Tărâța: Administrarea Sfântului Mir
Sâmbătă, 14 mai 2022, în sărbătoarea Sfântului apostol Matia, comunitatea din Tărâța a îmbrăcat haine de sărbătoare, fiind o zi de neuitat pentru 29 de copii, adolescenți și tineri care au primit taina Confirmațiunii prin mâinile Preasfințitului Iosif Păuleț în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00.
Plini de bucurie, păstorul comunității împreună cu preoții prezenți, candidații la Sfântul Mir, autoritățile locale și întreaga comunitate, l-au întâmpinat cu mult entuziasm pe păstorul diecezei noastre care i-a salutat cu drag pe cei prezenți și i-a binecuvântat. La jertfa Sfintei Liturghii, în cadrul predicii, Excelența Sa a reamintit rolul esențial pe care Duhul Sfânt trebuie să îl ocupe în viața spirituală a fiecărui credincios, deoarece "aceia care îl primesc pe Duhul Sfânt, întăriți fiind de darurile sale, asemeni apostolilor, devin autentici și curajoși mărturisitori ai mesajului evanghelic". Totodată, în cadrul dialogului purtat cu candidații, Preasfințitul ne-a reamintit tuturor că, prin sacramentul Mirului, Duhul Sfânt este primit în mod deplin, fiind consfințită astfel inițierea începută la Botez.
După reînnoirea promisiunilor de la Botez și rugăciunea însoțită de impunerea mâinilor, a urmat momentul mult așteptat când candidații, însoțiți de nașii lor, s-au prezentat în fața episcopului lor pentru a primii ungerea cu Sfânta Crismă. Pentru toți cei implicați a fost un moment emoționant plin de încărcătură spirituală. La finalul celebrării, prin intermediul unei reprezentante din rândul lor, candidații și-au adus exprimat recunoștința față de PS Iosif Păuleț, față de nași și părinți pentru că și-au asumat rolul de a le fi modele în viața de credință, dar și față de toți cei care i-au însoțit pe parcursul perioadei de pregătire catehetică, ori au contribuit la buna și frumoasa desfășurare a celebrării.
"Așadar, Duhule Sfinte, revarsă asupra noastră darurile tale și umple-ne cu viața lui Dumnezeu pentru a fi catolici curajoși care să nu ne mulțumim cu jumătăți de măsură, care să fim dispuși să mergem chiar împotriva curentului și care să nu părăsim calea spre adevărata fericire. Amin."
Eliza-Claudia Adam
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
14 mai: Tărâța: Administrarea Sfântului Mir
lecturi: 785.