului în ceea ce privește pastorația familiei, având ca fundament situația de pe teren, dar și insistențele Magisteriului Bisericii în domeniu, va continua să insiste pe încurajarea tinerilor să participe la cursurile pentru logodnici.

Locurile și datele rămase pentru anul 2022 sunt următoarele: Piatra Neamț-Centru (4 iunie), Suceava-parohie (11 iunie), Onești "Ss. Petru și Paul " (18 iunie), Traian, Centrul "Gaudium et Spes" (25 iunie), Focșani (2 iulie), Bacău-Centru (9 iulie), Iași-Catedrală (16 iulie), Traian, Centrul "Gaudium et Spes" (23 iulie, 20 și 27 august).

Vă așteptăm, dragi tineri, să dați o formă matură și responsabilă căsniciei voastre!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei


 

lecturi: 862.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat