|
Papa Francisc: Angelus (20 februarie 2022) Iubiți frați și surori, bună ziua! În Evanghelia de la liturgia de astăzi Isus le dă discipolilor câteva indicații fundamentale de viață. Domnul se referă la situațiile mai dificile, acelea care constituie pentru noi verificarea, acelea care ne pun în fața celui care ne este dușman și ostil, a celui care încearcă mereu să ne facă rău. În aceste cazuri discipolul lui Isus este chemat să nu cedeze în fața instinctului și a urii, ci să treacă peste, mult peste asta. A trece peste instinct, a trece peste ură. Isus spune: "Iubiți pe dușmanii voștri, faceți bine celor care vă urăsc" (Lc 6,27). Și mai concret încă: "Celui care te lovește peste obraz, întoarce-l și pe celălalt" (v. 29). Când noi auzim asta, ni se pare că Domnul cere imposibilul. Și apoi, de ce să-i iubim pe dușmani? Dacă nu se reacționează față de prepotenți, orice samavolnicie are cale liberă, și acest lucru nu este corect. Dar este chiar așa? Cu adevărat Domnul ne cere lucruri imposibile, ba chiar nedrepte? Este așa? Înainte de toate să luăm în considerare acel sentiment de nedreptate pe care-l observăm în "a întoarce obrazul celălalt". Și să ne gândim la Isus. În timpul pătimirii, în procesul său nedrept în fața marelui preot, la un moment dat primește o palmă de la unul dintre paznici. Și El cum se comportă? Nu-l insultă, nu, îi spune paznicului: "Dacă am vorbit rău, dă mărturie despre rău! Dar dacă am vorbit bine, de ce mă lovești?" (In 18,23). Cere cont de răul primit. A întoarce obrazul celălalt nu înseamnă a îndura în tăcere, a ceda în fața nedreptății. Isus cu întrebarea sa denunță ceea ce este nedrept. Însă face asta fără mânie, fără violență, dimpotrivă cu gentilețe. Nu vrea să activeze o discuție, ci să dezactiveze supărarea, acest lucru este important: a stinge împreună ura și nedreptatea, încercând să se recupereze fratele vinovat. Nu este ușor acest lucru, însă Isus a făcut asta și ne spune să facem și noi asta. Asta înseamnă a întoarce obrazul celălalt: blândețea lui Isus este un răspuns mai puternic decât palma pe care a primit-o. A întoarce obrazul celălalt nu înseamnă resemnarea perdantului, ci acțiunea celui care are o forță interioară mai mare. A întoarce obrazul celălalt înseamnă a învinge răul cu binele, care deschide o breșă în inima dușmanului, demascând absurditatea urii sale. Și această atitudine, această întoarcere a obrazului celălalt, nu este dictată de calcul sau de ură, ci de iubire. Iubiți frați și surori, este iubirea gratuită și nemeritată pe care o primim de la Isus ca să generăm în inimă un mod de a face asemănător cu al său, care refuză orice răzbunare. Noi suntem obișnuiți cu răzbunările: "Mi-ai făcut asta, eu îți voi face astalaltă", sau a păstra în inimă această supărare, supărare care face rău, distruge persoana. Să mergem la cealaltă obiecție: este posibil ca o persoană să ajungă să-i iubească pe dușmanii săi? Dacă ar depinde numai de noi, ar fi imposibil. Dar să ne amintim că, atunci când Domnul cere ceva, vrea s-o dăruiască. Domnul nu ne cere niciodată ceva ce El nu ne dă înainte. Când îmi spune să-i iubesc pe dușmani, vrea să-mi dea capacitatea de a face asta. Fără acea capacitate noi n-am putea, dar El îți spune "iubește pe dușman" și îți dă capacitatea de a iubi. Sfântul Augustin se ruga astfel - ascultați ce frumoasă este rugăciunea aceasta -, Doamne, "dă-mi ceea ce ceri și cere-mi ceea ce vrei" (Confesiuni, X, 29.40), pentru că mi-ai dat asta înainte. Ce să-i cerem? Ce anume este bucuros Dumnezeu să ne dăruiască? Forța de a iubi, care nu este un lucru, ci este Duhul Sfânt. Forța de a iubi este Duhul Sfânt, și cu Duhul lui Isus putem să răspundem la rău cu binele, putem să-i iubim pe cel care ne face rău. Așa fac creștinii. Cât de trist este atunci când persoane și popoare mândre că sunt creștine văd pe ceilalți ca dușmani și se gândesc să fac război! Este foarte trist. Și noi, încercăm să trăim invitațiile lui Isus? Să ne gândim la o persoană care ne-a făcut rău. Fiecare să se gândească la o persoană. Este obișnuit că am îndurat răul de la cineva, să ne gândim la persoana aceea. Probabil există supărare înăuntrul nostru. Atunci, la această supărare să alăturăm imaginea lui Isus, blând, în timpul procesului, după palma primită. Și apoi să cerem Duhului Sfânt să acționeze în inima noastră. În sfârșit să ne rugăm pentru persoana aceea: să ne rugăm pentru cel care ne-a făcut rău (cf. Lc 6,28). Noi, atunci când ne-au făcut ceva rău, mergem imediat să povestim celorlalți și ne simțim victime. Să ne oprim, și să-l rugăm pe Domnul pentru acea persoană, s-o ajute, și astfel dispare acest sentiment de supărare. Să ne rugăm pentru cel care ne-a tratat rău este primul lucru pentru a transforma răul în bine. Rugăciunea. Fecioara Maria să ne ajute să fim făcători de pace față de toți, mai ales față de cel care ne este ostil și nu ne place. ________________ După Angelus Iubiți frați și surori, Exprim apropierea mea de populațiile lovite în zilele trecute de calamități naturale, mă gândesc îndeosebi la sud-estul Madagascarului, biciuit de o serie de cicloane, și la zona Petropolis din Brazilia, devastată de inundații și alunecări de teren. Domnul să-i primească pe răposați în pacea sa, să-i întărească pe cei din familiile lor și să-i susțină pe cei care acordă ajutor. Astăzi este Ziua națională a personalului sanitar și trebuie să amintim atâția medici, asistente și asistenți, voluntari, care stau aproape de bolnavi, îi îngrijesc, îi fac să se simtă mai bine, îi ajută. "Nimeni nu se salvează singur", spunea titlul în cadrul emisiunii "A Sua Immagine". Nimeni nu se salvează singur. Și în boală noi avem nevoie de cineva care să ne salveze, care să ne ajute. Îmi spunea un medic, în această dimineață, că în timpul de Covid murea o persoană și i-a spus: "Luați-mă de mână pentru că mor și am nevoie de mâna dumneavoastră". Personalul sanitar eroic, care a arătat acest eroism în acest timp de Covid, dar eroismul rămâne în fiecare zi. Pentru medicii, asistentele, asistenții, voluntarii noștri aplauze și un mare mulțumesc! Vă salut din inimă pe voi toți, romani și pelerini veniți din Italia și diferite țări. Îndeosebi, salut credincioșii din Madrid, Segovia, Burgos și Valladolid, din Spania - atâția spanioli! -; precum și cei din Parohia "Santa Francesca Cabrini" din Roma și studenții de la Institutul "Sacri Cuori" din Barletta. Salut și încurajez grupul "Proiect Arca", care în zilele trecute a inaugurat propria activitate socială la Roma, în ajutorul persoanelor fără locuință stabilă. Și salut tinerii de la Neprihănita, așa de buni! Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere. Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * * De ce papa se roagă "Angelus" în public duminica? lecturi: 406.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |