Urcarea pe Calvar detaliu din "Veşmântul lui don Mazza" (1845-1861) realizat de elevele de la şcoala "Don Nicola Mazza" din Verona dăruit de împăratul Ferdinand de Austria Papei Pius al XI-lea Sacristia Pontificală Cetatea Vaticanului

Via Crucis prezidată de Sfântul Părinte în seara de Vinerea Sfântă, 15 aprilie 2022, la Colosseum, Roma

__________________

Meditaţii şi rugăciuni
pregătite de

I - o pereche de soţi tineri
II - o familie din misiune
III - soţi bătrâni fără copii
IV - o familie numeroasă
V - o familie cu un copil cu dizabilităţi
VI - o familie care gestionează o casă familie
VII - o familie cu un părinte bolnav
VIII - o pereche de bunici
IX - o familie adoptivă
X - o văduvă cu copii
XI - o familie cu un fiu consacrat
XII - o familie care a pierdut o fiică
XIII - o familie ucraineană şi o familie rusă
XIV - o familie de migranţi
________________

Via Crucis

Cântec

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
R/. Amin.

Rugăciune de început

Doamne Isuse,
în această zi consacrată Pătimirii tale
înălţăm către tine glasurile noastre,
încrezători în ascultarea ta.

Te binecuvântăm
pentru că eşti pentru noi izvor de viaţă,
iei asupra ta suferinţele noastre,
cu sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea.

Credem
că de rănile tale am fost vindecaţi,
că nu ne laşi singuri în ora încercării,
că Evanghelia ta este înţelepciune adevărată.

Recunoaştem
trupul tău martirizat în atâţia fraţi şi surori ai noştri,
violenţa pe care ai îndurat-o în cel care este persecutat,
abandonarea ta în sfâşierea celui care este ucis.

Tu, care ai voit să trăieşti într-o familie,
priveşte cu bunăvoinţă familiile noastre:
auzi rugăciunile,
ascultă plângerile,
binecuvântează propunerile,
însoţeşte drumul,
susţine incertitudinile,
mângâie afectele rănite,
insuflă curajul de a iubi,
dăruieşte harul iertării,
fă-le deschise la nevoile celorlalţi.

Doamne Isuse,
Tu care eşti Răstignitul Înviat,
fă să nu lăsăm să ni se fure speranţa
unei noi omeniri,
a cerurilor noi şi a pământului nou,
unde vei şterge orice lacrimă din ochii noştri
şi nu va mai fi plâns, nici jale,
pentru că lucrurile vechi au trecut
şi vom fi o mare familie
în casa ta de iubire şi de pace.

Staţiunea I
Isus este în agonie în Grădina Măslinilor

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Apoi au venit într-un loc al cărui nume era "Ghetsemani" şi le-a spus discipolilor săi: "Staţi aici până când mă voi ruga!". I-a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi a început a se înfiora şi a se nelinişti şi le-a spus: "Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi!". Şi, mergând puţin mai în faţă, a căzut la pământ şi se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de la el ceasul acela, zicând: "Abbá, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu". (Mc 14,32-36).

Iată-ne aici, căsătoriţi de numai doi ani. Căsătoria noastră încă n-a fost încercată de prea multe furtuni. A fost pandemia care a complicat un pic toate, dar suntem fericiţi. Perioada noastră pare să fie o lungă lună de miere, în pofida certurilor zilnice. În pofida diferenţelor noastre. Şi totuşi, adesea ne este frică. Atunci când citim în ziare că este în creştere numărul despărţirilor. Atunci când ne spun că în mod sigur ne vom părăsi pentru că aşa merge lumea. Este o chestiune de statistică. Atunci când ne simţim singuri, pentru că nu ne înţelegem. Atunci când ajungem cu greu la sfârşitul lunii. Atunci când ajungem să fim, necunoscuţi, sub acelaşi acoperiş. Atunci când ne trezim noaptea şi simţim în inimă povara şi angoasa "stării noastre de orfan". Pentru că uităm că suntem copii. Pentru că noi credem că a noastră căsătorie şi a noastră familie depinde numai de noi, de forţele noastre. Ne dăm seama că o căsătorie nu este numai o aventură romantică, ci este şi Ghetsemani, este şi angoasa înainte de a frânge trupul tău pentru celălalt.

Doamne Isuse, care ai îndurat frică şi angoasă.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care te-ai rugat în ora încercării.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ne chemi să veghem şi să ne rugăm cu tine.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care printre măslini paşnici
ai acceptat, rugându-te,
să pătimeşti pentru noi până la moarte, şi până la moartea pe cruce,
ascultă rugăciunile noastre pentru soţii tineri:
ajută-i să înfrunte dificultăţile uniţi cu tine
şi dăruieşte-ne nouă tuturor să rămânem cu tine în ora încercării.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a II-a
Isus este trădat de Iuda şi este părăsit de ai săi

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Pe când mai vorbea încă, iată venea o mulţime, iar în fruntea ei venea cel numit Iuda, unul dintre cei doisprezece. El s-a apropiat de Isus ca să-l sărute. Dar Isus i-a spus: "Iuda, cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului?". Cei care erau cu el, văzând ce avea să se întâmple, au spus: "Doamne, să lovim cu sabia?". Şi unul dintre ei l-a lovit pe servitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă (Lc 22,47-50). Atunci Isus i-a zis: "Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri". Atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit. (Mt 26,52.56).

Am plecat în misiune, Doamne, în urmă cu aproape zece ani, pentru că nu ne era suficientă fericirea noastră. Voiam să dăm viaţa noastră pentru ca şi alţii să experimenteze aceeaşi bucurie. Voiam să arătăm iubirea lui Cristos şi celor care nu o cunosc. Nu contează unde. Viaţa de comunitate şi activităţile de fiecare zi ne ajută să-i educăm pe copii cu o viziune deschisă despre viaţă şi despre lume. Dar nu este uşor: nu ascundem angoasa şi frica de a trăi o viaţă familială precară, departe de ţara noastră. La toate acestea se adaugă teroarea războiului aşa de dramatic actuală în aceste luni. Nu este simplu a trăi numai din credinţă şi din caritate, pentru că adesea nu reuşim să ne încredem pe deplin în Providenţă. Şi uneori, în faţa durerii şi a suferinţei unei mame care moare la naştere şi mai mult decât atât sub bombe, sau ale unei familii distruse de război sau de foamete şi de samavolnicii, vine ispita de a răspunde cu sabia, de a fugi, de a te părăsi, de a lăsa toate crezând că nu merită... Dar ar însemna să-i trădăm pe fraţii noştri mai săraci, care sunt carnea ta în lume şi care ne amintesc că tu eşti Cel Viu.

Doamne Isuse, care ai fost trădat cu un sărut.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai fost părăsit de discipoli.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai experimentat singurătate şi umilire.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai primit cu iubire
sărutul trădător al lui Iuda,
ascultă rugăciunile noastre:
dăruieşte familiilor din misiune
curajul de a mărturisi Evanghelia ta
şi dă-ne nouă tuturor să răspundem la rău cu binele,
pentru a fi constructori de pace şi reconciliere.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a III-a
Isus este condamnat de Sinedriu

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Iar arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau. Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus: "Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?". Isus a zis: "Eu sunt!". Toţi l-au condamnat ca fiind vinovat de moarte (Mc 14,55.61-62.64).

Am fost logodiţi puţine luni, apoi viaţa ne-a despărţit îndelung, făcându-ne să cunoaştem căldura sfâşietoare a inimii care bate la distanţă. Şi când ne-am reîntâlnit, ne-am căsătorit imediat, cu graba celui care a aşteptat şi s-a temut deja mult. Am părăsit casele noastre de origine pentru a crea o casă a noastră. Am întreprins drumul nostru de soţi, plini de proiecte, precum şi de iluziile tinereţii. Apoi viaţa ne-a descoperit mai fragili şi, în acelaşi timp, ne-a despuiat de aşteptările noastre, făcându-ne să mergem pe un drum de atâtea ori în urcuş, în vârful căruia ne-am aflat faţă în faţă cu imposibilitatea de a deveni părinţi. Am experimentat adesea cu durere atâtea judecăţi cu privire la sterilitatea noastră. "Cum de nu aveţi copii?", am fost întrebaţi de mii de ori, ca şi cum s-ar insinua că nu sunt suficiente căsătoria noastră şi iubirea noastră pentru a fi o familie. Câte priviri mai puţin înţelegătoare am digerat. Dar continuăm să mergem în fiecare zi ţinându-ne de mână, îngrijindu-ne împreună de o comunitate de fraţi şi prieteni care, printre singurătăţi şi duioşii, a devenit în timp casă şi familie.

Doamne Isuse, care ai îndurat condamnarea nedreaptă.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai suportat insinuări şi acuze.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care, nevinovat, ai fost persecutat.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai fost condamnat pe nedrept,
ascultă rugăciunea noastră:
dăruieşte soţilor fără copii
să meargă ţinându-se de mână,
trăind în plinătate Sacramentul iubirii conjugale,
iar nouă tuturor să trăim adversităţile cu fermitate blândă.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a IV-a
Isus este renegat de Petru

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Pe când Petru era jos, în curte, a venit una dintre servitoarele marelui preot şi, văzându-l pe Petru încălzindu-se, l-a privit fix şi i-a zis: "Şi tu erai cu Nazarineanul, cu Isus". Dar el a negat, spunând: "Nu ştiu, nu înţeleg ce zici". Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Atunci, Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Isus: "Înainte ca un cocoş să cânte de două ori, de trei ori mă vei renega". Şi a izbucnit în plâns (Mc 14,66-68.72).

Când ne-am căsătorit, credeam că nu putem să avem copii. Apoi, în luna de miere, a venit primul, şi ne-a schimbat viaţa. Aveam proiecte mai lente, să ne realizăm în muncă, să călătorim, să încercăm să trăim măcar un pic ca logodnici veşnici... Şi în schimb, în timp ce încă increduli atingeam cu mâna frumuseţea acestui cadou, a venit al doilea copil: o fetiţă. Şi astfel, dacă ne gândim astăzi, au venit şi ceilalţi, aproape fără să ne dăm seama. Şi visele noastre? Plăsmuite de evenimente. Realizarea noastră profesională? Modificată de faptele vieţii care intră năvalnic. Şi apoi teama de a putea renega toate într-o zi, ca şi Petru; angoasa şi ispita regretului în faţa altor cheltuieli neprevăzute; preocuparea datorită tensiunilor cu copiii adolescenţi. Vechile dorinţe au dat locul familiei noastre. Desigur, nu este uşor, dar este infinit mai frumos aşa. Şi în pofida gândurilor şi a densităţii zilelor noastre, care par să nu ne fie suficiente niciodată, nu ne vom întoarce niciodată.

Doamne Isuse, care ai şters lacrimile lui Petru.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ierţi pe cel care recunoaşte că a păcătuit.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care înţelegi incertitudinile noastre.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care deschizi braţele pentru cel care invocă iertarea,
ascultă rugăciunea noastră:
dăruieşte familiilor numeroase
să depăşească orice dificultate cu bucurie
şi nouă tuturor să ne ridicăm mereu după o cădere.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a V-a
Isus este judecat de Pilat

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Pilat le-a spus din nou: "Atunci ce să fac cu cel pe care îl numiţi regele iudeilor?". Iar ei au strigat iarăşi: "Răstigneşte-l!". Pilat le-a spus: "Dar ce rău a făcut?". Însă ei strigau mai tare: "Răstigneşte-l!". Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit (Mc 15,12-15).

Fiul nostru a fost judecat deja înainte de a veni pe lume. Am întâlnit medici care s-au îngrijit de viaţa sa înainte ca el să se nască şi medici care, cu vorbe clare, ne-au făcut să înţelegem că era mai bine să nu se nască. Şi atunci când am ales viaţa, am fost şi noi obiect de judecată: "Va fi o povară pentru voi şi pentru societate", ni s-a spus. "Răstigneşte-l". Şi totuşi, nu făcuse niciun rău. De câte ori judecata lumii este grăbită şi superficială şi ne îndurerează chiar şi numai cu o privire. Purtăm asupra noastră ruşinea unei diversităţi mai des compătimite decât locuite. Dizabilitatea nu este o laudă, nici o etichetă, mai degrabă este haina unui suflet care adesea preferă să tacă în faţa judecăţilor nedrepte, nu din ruşine, ci din milostivire faţă de cel care judecă. Nu suntem imuni de crucea îndoielii sau de ispita de a ne întreba cum ar fi fost dacă lucrurile ar fi decurs altfel. Dar, în realitate, dizabilitatea este o condiţie, nu o caracteristică, şi sufletul, mulţumire fie lui Dumnezeu, nu cunoaşte bariere.

Doamne Isuse, care ai privit cu iubire pe adversarii tăi.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care nu te-ai temut de cel care ucide trupul dar nu viaţa.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care judeci cu iubire milostivă.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai fost judecat de logici lumeşti,
ascultă rugăciunile noastre
pentru familiile cu copii suferinzi:
dăruieşte-le alinare în trudă
şi nouă tuturor să alegem, să păzim şi să iubim viaţa mereu şi oricum.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a VI-a
Isus este biciuit şi încoronat cu spini

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Astfel, Pilat, voind să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a fost biciuit, l-a dat să fie răstignit. Soldaţii l-au îmbrăcat cu o haină de purpură şi, împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap. Apoi au început să-l salute: "Bucură-te, rege al iudeilor!". Şi-l loveau peste cap cu o trestie, îl scuipau şi, căzând în genunchi, se prosternau înaintea lui (Mc 15,15.17-19).

Casa noastră este mare, nu numai în termeni de spaţiu, dar mai ales prin bogăţia umană care locuieşte în ea. Încă de la începutul căsătoriei nu am fost niciodată noi doi. Vocaţia noastră la primirea durerii nu a fost şi încă nu este la distanţă de 42 de ani de căsătorie şi trei copii naturali, nouă nepoţi şi cinci copii adoptivi non-autosuficienţi şi cu grave dificultăţi psihice, nicidecum tristă. Nu merităm atâta binecuvântare de viaţă. Pentru cel care crede nu este uman a-l lăsa singur pe cel care suferă, Duhul Sfânt mişcă în interior voinţa de a acţiona şi de a nu rămâne indiferenţi, străini. Durerea ne-a schimbat. Durerea duce din nou la esenţial, ordonează priorităţile vieţii şi restituie simplitatea demnităţii umane, ca atare. Pe calea dureroasă a vieţii a atâtor biciuiţi şi răstigniţi, alături de ei, sub povara crucii lor, am descoperit că adevăratul rege este cel care se dăruieşte şi se dă ca hrană, suflet şi trup.

Doamne Isuse, care ai fost biciuit în trup şi în spirit.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai cunoscut durerea nevinovată.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai fost umilit, insultat, încoronat cu spini.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai pătimit durere şi dispreţ,
ascultă rugăciunea noastră:
dăruieşte familiilor noastre
să înveţe să primească pe cel care este rănit
şi nouă tuturor să luăm asupra noastră şi să îngrijim durerile celorlalţi.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a VII-a
Isus ia Crucea pe umeri

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Şi, după ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de haina de purpură şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus afară ca să-l răstignească (Mc 15,20).

Într-o dimineaţă ca atâtea, soţia mea a leşinat de două ori. Fuga la spital şi descoperirea unei boli care în capul său deja îi introducea otrava. Operaţia, reabilitarea, îngrijirile...; şi astăzi o cotidianitate complet nouă pentru noi toţi. Domnul ne vorbeşte prin întâmplările pe care nu le înţelegem întotdeauna şi ne conduce de mână spre dezvoltarea celei mai bune părţi din noi. Avea un rol, o poziţie, o "haină", şi a ajuns să fie complet diferită. Goală, lipsită de apărare, răstignită. Şi eu cu ea. Prin această boală, pe această cruce, am devenit pilastrul pe care copiii ştiu că se pot sprijini. Înainte nu era aşa. Aproape că aş putea spune că astăzi, cu ochii săi pătrunzători în durerea lor aspră, este pe deplin mamă şi soţie. Fără ficţiuni, în esenţialitatea unei vieţi mai dificile şi noi. A fi blocaţi, pironiţi pe o gândire insistentă mă constrânge mai ales pe mine, care eram un orgolios inflexibil, să descopăr în celelalte familii darul minunat care sunt ele: care încearcă să te facă să râzi, care te ajută în bucătărie, care îi însoţeşte pe copii la catehism, care te ascultă, care te înţelege cu o privire, care, deşi are situaţii la fel dacă nu mai complicate, se preocupă constant de tine.

Doamne Isuse, care nu ai căutat onoruri lumeşti.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai luat asupra ta poverile tuturor muritorilor.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai îmbrăţişat lemnul greu al crucii.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai transformat lemnul de moarte
în izvor inepuizabil de viaţă,
ascultă invocaţiile noastre:
dăruieşte copiilor să aibă grijă de părinţi,
păzindu-i cu recunoştinţă,
şi nouă tuturor să învăţăm de la tine bucuria de a iubi şi de a ne dărui cu generozitate.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a VIII-a
Isus este ajutat de Simon din Cirene să ducă Crucea

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus (Lc 23,26).

Am ieşit la pensie acum doi ani şi chiar când începeam să ne facem planuri despre modul de a consuma energiile recuperate, a venit la noi vestea concedierii ginerelui nostru. În timpul pandemiei am asistat neputincioşi la criza căsătoriei fiicei noastre mai mari. Nepoţii au început să inunde cu vitalitate şi răvăşeală casa noastră nu numai duminica şi, mai ales, cum nu se întâmpla de când erau mici cei trei copii ai noştri. Am montan în maşină un scăunel şi am cumpărat o tablă pe care să transcriem activităţile celor cinci nepoţi ai noştri pentru a nu risca să uităm ceva. Muşchii noştri nu sunt cei de altă dată, dar bagajul experienţelor ne face mai docili faţă de viaţă decât atunci când aveam forţa de a alerga. Crucea precarităţii familiilor şi a locului de muncă ne preocupă. Şi astăzi, când am fi mai natural tentaţi să ne ocupăm de oboselile noastre şi de frica de netăgăduit a morţii, suntem încărcaţi cu o cruce neaşteptată, pusă pe umerii noştri fără voia noastră. Pasul devine adesea lent şi noaptea, după ce am zâmbit, ajungem să plângem de compătimire. Dar a fi "oxigen" pentru familiile copiilor noştri este un dar care ne duce din nou la emoţiile simţite atunci când erau mici. Nu terminăm niciodată să fim mamă şi tată.

Doamne Isuse, care ai împărtăşit povara crucii.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ne supui judecăţii crucii tale.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ceri să te urmăm purtând crucea noastră.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ne chemi să purtăm poverile unii altora,
ascultă rugăciunile noastre:
dăruieşte familiilor noastre
să ştie să împărtăşească bucurii şi trude
şi nouă tuturor să creştem în fraternitate activă.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a IX-a
Isus întâlneşte femeile din Ierusalim

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri!" (Lc 23,27-28).

Acum suntem patru. Mulţi ani am fost noi doi şi am înfruntat crucea singurătăţii şi gestaţia de a fi părinţi diferită de modul în care ne-am imaginat mereu. Adopţia este istoria unei vieţi marcate de abandonare care este vindecată de o primire. Dar abandonarea este o rană care sângerează mereu. Şi adopţia este o cruce pe care părinţi şi copii o iau împreună pe umeri, suportând-o, încercând să-i aline durerea şi chiar s-o iubească, deoarece este parte din istoria copilului. Dar face rău a vedea că un copil care suferă din cauza trecutului său. Face rău a încerca să fie iubit fără a reuşi să se aibă incidenţă câtuşi de puţin asupra durerii sale. Ne-am adoptat reciproc. Şi nu există o zi în care să nu ne trezim crezând că a meritat; că toată această trudă nu este zadarnică; că această cruce, deşi dureroasă, ascunde un secret de fericire.

Doamne Isuse, care ai adunat privirea femeilor din Ierusalim.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai şters lacrimi şi ai mângâiat inimi.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai parcurs cu curaj calea crucii.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai mers la cruce
cu ochi deschişi şi cu inimă pregătită,
ascultă rugăciunile noastre:
dăruieşte părinţilor şi copiilor lor adoptivi
să crească împreună ca familii primitoare
şi nouă tuturor să colaborăm la bucuria aproapelui.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a X-a
Isus este răstignit

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Când au ajuns la locul numit "Craniul", acolo i-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga. Atunci Isus a spus: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!". Apoi, ca să împartă hainele lui, au aruncat sorţii. Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: "Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul!". Şi soldaţii îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oţet, spunând: "Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!". Deasupra lui era şi o inscripţie: "Acesta este regele iudeilor" (Lc 23,33-38).

Suntem o mamă şi doi copii. De peste şapte ani suntem un scaun cu trei picioare în loc de patru: foarte frumos şi de valoare, chiar dacă este un picuţ instabil. Sub cruce, fiecare familie, chiar şi cea mai strâmbă, cea mai suferindă, cea mai stranie, cea mai mutilată îşi găseşte sensul profund. Şi familia noastră. Am experimentat, nu fără lacrimi şi durere, că Isus în acea îmbrăţişare de bârne prinse în cuie ne priveşte şi nu ne lasă singuri niciodată.
Ne încredinţează nu numai unei iubiri generice a creatorului faţă de creaturile sale, ci ne încredinţează unui prieten, unei mame, unui copil, unui frate. Unei Biserici care, cu toate defectele sale, întinde mâna şi, pe cât de imposibil ar putea să pară, susţine uneori povara pentru noi permiţându-ne din când în când să răsuflăm. Iubirea se înmulţeşte pentru că este gratuită, chiar şi atunci când am ispita de a înţelege de ce, dacă "i-a salvat pe alţii... dacă este Cristos al lui Dumnezeu, alesul său", n-a putut să-l salveze şi pe soţul meu. Dar rana Unuia pe cruce este moştenire, legătură şi relaţie în acelaşi timp. Iubirea devine reală, pentru că, în abisul nostru şi în suferinţele noastre, nu suntem abandonaţi.

Doamne Isuse, care ai întins braţele pe cruce.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care pentru a ne salva pe noi nu te-ai salvat pe tine însuţi.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care i-ai iertat pe călăii tăi.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care cu braţele deschise pe cruce
strângi la tine pe cel care este singur şi abandonat,
ascultă rugăciunea noastră:
dăruieşte familiilor lovite de pierderea unui părinte
să te simtă prezent în durerea lor
şi nouă tuturor să ştim să plângem cu cel care plânge.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a XI-a
Isus promite tâlharului bun Împărăţia

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Când au ajuns la locul numit "Craniul", acolo i-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga. Unul dintre răufăcători spunea: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!". Iar el i-a spus: "Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,33.42-43).

Numai acum zâmbim amintindu-ne de toate aşteptările pe care le aveam cu privire la copilul nostru. L-am crescut ca să fie fericit, ca să se realizeze. Ca să meargă pe urmele bunicului. Da, probabil, am fi voit pentru el o viaţă diferită. O familie, un loc de muncă, copii, nepoţi. Aşadar, "normalitatea". Deja am trăit viaţa sa în locul său. Şi, în schimb, ai venit tu şi ai răscolit totul. Ai distrus visele noastre pentru ceva mai mare. Ai făcut în aşa fel încât viaţa lui să nu urmeze logica sa "mereu s-a făcut aşa" şi l-ai chemat la tine. Dar cum aşa? De ce chiar pe el? De ce chiar pe copilul nostru? La început n-am luat-o bine. Ne-am împotrivit lui. L-am abandonat. Credeam că răceala noastră îl va face să se răzgândească. Am încercat să insuflăm în capul său îndoiala că greşeşte totul. Ca doi răufăcători. Dar am înţeles că nu se poate lupta împotriva ta. Noi suntem un vas şi tu eşti marea. Noi suntem o scânteie şi tu eşti focul. Aşadar, ca tâlharul bun, îţi cerem şi noi să-ţi aminteşti de noi când vei veni în Împărăţia ta.

Doamne Isuse, care ai murit ca un răufăcător.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai transformat crucea într-un tron regesc.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ne-ai deschis porţile paradisului pierdut.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ne-ai revelat misterele Împărăţiei tale,
unde cel mai mare este cel care slujeşte,
ascultă rugăciunile noastre:
condu-i pe părinţi să slujească vocaţia copiilor
şi dăruieşte-ne nouă tuturor să fim discipolii tăi credincioşi.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a XII-a
Isus o dăruieşte discipolului iubit pe Mama

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi sora mamei lui, Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Apoi, i-a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!". Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el (In 19,25-27).

Eram cinci în casă: eu, soţul meu şi cei trei copii ai noştri. În urmă cu cinci ani, viaţa s-a complicat. O diagnoză dificilă de acceptat, o boală oncologică scrisă în fiecare clipă pe faţa fiicei mai mici. O boală care, deşi n-a stins niciodată zâmbetul său, a făcut şi mai dureros zgomotul nedreptăţii pe care o trăiam. În pofida "batjocurilor" cu care durerea părea că ne acoperise deja, după numai şase ani de căsătorie soţul meu ne-a părăsit din cauza unei morţi neaşteptate, punându-ne pe un drum de singurătate sfâşietoare, în timpul căruia în doi ani am însoţit-o pe cea mică de acasă la ultimul său salut. Au trecut cinci ani de la începutul acestei aventuri pe care n-am înţeles-o deloc în mod raţional, dar certitudinea este că această mare cruce a fost locuită de Domnul şi încă mai este şi astăzi. "Dumnezeu nu cheamă pe cel care este capabil, ci îl face capabil pe cel pe care-l cheamă": asta ne-a spus într-o zi o soră, şi aceste cuvinte ne-au schimbat perspectiva de viaţă în ultimii ani. Cea mai mare minciună cu care am luptat era aceea că nu mai suntem familie. Nu cunosc alt mod pentru a răspunde inimii mele şi durerii mele în trup, decât aceea de a mă încredinţa Domnului care trăieşte această bucată de drum pământesc împreună cu mine. De atâtea ori, în şedinţele de chimioterapie ale fiicei mele, m-am simţit ca Maria sub cruce; şi acea experienţă mă face să mă simt astăzi - chiar dacă numai pentru o bucăţică - mama Domnului meu.

Doamne Isuse, care ai cunoscut sfâşierea afectelor.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care nu ai dat morţii ultimul cuvânt.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ne-ai dăruit-o prin testament pe însăşi Mama ta.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care înainte de a muri ai voit
să ne-o încredinţezi pe Mama ta şi să ne încredinţezi pe noi îngrijirilor sale,
ascultă rugăciunile noastre:
dăruieşte familiilor marcate de moartea unui copil
să păstreze harul primit cu darul vieţii lor
şi nouă tuturor, în mângâierea Duhului, să primim ultimele tale voinţe.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a XIII-a
Isus moare pe Cruce

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: "Eloí, Eloí, lemá sabahtáni?", care, tradus, înseamnă: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?". Cineva, alergând, a înmuiat un burete în oţet şi, punându-l într-o trestie, i-a dat să bea, spunând: "Lăsaţi, să vedem dacă vine Ilíe ca să-l ia jos!". Dar Isus, scoţând un strigăt puternic, şi-a dat duhul (Mc 15,34.36-37).

Moartea în jur. Viaţa care pare să piardă din valoare. Totul se schimbă în câteva secunde. Existenţa, zilele, nebunia zăpezii de iarnă, luarea copiilor de la şcoală, locul de muncă, îmbrăţişările, prieteniile... totul. Totul îşi pierde valoarea dintr-o dată. "Unde eşti, Doamne? Unde te-ai ascuns? Vrem viaţa noastre de dinainte. De ce toate acestea? Ce păcat am comis? De ce ne-ai părăsit? De ce ai părăsit popoarele noastre? De ce ai despicat familiile noastre în acest mod? De ce nu mai avem voinţa de a visa şi de a trăi? De ce au devenit întunecoase ţinuturile noastre ca şi Golgota?" Lacrimile s-au terminat. Mânia a lăsat locul resemnării. Ştim că tu ne iubeşti, Doamne, dar nu simţim această iubire şi acest lucru ne face să înnebunim. Ne trezim dimineaţa şi câteva secunde suntem fericiţi, dar după aceea ne amintim imediat cât de dificil va fi să ne reconciliem. Doamne, unde eşti? Vorbeşte în tăcerea morţii şi a dezbinării şi învaţă-ne să facem pace, să fim fraţi şi surori, să reconstruim ceea ce bombele ar fi voit să elimine.

Doamne Isuse, care ne-ai iubit până la sfârşit.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care, murind, ai distrus moartea.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care, dându-ţi ultima suflare, ne-ai dăruit viaţa.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care din coasta ta străpunsă
ai făcut să izvorască reconcilierea pentru toţi,
ascultă glasurile noastre umile:
dăruieşte familiilor distruse de lacrimi şi sânge
să creadă în puterea iertării
şi nouă tuturor să construim pace şi înţelegere.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Staţiunea a XIV-a
Trupul lui Isus este depus în mormânt

V/. Adoramus te, Christe, et benedicimus tibi.
R/. Quia per sanctam crucem tuam redemisti mundum.

Iosif, luând trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-un giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului (Mt 27,59-61).

De acum suntem aici. Suntem morţi pentru trecutul nostru. Am fi voit să trăim în ţara noastră, dar războiul ne-a împiedicat. Este greu pentru o familie să trebuiască să aleagă între visele sale şi libertate. Între dorinţe şi supravieţuire. Suntem aici după călătorii în care am văzut murind femei şi copii, prieteni, fraţi şi surori. Suntem aici, supravieţuitori. Percepuţi ca o povară. Noi care acasă la noi eram importanţi, aici suntem numere, categorii, simplificări. Şi totuşi, suntem mai mult decât imigranţi. Suntem persoane. Am venit aici pentru copiii noştri. Murim în fiecare zi pentru ei, pentru ca aici să poată încerca să trăiască o viaţă normală, fără bombe, fără sânge, fără persecuţii. Suntem catolici, dar şi acest lucru uneori pare să treacă pe planul al doilea faţă de faptul că suntem migranţi. Dacă nu ne resemnăm, este pentru că ştim că marea piatră de la uşa mormântului într-o zi va fi dată la o parte.

Doamne Isuse, luat de pe lemnul crucii de mâini prietene.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care ai fost înmormântat în mormântul nou al lui Iosif din Arimateea.
R/. Dona nobis pacem.

Tu care nu ai cunoscut putrezirea mormântului.
R/. Dona nobis pacem.

Toţi:
Pater noster...

Doamne Isuse,
care ai coborât în iad
pentru a elibera pe Adam şi Eva cu fiii lor din vechea închisoare,
ascultă rugăciunile noastre pentru familiile migranţilor:
smulge-le din izolarea care ucide
şi dă-ne nouă tuturor să te recunoaştem în fiecare persoană
ca frate al nostru iubit şi soră a noastră iubită.
Tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor.
R/. Amin.

Rugăciune finală

Tată milostiv,
care faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi,
nu părăsi lucrarea mâinilor tale,
pentru care nu ai ezitat
să-l dai pe unicul tău Fiu,
născut din Fecioară,
răstignit sub Ponţiu Pilat,
mort şi înmormântat în inima pământului,
înviat din morţi în a treia zi,
apărut Mariei din Magdala,
lui Petru, celorlalţi apostoli şi discipoli,
mereu viu în Sfânta Biserică,
Trupul său viu în lume.

Ţine aprinsă în familiile noastre
candela Evangheliei,
care luminează bucurii şi dureri,
trude şi speranţe:
fiecare casă să reflecte faţa Bisericii,
a cărei lege supremă este iubirea.
Prin revărsarea Duhului tău,
ajută-ne să ne despuiem de omul vechi,
corupt de patimile înşelătoare,
şi îmbracă-ne cu omul nou,
creat după dreptate şi sfinţenie.

Ţine-ne de mână, ca un Tată,
ca să nu ne îndepărtăm de tine;
converteşte la inima ta inimile noastre rebele,
ca să învăţăm să urmăm proiecte de pace;
fă-i pe adversari să-şi strângă mâna,
ca să guste iertarea reciprocă;
dezarmează mâna ridicată a fratelui împotriva fratelui,
ca acolo unde este ură să înflorească înţelegerea.

Fă ca să nu ne comportăm ca duşmani ai crucii lui Cristos,
pentru a participa la gloria învierii sale.

El vieţuieşte şi domneşte cu tine,
în unire cu Duhul Sfânt,
în toţi vecii vecilor.
R/. Amin.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 777.