Milostivirea Divină, dar al Domnului oferit oamenilor

de Maria Milvia Morciano

Milostivirea Divină este o sărbătoare relativ recentă, instituită de Ioan Paul al II-lea în 2000, în timpul canonizării sfintei sore Faustina Kowalska, mistică poloneză care a avut viziunile lui Isus în 1931. Chiar el i-a spus:

Eu doresc ca să fie o sărbătoare a Milostivirii. Vreau ca imaginea, pe care o vei picta cu pensula, să fie binecuvântată solemn în prima duminică după Paşte; această duminică trebuie să fie sărbătoarea Milostivirii.

(Jurnal, Plock, Polonia, 22 februarie 1931)

O relaţie profundă

Nu este o întâmplare că sărbătoarea Milostivirii Divine se celebrează într-un timp aşa de apropiat de Paşte, săptămâna următoare, în prima duminică sau in Albis. Proiectul mântuitor al Mântuitorului a ajuns la împlinire şi încă oferă oamenilor posibilitatea de a fi mântuiţi, dar şi promisiunea de a obţine ocrotire în viaţa pământească. În casele credincioşilor imaginea lui Cristos milostiv este una dintre cele mai dese şi familiare.

Viziunea lui Cristos

În jurnalul său, sora Faustina mai relatează:

Seara, stând în chilia mea, l-am văzut pe Domnul Isus îmbrăcat într-o haină albă: o mână ridicată pentru a binecuvânta, în timp ce cealaltă atingea pe piept haina, care acolo fiind uşor depărtată lăsa să iasă două raze mari, una roşie şi cealaltă albă. Mută, ţineam ochii îndreptaţi spre Domnul; sufletul meu era cuprins de teamă, dar şi de bucurie mare.

După o clipă, Isus mi-a spus: "Pictează o imagine după modelul pe care-l vezi, având scris dedesubt: Isuse, mă încred în tine! Doresc ca această imagine să fie venerată mai întâi în capela voastră şi apoi în lumea întreagă. Promit că sufletul, care va venera această imagine, nu va pieri. Promit, de asemenea, deja pe acest pământ, dar îndeosebi în ora morţii, victoria asupra duşmanilor".

Efigiile Milostivirii Divine

Prima imagine a fost realizată de pictorul Eugeniusz Kazimirowsk. Faustina mergea la atelierul artistului pentru a-i sugera corecturi şi a adăuga detalii. Opera a fost expusă pentru prima dată în aprilie 1935, în fereastra capelei "Ausros Vartu" la Vilnius, în Lituania. Cu venirea regimului comunist, imaginea sacră a fost ascunsă mulţi ani, dar după aceea expusă din nou devoţiunii crescânde a credincioşilor. Este prima şi singura dată când Isus cere ca Persoana sa să fie reprezentată. Nu este vorba de dorinţa de a voi să dea o fizionomie reală a măreţiei sau frumuseţii sale ci, aşa cum a spus el însuşi în timpul unei viziuni, a harului său.

Le dau oamenilor recipientul, cu care trebuie să vină pentru a lua harurile de la izvorul Milostivirii. Recipientul este această imagine cu scrierea: Isuse, mă încred în tine.

Totuşi, conform arhiepiscopului de Vilnius, monseniorul Gintaras Linas Grušas, faţa lui Cristos milostiv din Vilnius ar putea fi suprapusă perfect pe Faţa Omului de pe Giulgiu.

O a doua imagine, cea mai cunoscută între cele de devoţiune, a fost realizată circa zece ani mai târziu, în 1943, de Adolf Hyła, şi pusă în sanctuarul Milostivirii Divine din Cracovia. Aceasta este pictura pe care a cunoscut-o Karol Wojtyła şi în faţa căreia obişnuia să se oprească în rugăciune înainte de a merge în fabrica din Lagiewniki, unde lucra. Cele două opere nu sunt perfect egale în trăsăturile somatice, în schimb ansamblul general este asemănător. Lipsesc semnele Pătimirii în exemplarul din Vilnius, în timp ce în cel din Cracovia se întrevăd găurile cuielor crucii pe mâini şi pe picioare. Cristos este în picioare şi se extinde pe fundalul întunecat, îmbrăcat cu o tunică imaculată. În primele iconografii care reprezintă forma umană a lui Dumnezeu în Cristos, albul este culoarea care-l distinge. Numai cu trecerea timpului, în special în epoca medievală, culoarea tipică va fi purpura tunicii şi albastrul mantiei, pentru a simboliza maiestatea. Albul este culoarea Învierii în toate exprimările artei picturale.

Razele luminoase care izvorăsc din inimă

Cu o mână Cristos binecuvântează şi cu cealaltă indică pieptul său, la înălţimea inimii. De aici se răspândesc două raze luminoase, una albă şi cealaltă roşie. Cum scrie sora Faustina,

Cele două raze (pe tablou) reprezintă sângele şi apa. Raza albă reprezintă apa care justifică sufletele; raza roşie reprezintă sângele care este viaţa sufletelor. Ambele raze au ieşit din interiorul milostivirii mele, când pe cruce inima mea, deja în agonie, a fost străpunsă cu suliţa [...]. Fericit cel care va trăi la umbra lor, pentru că nu-l va lovi mâna dreaptă a lui Dumnezeu (Jurnal, 299).

Aşadar Cristos Milostiv face aluzie la rana sa din coastă din care au ieşit sânge şi apă (In 19,31-34). Şi în Prima Scrisoare a lui Ioan citim:

Acesta este cel care vine prin apă şi sânge, Isus Cristos. Nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge. Şi Duhul este cel care dă mărturie pentru că Duhul este adevărul (In 5,6).

Apa şi sângele sunt semnificaţia vieţii dăruite. Semnele unei promisiuni de mântuire care ne este dată prin milostivirea sa infinită.

Ce este milostivirea

În etimologia latină a termenului, cuvântul derivă de la miserere, a avea compasiune, a avea milă, şi cor, inimă. Este compasiunea inimii. Apare de 138 de ori în Biblie: 97 de ori în Vechiul Testament şi 41 de ori în Noul. Milostiv este atributul cel mai important al lui Dumnezeu, cel care exprimă pe deplin puterea sa. Nu este interschimbabil cu iubirea care este rezervată tuturor oamenilor, ci indică sentimentul faţă de cei pe care el îi mântuieşte. Milostivirea lui Dumnezeu devine pe deplin comprehensibilă în parabola fiului risipitor (Lc 15,11-32). Fiul este reprimit de tatăl cu duioşie infinită. Sunt suficiente voinţa sinceră de căinţă, întoarcerea sa. şi tot în Jurnalul lui Faustina citim: "Păcătosului nu trebuie să-i fie frică să se apropie de mine". Aşa cum explică Papa Francisc - care între altele a ales ca moto Miserando atque eligendo, expresie luată din Beda Venerabilul, referită la întâlnirea dintre Mesia şi vameşul Matei (Homilia 21) - pentru a fi mântuiţi trebuie să ne lăsăm "milostiviţi" de Domnul.

Milostivirea a fost şi centrul magisteriului lui Ioan Paul al II-lea, care a scris enciclica Dives in misericordia şi, în sfârşit, a lui este această rugăciune de consacrare a lumii la Milostivirea Divină, scrisă la Cracovia în 2002:

Dumnezeule, Tată milostiv,
care ai revelat iubirea ta în Fiul tău Isus Cristos
şi ai revărsat-o asupra noastră în Duhul Sfânt, Mângâietor,
îţi încredinţăm astăzi destinele lumii şi ale fiecărui om.
 
Apleacă-te peste noi păcătoşii,
vindecă slăbiciunea noastră,
înfrânge orice rău,
fă ca toţi locuitorii pământului
să experimenteze milostivirea ta,
pentru ca în tine, Dumnezeu Unul şi Întreit,
să găsească mereu izvorul speranţei.
 
Părinte Veşnic,
prin Pătimirea dureroasă şi Învierea Fiului tău,
ai milă de noi şi de întreaga lume!

(După Vatican News, 24 aprilie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 418.