Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 16 februarie 2022

Cateheze despre Sfântul Iosif: 12. Sfântul Iosif, patron al Bisericii Universale

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Încheiem astăzi ciclul de cateheze despre figura Sfântului Iosif. Aceste cateheze sunt complementare la scrisoarea apostolică Patris corde, scrisă cu ocazia celor 150 de ani de la proclamarea Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Catolice, din partea Fericitului Pius al IX-lea. Dar ce înseamnă acest titlu? Ce înseamnă că Sfântul Iosif este "patron al Bisericii"? Despre asta aş vrea să reflectez astăzi cu voi.

Şi în acest caz Evangheliile ne furnizează cheia de lectură mai corectă. De fapt, la sfârşitul fiecărui eveniment care-l are pe Iosif ca protagonist, Evanghelia notează că el ia cu el pe Prunc şi pe mama sa şi face ceea ce Dumnezeu i-a poruncit (cf. Mt 1,24; 2,14.21). Astfel, iese în evidenţă faptul că Iosif are misiunea de a ocroti pe Isus şi pe Maria. El este principalul lor păzitor: "De fapt, Isus şi Maria, mama sa, sunt comoara cea mai preţioasă a credinţei noastre"¹ (Scrisoarea apostolică Patris corde, 5), şi această comoară este păzită de Sfântul Iosif.

În planul mântuirii nu se poate separa Fiul de Mamă, de cea care "a înaintat în peregrinarea credinţei şi a păstrat cu fidelitatea unirea sa cu Fiul până la cruce" (Lumen gentium, 58), aşa cum ne aminteşte Conciliul al II-lea din Vatican.

Isus, Maria şi Iosif sunt într-un anumit sens nucleul primordial al Bisericii. Isus este Om şi Dumnezeu, Maria, prima discipolă, este Mama; şi Iosif, păzitorul. Şi noi "trebuie să ne întrebăm mereu dacă îi ocrotim cu toate puterile noastre pe Isus şi pe Maria, care în mod misterios sunt încredinţaţi responsabilităţii noastre, îngrijirii noastre, pazei noastre" (Patris corde, 5). Şi aici este o urmă foarte frumoasă a vocaţiei creştine: a păzi. A păzi viaţa, a păzi dezvoltarea umană, a păzi mintea umană, a păzi inima umană, a păzi munca umană. Creştinul este - putem spune - ca Sfântul Iosif: trebuie să păzească. A fi creştin nu înseamnă numai a primi credinţa, a mărturisi credinţa, ci a păzi viaţa, viaţa proprie, viaţa celorlalţi, viaţa Bisericii. Fiul Celui Preaînalt a venit în lume într-o condiţie de mare slăbiciune: Isus s-a născut aşa, slab, slab. A voit să aibă nevoie să fie apărat, ocrotit, îngrijit. Dumnezeu a avut încredere în Iosif, aşa cum a Făcut Maria, care a găsit în el soţul care a iubit-o şi a respectat-o şi s-a îngrijit mereu de ea şi de Prunc. În acest sens, "Sfântul Iosif nu poate să nu fie Păzitorul Bisericii, pentru că Biserica este prelungirea Trupului lui Cristos în istorie, şi în acelaşi timp în maternitatea Bisericii este adumbrită maternitatea Mariei. Continuând să protejeze Biserica, Iosif continuă să protejeze Pruncul şi pe mama sa, şi noi iubind Biserica să continuăm să iubim Pruncul şi pe mama sa" (ibid.).

Acest Prunc este Cel care va spune: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40). De aceea fiecare persoană căreia îi este foame şi sete, fiecare străin, fiecare migrant, fiecare persoană fără haine, fiecare bolnav, fiecare deţinut este "Pruncul" pe care Iosif îl păzeşte. Şi noi suntem invitaţi să păzim aceşti oameni, aceşti fraţi şi surori ai noştri, aşa cum a făcut-o Iosif. Pentru aceasta, el este invocat ca ocrotitor al tuturor celor nevoiaşi, al refugiaţilor, al celor mâhniţi precum şi al muribunzilor - am vorbit despre asta miercurea trecută. Şi noi trebuie să învăţăm de la Iosif să "păzim" aceste bunuri: să-l iubim pe Prunc şi pe mama sa; să iubim sacramentele şi poporul lui Dumnezeu; să iubim săracii şi parohia noastră. Fiecare dintre aceste realităţi este mereu Pruncul şi mama sa (cf. Patris corde, 5). Noi trebuie să păzim, deoarece cu asta îl păzim pe Isus, aşa cum a făcut Iosif.

Astăzi este obişnuit, este ceva de toate zilele a critica Biserica, a sublinia incoerenţele ei - sunt atâtea -, a sublinia păcatele, care în realitate sunt incoerenţele noastre, păcatele noastre, pentru că din totdeauna Biserica este un popor de păcătoşi care întâlnesc milostivirea lui Dumnezeu. Să ne întrebăm dacă, în adâncul inimii, noi iubim Biserica aşa cum este. Popor al lui Dumnezeu aflat pe cale, cu atâtea limite, dar cu atâta voinţă de a-l sluji şi a-l iubi pe Dumnezeu. De fapt, numai iubirea ne face capabili să spunem pe deplin adevărul, în manieră non-parţială; să spunem ceea ce nu merge, dar să recunoaştem şi tot binele şi sfinţenia care sunt prezente în Biserică, începând tocmai de la Isus şi de la Maria. A iubi Biserica, a păzi Biserica şi a merge cu Biserica. Dar Biserica nu este acel grupuşor care este aproape de preot şi porunceşte tuturor, nu. Biserica suntem toţi, toţi. Pe cale. A ne păzi unul pe altul, a ne păzi reciproc. Este o întrebare frumoasă aceasta: eu, când am o problemă cu cineva, încerc să-l păzesc sau îl condamn imediat, vorbesc rău despre el, îl distrug? Trebuie să păzim, să păzim mereu!

Iubiţi fraţi şi surori, vă încurajez să cereţi mijlocirea Sfântului Iosif chiar în momentele mai dificile din viaţa voastră şi a comunităţilor voastre. Acolo unde greşelile noastre devin scandal, să cerem Sfântului Iosif să avem curajul de a face adevăr, de a cere iertare şi a reîncepe cu umilinţă. Acolo unde persecuţia împiedică să fie vestită Evanghelia, să cerem Sfântului Iosif forţa şi răbdarea de a şti să suportăm samavolnicii şi suferinţe din iubire faţă de Evanghelie. Acolo unde mijloacele materiale şi umane lipsesc şi ne fac să trăim experienţa sărăciei, mai ales atunci când suntem chemaţi să-i slujim pe cei din urmă, pe cei lipsiţi de apărare, pe orfani, pe bolnavi, pe rebutaţii societăţii, să-l rugăm pe Sfântul Iosif pentru ca să fie pentru noi Providenţă. Câţi sfinţi s-au adresat lui! Câte persoane în istoria Bisericii au găsit în el un patron, un păzitor, un tată!

Să imităm exemplul lor şi pentru asta, toţi împreună, astăzi să ne rugăm; să-l rugăm pe Sfântul Iosif cu rugăciunea pe care am pus-o la încheierea scrisorii Patris corde, încredinţând lui intenţiile noastre şi, în mod special, Biserica suferindă şi încercată. Şi acum, voi aveţi în mână în diferite limbi, cred că în patru limbi, rugăciunea, şi cred că va fi şi pe ecran astfel împreună, fiecare în propria limbă, poate să-l roage pe Sfântul Iosif.

Bucură-te, păzitor al Răscumpărătorului
şi soţ al Fecioarei Maria.
Ţie Dumnezeu l-a încredinţat pe Fiul său;
în tine Maria şi-a pus încrederea sa;
cu tine Cristos a devenit om.
O, Sfinte Iosif, arată-te tată şi pentru noi
şi condu-ne pe drumul vieţii.
Dobândeşte-ne har, milostivire şi curaj
şi apără-ne de orice rău. Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Notă

S. Rituum Congreg., Decr. Quemadmodum Deus (8 decembrie 1870): ASS 6 (1870-71), 193; cf. Pius al IX-lea, Scrisoarea apostolică Inclytum Patriarcham (7 iulie 1871): l.c., 324-327.

lecturi: 523.