A trecut la Domnul pr. Andrei Staszkovian
În urma unei boli necruțătoare pe care a descoperit-o cu șase ani în urmă, a trecut la Domnul pr. Andrei Staszkovian luni, 11 aprilie 2022, la ora 22.00, la vârsta de 38 de ani, fiind internat în Institutul Regional de Oncologie din Iași.
Pr. Andrei s-a născut la 23 noiembrie 1983 la Gura Humorului - Suceava. A absolvit Școala Generală de 8 clase la Solonețu Nou în anul 1998, Liceul Seminarial la Bacău în anul 2002 și Universitatea Catolică din Lublin, obținând masterul. A fost sfințit preot la 24 iunie 2008 la Iași de către ep. Petru Gherghel. A slujit ca vicar la Vatra Dornei (1 august 2008 - 31 iulie 2009), Suceava (1 august 2009 - 31 iulie 2011), Bacău "Sfântul Nicolae" (1 august 2011 - 31 august 2013). De la 1 septembrie 2013, a fost paroh al Parohiei "Sfânta Ana" din Pleșa.
Toți cei care l-au cunoscut pot da mărturie despre seninătatea cu care pr. Andrei și-a purtat crucea suferinței și preocuparea pentru a le fi aproape credincioșilor pe care îi păstorea în comunitatea din Pleșa.
În după-amiaza zilei de marți, 12 aprilie, sicriul cu trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica "Sfânta Ana" din Pleșa, unde se va celebra, la ora 16.00, o Sfântă Liturghie cu recviem pentru sufletul părintelui Andrei.
Sfânta Liturghie de înmormântare se va celebra miercuri, 13 aprilie, la ora 15.00, la Solonețu Nou.
Să se odihnească în pace!
Pr. Adrian Blăjuță
lecturi: 7739.