Semnificaţia mereu actuală a pocăinţei din Postul Mare

Cine se roagă, să postească. Şi să aibă milostivire

de Valentina Angelucci

Apelul Papei Francisc pentru Miercurea Cenuşii recitit în lumina Sfintei Scripturi

"Aceste trei lucruri, rugăciune, post, milostivire, sunt un singur lucru, şi primesc viaţă una de la cealaltă. Postul este sufletul rugăciunii şi milostivirea este viaţa postului. Nimeni să nu le despartă, pentru că nu reuşesc să stea separate. Cel care are numai una din ele şi nu le are pe toate trei împreună, nu are nimic. De aceea, cel care se roagă, să postească. Cel care posteşte, să aibă milostivire", sunt cuvintele pe care Sfântul Petru Crisologul, în secolul al V-lea, le folosea pentru a descrie practica postului creştin.

În decursul anilor, Papa Francisc a amintit de mai multe ori importanţa postului şi în unele momente critice pentru istoria omenirii, n-a ezitat să convoace zile de post şi rugăciune: la 7 septembrie 2013 a convocat o zi de post pentru pacea în Siria, mai recent am văzut asta la 14 mai 2020, când pandemia era probabil la apogeul său şi am revăzut asta în urmă cu câteva zile, când a cerut ca postul din Miercurea Cenuşii din acest an să fie îndreptat în mod specific spre rugăciunea pentru pace.

La încheierea audienţei generale din 23 februarie, papa a lansat de fapt un apel pentru situaţia dramatică din Ucraina, pentru care Papa Francisc a afirmat, în manieră foarte emoţionantă, că are "o mare durere în inimă". Invitaţia insistentă a pontifului s-a adresat după aceea întregii lumi, credincioase şi necredincioase, amintind că "Isus ne-a învăţat că la nebunia diabolică a violenţei se răspunde cu armele lui Dumnezeu, cu rugăciunea şi postul" şi invitând ca deja prevăzută zi de post din Miercurea Cenuşii să devină o "Zi de post pentru pace".

Pentru poporul lui Dumnezeu, hrănit de Sfintele Scripturi, această invitaţie pare să ne ducă imediat la Ninive şi la relatarea profetului Iona, trimis să predice cetăţii convertirea: "Şi au crezut oamenii din Ninive în Dumnezeu: au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei" (Iona 3,5). Dar toată Sfânta Scriptură ne prezintă exemple despre modul în care poporul ales, în momentele în care se afla mai mult în dificultate, se îmbrăca în sac, postea şi se ruga pentru a cere ajutor de la Domnul.

Un alt exemplu din Vechiul Testament îl găsim chiar în prima lectură de astăzi, în care Domnul, prin gura profetului, afirmă: "Sunaţi din trâmbiţă în Sion: consacraţi un post şi convocaţi o adunare" (Il 2,15).

Privarea voluntară de hrană şi însoţirea acestui gest cu rugăciunea în tradiţia creştină devine un semnal al adevăratei convertiri a inimii, aşadar imagine tangibilă a unei rugăciuni sincere care se înalţă la Dumnezeu pentru a implora milostivire.

În Evanghelie, Isus, înainte de a fi ispitit, posteşte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Când îl întreabă pe Isus pentru ce nu postesc discipolii săi, Isus răspunde că nu pot posti atâta timp cât mirele este cu ei, dar că vor posti când mirele va fi luat de la ei (cf. Mc 2,19-20). Din păcate, toţi am trăit experienţa "stomacului strâns" din cauza pierderii unei persoane dragi: pentru aceasta Postul Mare a fost mereu asociat cu postul, pentru că aminteşte momentul în care Mirele este luat, umilit, răstignit. Şi însuşi Isus descrie practic cum trebuie să fie postul: "Când postiţi, nu fiţi trişti ca ipocriţii, căci ei îşi schimonosesc feţele ca să arate oamenilor că postesc! Adevăr vă spun: şi-au primit răsplata. Dar tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, care este în ascuns! Şi Tatăl tău, care vede în ascuns, te va răsplăti" (Mt 6,16-18).

Atunci postul de la mâncare devine imagine tangibilă a unui post mult mai profund, caracteristic al aşteptării creştine a unei foame care poate fi săturată numai cu întoarcerea Domnului.

În 1994, Conferinţa Episcopală Italiană a publicat o notă pastorală cu titlul Sensul creştin al postului şi al abstinenţei în care, în faţa unei societăţi care adesea vede postul numai ca instrument terapeutic luându-i valenţa sa spirituală, se reafirma că "orice practică de renunţare îşi are valoarea deplină, conform gândirii şi experienţei Bisericii, numai dacă este făcută în comuniune vie cu Cristos, aşadar dacă este însufleţită de rugăciune şi este orientată la creşterea libertăţii creştine, prin dăruirea de sine în exercitarea concretă a carităţii fraterne". Cel care se roagă, să postească. Cel care posteşte, să aibă milostivire.

Dar atât Scriptura, cât şi Tradiţia ne amintesc şi importanţa comunitară a acestui gest: Biserica stabileşte zile în care toţi credincioşii postesc împreună, pentru a implora iertarea de la Domnul şi a cere convertirea inimii. Aşadar, la cuvintele Sfântului Petru Crisologul putem adăuga cuvintele Sfântului Leon cel Mare: "Posturile noastre să contribuie la mângâierea celor care sunt în nevoie. Niciun sacrificiu al credincioşilor nu este mai plăcut Domnului decât acela de care beneficiază săracii săi: acolo unde găseşte preocuparea milostivirii, acolo El recunoaşte imaginea bunătăţii sale".

Cuvintele învăţătorilor şi Părinţilor au ecou în cuvintele papei pentru Postul Mare din acest an: "Postul pregăteşte terenul, rugăciunea irigă, caritatea fecundează".

Într-o cultură în care experienţa postului este abandonată ca practică din alte timpuri sau izolată la discursuri din sacristie, într-o lume în care a vorbi despre renunţare voluntară este împotriva curentului, a propune un act de post şi rugăciune devine revoluţionar, pentru că duce la experienţa profund spirituală a păcii ca dar al lui Dumnezeu, nu ca o cucerire a posibilităţilor umane, un dar izvorât de la Cristos Înviat care promite: "Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau aşa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă!" (In 14,27).

(După L'Osservatore Romano, 2 martie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 434.