Editura "Sapientia": Trei noi cărţi

La Editura "Sapientia" au apărut recent cărţile: Jurnal pentru Postul Mare, scrisă de Ioana Barcan (text), Veronica Dămătărc (picturi), Simona Iosub (versuri), Din Staţiune în Staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci, scrisă de Gary Jansen şi tradusă în limba română de Ioana Barcan, şi Cum să te simţi acasă. Trăind în lume ca fiu al ei, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi şi tradusă în limba română de pr. dr. George M. Nicoară.

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Jurnal pentru Postul Mare, scrisă de Ioana Barcan (text), Veronica Dămătărc (picturi), Simona Iosub (versuri). Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20 cm, are 120 pagini (color) şi poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 40 lei.

De câte ori nu ne-am hotărât, în preajma Postului Mare, că vom trăi acest post diferit. Ne-am spus că de această dată chiar vom respecta, pe tot parcursul postului, deciziile pe care le-am luat la început! Am vrea să trăim mai profund Pătimirea lui Isus, să fim mai consecvenţi în rugăciune, în fapte bune, am vrea ca aceste câteva săptămâni să ne aducă mai aproape de Dumnezeu şi să ne facă oameni mai buni.

Nu ştim dacă acest jurnal va reuşi să atingă un scop atât de măreţ, dar poate va fi măcar un pas mic spre îndeplinirea lui. Este presărat cu îndrumări şi provocări zilnice, dar să le luăm doar ca pe nişte sugestii şi nu ca pe obligaţii. Să ne simţim liberi să îl folosim cum credem noi că ne ajută mai mult! Fie că scriem, sau desenăm, sau doar ne gândim, însuşi faptul de a deschide acest jurnal în fiecare zi din timpul Postului Mare va fi un mic sacrificiu de timp adus Tatălui, o mică rugăciune, un mic gând trimis spre Cer. Iar la sfârşit să ne vedem cu bucurie în ziua Învierii... poate chiar un pic mai buni!

Ioana Barcan

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Din Staţiune în Staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci, scrisă de Gary Jansen şi tradusă în limba română de Ioana Barcan. Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20 cm, are 128 pagini şi poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.

Într-o după-amiază de vineri, pe când eram studentă postuniversitară în Pittsburgh, am intrat din întâmplare într-o biserică unde nişte copii se rugau Calea sfintei Cruci.

De ani de zile nu mai participasem la sfânta Liturghie. Prima mea iarnă în Pittsburgh tocmai trecuse şi era o zi de primăvară călduroasă, frumoasă. Mă plimbam pur şi simplu, fără nicio altă intenţie. Dar când am deschis uşile grele ale bisericii "Preasfânta Inimă", brusc, neaşteptat, m-am regăsit în copilărie, în acei puţini ani de viaţă dinaintea momentului când mama mea a murit şi totul a luat-o la vale.

Pentru că în copilărie mersesem la o şcoală catolică, am fost imediat copleşită de mirosul de tămâie, de familiaritatea mişcărilor şi de repetarea rugăciunilor. Dacă am fost vreodată în viaţa mea doborâtă în genunchi în rugăciune, atunci acela a fost momentul, în acea biserică, înconjurată de şcolari care cântau cu stângăcie "Stabat Mater". Fiecare cicatrice de suferinţă şi durere s-a aprins în mine, arzătoare şi nouă, cerând vindecare, atenţie şi, da, rugăciune. Parcă mi s-ar fi luat o greutate enormă de pe suflet. În acel moment m-am reîntors în Biserica Catolică. Şi încă sunt aici.

Îngenunchind în acea bancă, privindu-i pe copii, ascultând vocile lor tinere cum cântau versuri atât de familiare - "Ne închinăm ţie, Cristoase, şi te binecuvântăm. Căci prin sfânta ta Cruce ai răscumpărat lumea" -, parcă aş fi fost din nou elevă în clasa a şaptea, purtând o uniformă aspră şi îngrămădindu-mă împreună cu alţi colegi de-ai mei într-o biserică umbroasă şi slab luminată, pe când afară era o zi însorită de primăvară. Mi-am amintit desenele cu Isus din broşuri, chipul său pe marama Veronicăi. Mi-am amintit cum nu mai conteneam succesiunea de îngenuncheri şi de stat în picioare şi cum mă tot întrebam: Cât mai poate să dureze oare? În Louisiana, zilele de vineri din Postul Mare însemnau vreme călduroasă şi mâncare delicioasă de peşte la cină. N-aş putea pretinde că aveam vreun gând mai sfânt sau mai profund decât această plăcere (sau disconfort) fizic.

Nu înţelesesem niciodată cu adevărat ce se întâmpla acolo, în schimb, în ziua aceea, în biserica "Preasfânta Inimă", mi s-a părut deodată evident. Ne pregăteam pentru moarte.

Sună groaznic, nu-i aşa? Prea morbid? Prea stereotipic catolic? Dar într-adevăr, acele momente din biserică, mergând pe urmele unui Cristos condamnat şi suferind, m-au pregătit, într-un fel, să-mi conduc mama pe ultimii paşi când eram în clasa a opta, şi apoi să merg prin viaţă fără ea. Elevă îmbrăcată într-o uniformă incomodă, nu aveam nici cea mai vagă idee pe atunci că propria mea patimă avea să urmeze în curând.

La fel cum Gary Jansen meditează la Calea sfintei Cruci în momentul în care fiul lui cel mai mic se loveşte pentru prima dată la genunchi, cu toţii murim câte puţin de mii de ori în viaţă, trecem prin mii de renunţări şi despărţiri, mii de suferinţe, umiliri şi abandonări, pe calea spre crucile noastre finale. Numai detaliile diferă, în schimb fiecare copil este născut, la fel ca Isus, pentru propria sa patimă. Calea sfintei Cruci este acel obicei spiritual care m-a învăţat cum să merg înainte prin aceste dureri; este un drum pe care încă mai calc.

Staţiunile sunt o rugăciune fizică - antrenament de forţă, cum le numeşte Jansen - şi ne fac mai puternici şi la propriu şi la figurat. Trupurile noastre ajung să le perceapă ca pe un dans: îngenunchem, ne ridicăm, iar îngenunchem. Dar ele sunt de asemenea o rugăciune intelectuală, o rugăciune a imaginaţiei, iar din acest motiv ajungem să le cunoaştem atât de profund, poate chiar mai profund decât ne dăm seama. Calea sfintei Cruci ne poate face mai puternici, mai rezistenţi, ne poate da speranţă în acele momente în care ne regăsim în mijlocul suferinţei - noi sau cei dragi nouă.

Staţiunile ne învaţă cum să suferim bine. Asta nu înseamnă că suferinţa noastră va arăta bine. Ar putea fi cu sânge, lacrimi, transpiraţie şi angoasă. Sau răni ascunse care nu se vindecă. Uneori vom şchiopăta (sau vom fi târâţi) până la sfârşit. Dar putem suporta, putem ierta, ne putem ruga sau ne putem abandona - putem chiar să acceptăm ajutor pe drumul nostru. Isus a făcut toate acestea înaintea noastră, arătându-ne calea. Jansen ne reaminteşte că acest drum ne conduce la o suferinţă care nu este lipsită de sens, o suferinţă care poate fi transformată şi răscumpărată. Este Calea sfintei Cruci.

În cartea Din Staţiune în Staţiune, Jansen ne conduce prin această rugăciune bogată, imaginativă. Cu fiecare meditaţie bazată pe Scriptură, el ne invită să intrăm într-o poveste care încă nu s-a terminat. Ne arată modul în care întâmplările de pe Calvar încă se mai derulează în vieţile noastre, în fiecare zi. Începem să conştientizăm că "viaţă spirituală" este o expresie redundantă; după cum scrie Jansen: "Toată creaţia şi toate experienţele noastre sunt în mod misterios pline de Duhul lui Dumnezeu. Totul este spiritual, de la persoana care a fost miraculos vindecată de o boală până la treburile banale de zi cu zi, cum ar fi spălatul vaselor".

Atunci când ne transpunem total cu imaginaţia în aceste momente din viaţa lui Isus - momente critice care scot la iveală esenţa caracterului său: o nesfârşită iubire şi îndurare -, imaginaţia noastră este modificată pe parcurs, este mutată pe frecvenţa lui Dumnezeu. Începem să-i recunoaştem amprenta peste tot, ecou al poveştii care se derulează în jurul nostru - chiar şi în cântecele lui Bowie şi Prince. Fiecare dintre noi este implicat în desfăşurarea acestei povestiri, una care nu s-a terminat în faţa Crucii, sau a mormântului, nici măcar la înviere.

Jansen îmi aminteşte că am şi eu un rol în această poveste, indiferent dacă îmi place asta sau nu. Alegerea care îmi rămâne de făcut este: Cum îmi voi juca rolul? Cine voi fi eu în Patima de astăzi - un ajutor, ca Simon din Cirene? Îndoliat, ca femeile care plângeau pe marginea drumului? Judecător, ca Pilat, care ar prefera mai degrabă să se spele pe mâini de tot acest haos? Sau este rândul meu să sufăr, să-mi port crucea, să mor în feluri mai mici sau mai mari, pentru ca apoi să fiu reînnoit?

Staţiunile ne conduc direct spre acel mormânt gol, cu piatra dată la o parte, lăsând să se vadă doar întunecime şi umbre. Stăm cu Jansen şi ne uităm la golul acesta pe care fiecare dintre noi l-a resimţit la un moment dat, şi ni se reaminteşte să avem încredere chiar şi în acest gol. Căci acolo, unde ni se pare că nu mai este nimic, se află cea mai mare speranţă a noastră. Dumnezeu a fost acolo în trecut, şi încă mai este, în fiecare zi.

Nu, această pregătire pentru moarte nu este ceva morbid. Pe măsură ce înaintăm cu Jansen din staţiune în staţiune, suntem conduşi de la durere la iubire şi speranţă, la putere şi rezistenţă, la transformare. Şi ajungem să fim, cu toţii, înviaţi.

Jessica Mesman Griffith

*

La Editura "Sapientia" a apărut recent cartea: Cum să te simţi acasă. Trăind în lume ca fiu al ei, scrisă de pr. dr. Giovanni Cesare Pagazzi şi tradusă în limba română de pr. dr. George M. Nicoară. Cartea apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14×20 cm, are 152 pagini şi poate fi procurată de la Librăria "Sapientia" (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţară la preţul de 25 lei.

Stilul expresiv al acestei cărţi îţi cere să citeşti printre rânduri şi să te laşi îndrumat de intuiţia firească, puternică, luminoasă şi clară ce alcătuieşte textul de faţă. Intuiţia priveşte modul de funcţionare al revelaţiei lui Dumnezeu împlinite în Isus Cristos. Astfel, nu este vorba despre o comunicare a adevărului "căzut din cer" prin intermediul umanităţii asumate a Fiului. Revelaţia are de-a face mai mult cu evenimentul complet al lui Isus, şi anume cu umanitatea lui deosebită. Acest lucru înseamnă că ataşamentele, sentimentele şi felurile sale de a simţi lucrurile şi situaţiile sunt deja manifestarea adevărului lui Dumnezeu. Şi viceversa: ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice se integrează în funcţionarea originară a umanităţii noastre, mai precis, în emoţii şi în sentimente, în ataşamente şi în legături, precum şi în acţiunile de bază care compun experienţa noastră faţă de lucruri. Altfel spus, Dumnezeu ne vorbeşte nu numai despre umanitatea lui Isus, ci se exprimă în umanitatea Fiului, şi chiar mai mult - şi poate chiar mai conform cu originalul -, Dumnezeu se descoperă în umanitatea lui Cristos, "simţind, suferind, reacţionând în faţa realităţii de fapt". În această simţire, în sentimentele care se creează şi în reacţiile concrete, adevărul lui Dumnezeu prinde viaţă şi astfel "locuieşte" cu noi.

Chestiunea interesantă este că această intuiţie creşte şi se dezvoltă într-un autentic şi specific "program de căutare". Autorul cărţii de faţă a pornit de la "simţirea" Fiului, care ne oferă o nouă privire, şi totuşi clasică, asupra lucrurilor, pentru ca să treacă ulterior la analiza "legăturilor" şi, astfel, la sentimentele prin care "Logosul", legătura eternă ce aparţine misterului divin, "se leagă" într-un fel nou de creaţie, dându-i sens şi armonie. În acest "affectus Dei", care propune o nouă perspectivă asupra lucrurilor, se arată acţiunea divină esenţială care doreşte "să edifice o casă pentru fiii săi", mai exact, să pregătească un loc protejat şi privilegiat, în care să locuiască în discreţia legăturilor familiare. Paginile care urmează au scopul să ne ducă tocmai în această casă, pe care Dumnezeu o construieşte de-a lungul istoriei pentru noi. În acest spaţiu, cei mici încep "să domesticească" lumea exterioară, în timp ce învaţă să recunoască identitatea lor autentică, pornind de la legăturile care pun temeliile casei. În acest "proces de construcţie", Dumnezeu se apropie de om pentru "a locui cu el şi în el", obişnuindu-l cu prezenţa sa şi obişnuindu-se cu comportamentul omului până la a deveni, prin prezenţa sa binecuvântată, o "casă pentru om". "Dumnezeu este cu noi" este o locuinţă primitoare şi sigură. Chiar şi sfântul Paul - ce va fi amintit în acest studiu - evidenţiază ideea de "oikonomia" misterului (Ef 3,9), care trimite, de altfel, la "oikonomia" harului (charis) lui Dumnezeu în avantajul nostru (Ef 3,2). Ideea de "economie" cuprinde tocmai intuiţia organizării casei (nomos tes oikias), care reglementează şi structurează spaţiul afectiv, "locuinţa", permiţând oamenilor (omul nou care se naşte sau creşte în noi) să domesticească lumea, creând un spaţiu familiar capabil să medieze între extern şi intern, între imaginaţie şi realitatea dură, între căldura familiei şi legăturile cu ceilalţi. Dumnezeu alcătuieşte un spaţiu de intimitate cu omul, care îi permite să se "familiarizeze cu misterul" originar, cu ceea ce dintotdeauna Dumnezeu i-a pregătit, dar care a rămas ascuns şi numai acum este descoperit întru totul în Cristos. De altfel, misterul se observă în legăturile cele mai familiare şi intime pentru ca acestea să se poată deschide spre dimensiuni neaşteptate ale experienţei, locuind astfel într-o realitate mai bogată şi mai profundă. Este cu totul specială capacitatea acestor pagini de a ne dărui din nou, cu decenţă şi într-un limbaj plăcut, logica acestei acţiuni divine care construieşte o casă, o demolează atunci când este atinsă de sentimente greşite, pentru a o reconstrui, nouă, "pe piatra de temelie" care este Isus Cristos.

A putea pronunţa dimensiunile înscrise în experienţa credinţei, pentru a înţelege, într-un fel inedit, miza din întâlnirea cu Dumnezeu, este o lecţie de învăţat şi care nu îngăduie amânare. Ceea ce se doreşte este redescoperirea adevăratului înţeles faţă de ceea ce ne-a fost dăruit prin credinţă. Astfel, redescoperirea acţiunii lui Dumnezeu, care "construieşte o casă pentru ai săi", ajută la aprecierea, printr-o nouă atitudine, a semnificaţiei Bisericii. Se spune că înţelesul primar, anti-schismatic şi pozitiv, al axiomei "extra ecclesiam nulla salus" ar trimite în final tocmai la intuiţia că în Biserică se găseşte casa sigură în care se află toate mijloacele de har şi de ajutor necesare pentru a întâmpina posibilele boli, suferinţe sau tulburări. Nu există nicio logică de a părăsi siguranţa casei. În acest sens, se poate reasculta o frumoasă mărturie a teologului luteran D. Bonhoeffer, în care îşi arăta nostalgia după o Biserică în care se poate trăi în siguranţă, prin identitate şi legături ale iubirii:

"Există un singur ajutor pentru timpul nostru, foarte atins de neputinţă, de slăbiciune şi de lipsa unei patrii: întoarcerea la Biserică, şi anume acolo unde oameni se susţin unul pe altul în iubire, acolo unde unul trăieşte viaţa celuilalt, acolo unde există comuniune în Dumnezeu, acolo unde există patrie pentru că există iubire" (Die Kirche, predică din data de 29 iulie 1928 despre 1Cor 12,26-27: în Gesammelte Schriften V, München 1958-1974, 439).

Iubirea lui Dumnezeu nu este şi nu doreşte să fie fără timp şi fără loc. Este, mai degrabă, o iubire care se întrupează, care doreşte să locuiască un spaţiu şi să devină locuinţă în care să primească nesiguranţele şi fricile noastre pentru "a le domestici". Intimitatea cu Dumnezeu construieşte o casă în care oamenii găsesc o identitate şi sentimente apte să construiască un spaţiu pe deplin uman. În acest spaţiu, fiii se pot recunoaşte unii pe alţii în virtutea unei provenienţe care nu slăbeşte dorinţa faţă de relaţii dezinteresate şi de întâlniri noi, ci garantează mediul afectiv corect. "A crede" înseamnă a vedea şi această activitate a lui Dumnezeu, care dăruieşte o casă de locuit.

Alberto Cozzi

* * *

Jurnal pentru Postul Mare
Ioana Barcan, Veronica Dămătărc, Simona Iosub, Ed. "Sapientia", 2022, 14×20 cm, 128 p., 40 lei

Din Staţiune în Staţiune. O călătorie ignaţiană pe Calea sfintei Cruci
Gary Jansen, Ed. "Sapientia", 2022, ISBN 978-606-578-477-2, 14×20 cm, 128 p., 25 lei

Cum să te simţi acasă. Trăind în lume ca fiu al ei
Giovanni Cesare Pagazzi, Ed. "Sapientia", 2022, ISBN 978-606-578-476-5, 14×20 cm, 152 p., 25 lei

* * *

Aceste cărţi, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

• prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
• prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
• prin e-mail: libraria@ercis.ro
• prin Internet: www.ercis.ro/libraria

*

De la Librăria "Sapientia":

• prin poştă: Librăria "Sapientia", Str. Th. Văscăuţeanu, nr. 6; 700462-Iaşi
• prin e-mail: sapientia@itrc.ro
• prin telefon: 0754.826.814
• prin website (online): www.editurasapientia.ro sau www.librariasapientia.ro
• direct din Librăria "Sapientia" din Iaşi (incinta Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi)
• sau la librăriile catolice partenere

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

lecturi: 552.