Mircești: Rugăciune și comuniune preoțească
Miercuri, 27 aprilie 2022, a avut loc în Parohia Mircești întâlnirea lunară a preoților din Decanatul de Valea Siretului.
Ora de rugăciune a avut loc în biserica parohială și a cuprins adorația la Preasfântul Sacrament. În prezența lui Isus Euharisticul prezent, ne-am recules și i-am mulțumit Domnului pentru comuniunea pe care o realizează între noi și am cerut ajutorul lui Isus pentru slujirea în viața preoțească. A urmat o scurtă relatare a instituirii Sărbătorii Divinei Milostiviri în care au contribuit mai întâi sora Faustina Kowalska, sfânta vizionară care a primit mesajul lui Isus: "Mă încred în tine" și apoi Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea.
În încheiere ne-am rugat Ora Medie și am primit binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, cântând "Regina coeli".
Ziua a continuat cu o agapă frățească la parohie, prilejuită de ziua aniversară a părintelui paroh Iulian, timp în care s-au stabilit și câteva detalii pentru Ziua Tineretului în întâlnirea decanală ce va avea loc la Pașcani din ziua de 7 mai.
Pr. Iulian-Eugen Kropp
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
27 aprilie: Mircești: Rugăciune și comuniune preoțească
lecturi: 2759.